Connect with us

Breaking News

FOTO. Grav accident la ieșire din Călărași. Un tânăr fără permis a decedat după ce a intrat cu 170 km/h într-un copac

Grav accident de circulație miercuri dimineață, în jurul orelor 03.30, pe DN3 – zona piscicola. Voinea.S., Un tânăr de 19 de ani (născut la data de 23 aprilie 1999), din comuna Cuza Vodă s-a urcat la volanul unui autoturism marca Citroen C1, singur, deși nu avea permis de conducere. Acesta consumase alcool cu doar câteva ore înainte de a se urca la volan.

Din cauza vitezei, la un moment dat, tânărul a pierdut controlul autoturismului, a ieșit de pe carosabil și a intrat cu aprox. 170 km/h într-un copac de la marginea drumului. Tânărul a fost găsit fără suflare.  Asupra tânărului nu a fost găsit niciun act de identitate, doar documente ale mașinii. Copacul a secționat autoturismul aproape în întregime.

Autoturismul a fost puternic avariat, iar tânărul a decedat pe loc. Apropiații victimei spun că acesta ar locui cu bunicii, părinții acestuia fiind plecați în străinătate.

La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje ale Serviciului de Ambulanțe Județean, echipaje ale Inspectoratului de Poliție și Pompierii SMURD.

Advertisement

La scurt timp de la tragedie, la fața locului au apărut câteva persoane, mai mulți tineri care spuneau că îl cunosc pe tânărul decedat.

Se pretinde că tânărul fără permis ar fi intrat în posesia autoturismului amenințând proprietarul, un tânăr de 18 ani cu un cuțit, iar acesta de frică i-ar fi înmânat cheile.

Sau, varianta mai sus menționată ar putea fi doar o scuză a proprietarului pentru a se lipsi de răspundere.

https://www.facebook.com/calarasipress/videos/1697373300353522/

Oamenii legii au deschis acum o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs nenorocirea.

Advertisement

UPDATE (17.05.2018) – TOATE SEMNELE DUC LA SINUCIDERE

În cursul zilei de miercuri, 16 mai pe pagina personală de socializare a tânărului au curs sute de mesaje postate public, venite din partea prietenilor și persoanelor dragi. Cunoscuții tânărului spun că acesta ar fi ales să-și pună capăt zilelor din cauza problemelor pe plan sentimental.

O altă variantă

Surse din cercul de prieteni al tânărului susțin faptul că acesta era hotărât, spunând că dorește să își pună capăt zilelor.

Totodată, Daniel, cel ce avea autoturismul în custodie a fost audiat în cursul zilei de ieri, 16 mai, de către organele de cercetare, iar acesta susține variantă pe care a invocat-o în momentul prezentării acestuia la locul tragedie, spunând că a fost amenințat cu un cuțitul dacă nu îi lasă cheile să plece cu mașina.

Advertisement

O altă variantă speculată de cunoscuții lui Sami spun că mașina a fost dată de bună voie, cu buna știință de către cel ce o avea în grijă.

În acest caz a fost deschis un dosar penal, iar anchetatorii urmează să stabilească cu exactitate modul în care s-a produs acest tragic eveniment rutier.

Breaking News

Un acord crucial pentru securitatea spațiului aerian al României a fost semnat sub coordonarea președintelui interimar Ilie Bolojan

Un acord crucial pentru securitatea spațiului aerian al României a fost semnat sub coordonarea președintelui interimar Ilie Bolojan, vizând contracararea amenințărilor reprezentate de drone neautorizate. Denumit „acordul anti-drone”, acesta consolidează capacitatea instituțiilor de apărare de a răspunde rapid și eficient în fața pătrunderilor ilegale în spațiul aerian național, pe fondul tensiunilor regionale generate de conflictul din Ucraina.

Documentul, semnat în contextul adoptării recente a legislației care permite Armatei Române să neutralizeze drone ostile, prevede măsuri integrate de monitorizare, detectare și intervenție, precum și colaborarea cu partenerii internaționali pentru schimb de informații și tehnologie. Ilie Bolojan a subliniat importanța acestui acord pentru protejarea suveranității naționale, declarând că România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu, inclusiv atacuri hibride care utilizează drone pentru spionaj sau alte acțiuni ostile.

