Cod galben de inundații în mai multe județe din țară. Ce zone sunt afectate

Hidrologii au emis un cod galben de viituri pentru râurile din 14 județe, valabil de marți după-amiază până miercuri noaptea. Scurgerile de pe versanți și viiturile rapide vor fi mai intense pe unele râuri din județele Bacău, Neamț, Iași și Vaslui.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, a fost instituit codul galben de viituri, de marți, de la ora 16:00, până miercuri, la ora 24:00.

„În acest interval sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe anumite sectoare de râuri din judeţele: Braşov, Covasna, Buzău, Vrancea, Harghita, Bacău, Neamţ, Suceava, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Botoşani, Constanţa şi Tulcea. Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri. De asemenea, menţionăm că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Bacău, Neamţ, Iaşi şi Vaslui”, conform specialiștilor INHGA.

Hidrologii avertizează că emiterea codului galben indică un risc de viituri și creșteri rapide ale nivelului apei, recomandând precauție sporită pentru cei care desfășoară activități expuse la inundații.

Cod galben de ploi și furtuni în România

Conform prognozei specialiștilor, în perioada 28 mai, ora 16:00 – 29 mai, ora 16:00, în majoritatea regiunilor Moldovei, estul Transilvaniei, Carpaţii Orientali și partea de est a Carpaţilor Meridionali, se vor înregistra averse și ploi torențiale. În intervale scurte sau prin acumulare, cantitățile de apă vor atinge 25 – 30 litri/mp, iar local pot depăși 40 – 50 litri/mp.

Județele aflate complet sub atenșionarea de cod galben de averse sunt: Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea și Covasna. Parțial afectate sunt județele: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău.

În perioada 28 mai, ora 10:00 – 30 mai, ora 20:00, ploile se vor extinde treptat și vor acoperi majoritatea țării. Se vor înregistra averse cu descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 litri/mp, local depășind 40 litri/mp.

Bianca Bălan

Bianca Bălan

Sunt activă în domeniul media și mă ocup de realizarea și prezentarea conținutului de interes pentru comunitate. Mă interesează poveștile oamenilor, evenimentele și subiectele care merită explicate clar și pe înțelesul tuturor.

Îmi construiesc materialele cu atenție la detalii și la nevoile publicului, urmărind să ofer informații corecte, relevante și ușor de urmărit.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Primarii din Oltenița și Belene, Bulgaria dau startul unui proiect transfrontalier de ecologizare a economiei locale

Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a anunțat începutul unui parteneriat

A fost desemnat câștigătorul pentru livrarea microbuzelor electrice din Unirea – Jegălia și Dichiseni

„Astăzi, avem desemnat câștigătorul pentru livrarea microbuzelor electrice. Rezultatele muncii