Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 544

Administrație Locală

Asfaltare în Cartierul Mircea Vodă: Primăria Municipiului Călărași începe lucrările pe strada Macului, parte a unui proiect major

Published

on

Primarul Marius Dulce a anunțat marți, 20 august, demararea lucrărilor de turnare a primului strat de asfalt pe strada Macului, parte a proiectului „Modernizare străzi în Cartierul Mircea Vodă, Lot 2, municipiul Călărași”. Proiectul, finanțat din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Investiții (PNI) Anghel Saligny, vizează modernizarea a 14 străzi din municipiu, cu o lungime totală de 8.034,28 metri. Valoarea totală a investiției este de 19.937.764,27 lei.

Contractul de finanțare aferent acestui proiect a fost semnat pe 28 martie 2023, iar lucrările au început recent pe strada Macului, unde se toarnă un covor asfaltic pe o suprafață carosabilă de 5.500 mp, iar trotuarele modernizate vor acoperi 2.220 mp. Primarul Dulce a subliniat că „reabilităm toate zonele orașului, acolo unde este nevoie de mâna unei administrații care are grijă de cetățeni”. 

„Din dimineața aceasta am intrat cu asfaltul pe strada Macului din cartierul Mircea-Vodă. Aici suprafața carosabilului pe care se toarnă covorul asfaltic este de 5.500 mp, iar lungimea trotuarelor modernizate de 2.220 mp. Așa cum am promis, reabilităm toate zonele orașului, acolo unde este nevoie de mâna unei administrații care are grijă de cetățeni.”, a scris primarul Dulce care a mai precizat că “Lucrăm și la turnarea celui de-al doilea strat de asfalt în cartierul Măgureni, apoi după finalizarea acestuia, deschidem șantierul pentru bulevardul 1 Mai.”

Specificații proiect

Proiectul vizează modernizarea străzilor (trotuare şi parte carosabilă) următoare: G-ral Constantin Pantazi – 463,57 m, Aleea Canalului – 231,69 m, Prel. Luceafărului – 454,36 m, Pescăruş – 1041,70 m, Luceafărului – 910,24 m, Macului – 849,27 m, Muşeţelului Tr. I – 187,37 m, Muşeţelului Tr. II – 257,19 m, Ciocârliei – 1068,28 m, Digului – 1180,78 m, Panduri – 105,05 m, Zăvoiului – 71,63 m, Prel. Mihai Viteazul – 204,26 m, Prel. Panduri – 197,7 m, Sulfinei – 934,29 m.

Advertisement

– Lungime totală străzi de modernizat: 8.034,28 m

– Lăţime parte carosabilă: 3-7 metri

– Suprafaţă parte carosabilă modernizată inclusiv parcări: 54.065 mp.

– Suprafaţă trotuare de modernizat: 24.945 mp

– Aducere la cotă cămine: 89 buc.

Advertisement

– Aducere la cotă guri de scurgere: 5 buc.

– Guri de scurgere noi: 181 buc.

– Aducere la cotă hidranţi cămin apometru: 703 buc.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea cererii de finanţare a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiţii „Modernizare străzi în Cartierul Mircea Vodă, Lot 2, municipiul Călăraşi” a fost aprobat pe 18 octombrie 2021. Pe 8 iulie 2022, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aprobat finanţarea proiectului. Pe 23 martie 2023, ministrul Dezvoltării, Atilla Cseke a semnat contractul de finanţare.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Primăria Municipiului Oltenița anunță sprijin financiar pentru plata facturii de curent

Published

on

Primăria Municipiului Oltenița informează cetățenii că persoanele vulnerabile pot beneficia de un ajutor financiar în valoare de 50 de lei pe lună, destinat acoperirii unei părți din factura de energie electrică. Măsura vine în sprijinul familiilor și persoanelor singure afectate de creșterea costurilor la utilități.