La ceremonie au participat reprezentanți ai Ministerului Apărării, ai serviciilor de informații și ai altor instituții implicate în securitatea națională. Implementarea acordului va include modernizarea sistemelor de supraveghere aeriană și instruirea personalului specializat. Cetățenii sunt asigurați că măsurile sunt menite să sporească siguranța, fără a afecta activitățile civile legale care implică utilizarea dronelor.

Acest pas vine în completarea eforturilor legislative recente, care au oferit un cadru legal clar pentru gestionarea amenințărilor aeriene neconvenționale. Autoritățile promit să comunice transparent pe măsură ce acordul va fi pus în aplicare, subliniind că securitatea națională rămâne o prioritate absolută.

Advertisement

Continue Reading

Breaking News

Incendiu de amploare în București

Un incendiu de amploare a izbucnit astăzi în București, în zona apropiată de Hala Laminor, unde o clădire de mari dimensiuni este cuprinsă de flăcări puternice. Focul, vizibil de la distanță, a generat un fum dens care a acoperit o parte din cerul Capitalei, provocând îngrijorare în rândul locuitorilor din zonă. La fața locului au fost mobilizate rapid 12 autospeciale de pompieri, alături de echipaje de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care acționează intens pentru a stinge incendiul și a preveni extinderea acestuia la construcțiile învecinate.

Operațiunea este una complexă, dat fiind amploarea flăcărilor și condițiile dificile de lucru. Pompierii depun eforturi susținute pentru a controla situația, în timp ce echipele de salvare sunt pregătite să intervină în cazul în care se raportează persoane aflate în pericol. Autoritățile au izolat zona pentru a facilita accesul echipajelor de intervenție și au emis un apel către cetățeni să evite deplasările în apropierea locului incendiului, pentru a nu îngreuna misiunea salvatorilor.

Până în prezent, nu au fost raportate victime, însă pagubele materiale sunt estimate a fi semnificative. Cauza exactă a incendiului rămâne necunoscută, urmând ca anchetatorii să demareze o investigație detaliată după ce situația va fi sub control. Locuitorii din zonă sunt sfătuiți să țină geamurile închise pentru a evita inhalarea fumului toxic și să urmeze indicațiile forțelor de ordine. Informații suplimentare despre evoluția situației și eventualele consecințe vor fi comunicate pe măsură ce devin disponibile.

Advertisement
Continue Reading

Breaking News

Cutremur de 6,2 grade în Turcia

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 pe scara Richter a zguduit Turcia la amiaza zilei de 23 aprilie 2025, la ora locală 12:49. Epicentrul seismului a fost localizat în Marea Marmara, în apropierea districtului Silivri, la aproximativ 60 de kilometri vest de Istanbul. Cutremurul, produs la o adâncime de doar 10 kilometri, a fost resimțit puternic în Istanbul și în regiunile învecinate, provocând panică în rândul populației.

Locuitorii din Istanbul au ieșit în stradă, temându-se de posibile daune, însă autoritățile turce, prin intermediul Agenției pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD), nu au raportat victime sau pagube materiale semnificative până în prezent. Seismul a fost urmat de mai multe replici, cea mai notabilă având o magnitudine de 4,4, cu epicentrul în zona Büyükçekmece.

Undele seismice s-au propagat și în țările vecine, fiind resimțite în România, Bulgaria, Grecia și Macedonia de Nord. În București și Galați, cutremurul a fost perceput ușor, fără a provoca pagube. Turcia, situată pe mai multe falii tectonice active, este frecvent afectată de seisme, iar acest eveniment reamintește necesitatea pregătirii pentru astfel de fenomene naturale.

Autoritățile continuă să monitorizeze situația, îndemnând populația să evite clădirile potențial afectate și să urmeze recomandările oficiale. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a transmis un mesaj de solidaritate, asigurând cetățenii că situația este sub control.

Advertisement

Continue Reading