Potrivit informațiilor transmise de Primăria Municipiului Oltenița, de acest sprijin pot beneficia:

  • persoanele singure cu un venit net de cel mult 1.940 lei;

  • familiile care au un venit net de maximum 1.784 lei pe membru de familie.

Pentru întocmirea dosarului, solicitanții trebuie să pregătească mai multe documente, printre care:

  • actele de identitate ale tuturor membrilor familiei și certificatele de naștere pentru copiii sub 14 ani;

  • documente care să ateste veniturile (adeverință de salariu net, cupon de pensie sau șomaj din luna anterioară);

  • o factură recentă de curent, necesară pentru datele tehnice;

  • documente privind locuința: contract de proprietate, închiriere sau comodat.

Dosarul poate fi depus direct la sediul primăriei, unde personalul de specialitate oferă sprijin la completarea cererii și verificarea actelor, sau online, prin platforma oficială epids.mmunii.ro.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Ștefan Stan, numit director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Călărași

Published

on

Începând cu data de 1 ianuarie a.c., Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Călărași are un nou director. În urma ordinului emis de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Ștefan Stan a fost numit în această funcție de conducere.

Noul director al CJAS Călărași este licențiat în științe juridice și deține, totodată, o diplomă de master în dreptul afacerilor. De-a lungul carierei sale, acesta a acumulat experiență atât în mediul privat, cât și în administrația publică.

Pe rând, acesta a fost consilier în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și consilier superior în compartimentul de formare profesională al Direcției pentru Agricultură Județeană Călărași.

În ultima perioadă, înainte de numirea la conducerea CJAS Călărași, Ștefan Stan a făcut parte din Direcția Generală de Control și Antifraudă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, unde a contribuit la activități specifice de verificare și monitorizare a sistemului de asigurări de sănătate.

Advertisement

Numirea sa la conducerea CJAS Călărași vine într-un context în care eficientizarea activității instituției și asigurarea unui management transparent și performant reprezintă obiective importante pentru sistemul de sănătate la nivel județean.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Primăria Municipiului Călărași anunță startul plății taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026

Published

on

Primăria Municipiului Călărași informează contribuabilii, persoane fizice și juridice, că plata impozitelor și taxelor locale aferente anului 2026 poate fi efectuată începând cu data de 12 ianuarie 2026.

Obligațiile către bugetul local pot fi achitate prin mai multe metode, puse la dispoziție pentru a facilita accesul contribuabililor. Plata se poate realiza prin decontare bancară, în numerar sau cu cardul bancar la punctele de încasare din cadrul instituției, dar și online, prin aplicațiile AVANSIS Online, AVANSIS Mobile sau prin Sistemul Național de Plată Online-Ghișeul.ro. Autoritatea locală precizează că aceste aplicații oferă un nivel ridicat de siguranță privind confidențialitatea datelor personale.

Pentru cei care aleg să își achite integral obligațiile fiscale până la 31 martie 2026, Primăria acordă o bonificație de 10% pentru impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 241/2025.

Totodată, administrația locală reamintește că neplata la termen atrage majorări de întârziere de 1% pe lună sau fracțiune de lună, calculate începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la stingerea integrală a sumei datorate.

Advertisement

Un alt termen important vizează depunerea rapoartelor de evaluare a clădirilor deținute de persoane fizice și juridice. Acestea pot fi depuse până la 31 martie 2026, în vederea aplicării prevederilor Codului Fiscal.

În ceea ce privește relația directă cu publicul, Primăria Municipiului Călărași funcționează după următorul program:

  • Luni – Joi:

    • 08:30 – 14:00 – constatare, impunere, urmărire și executare silită;

    • 08:00 – 16:00 – încasarea creanțelor bugetare;

  • Vineri:

    • 08:30 – 13:00 – constatare, impunere, urmărire și executare silită;

    • 08:00 – 13:30 – încasarea creanțelor bugetare.

Reprezentanții administrației locale încurajează utilizarea metodelor online de plată, ca alternativă rapidă și eficientă, menită să reducă timpul de așteptare și aglomerația la ghișee.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading