Economic
O companie mare din Călărași face angajări
Economic
Fermierii ar putea rămâne fără subvențiile APIA: Motivul, măsurile de reducere a cheltuielilor propuse de Guvern
APIA anunță că ar putea ajunge în situația de a nu mai putea îndeplini cerințele prevăzute de regulamentele europene privind acreditarea.
Motivul îl constituie măsurile de reducere a cheltuielilor propuse de Guvern, spun reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor APIA, citați de Agerpres.
Comisia Europeană ar putea activa clauza de salvgardare, care va duce la returnarea fondurilor europene acordate României, au spus sindicaliștii.
Derularea calendarului de activități privind acordarea sprijinului financiar fermierilor ar putea fi afectată, din punct de vedere administrativ, de reorganizarea propusă de Guvern. În 2023 s-au depus 759.976 cereri unice de plată pentru o suprafaţă de peste 9,98 milioane de hectare, care trebuie gestionate pentru a demara plata avansului începând cu data de 16 octombrie 2023 şi plata regulară, începând cu data de 1 decembrie 2023. „În vederea asigurării respectării calendarului de plăţi, personalul APIA este obligat la efectuarea de ore suplimentare, inclusiv în zilele nelucrătoare, iar prin preluarea atribuţiilor funcţiilor publice desfiinţate se va ajunge inevitabil la un blocaj instituţional.
Astfel, APIA aflându-se în deficit de personal, măsura desfiinţării posturilor vacante aduce perturbări grave asupra activităţii instituţiei, ducând la imposibilitatea respectării termenelor prevăzute de către Comisia Europeană în ceea ce priveşte atât primirea cererilor de plată cât şi efectuarea la timp a plăţilor către fermieri, atrăgând totodată posibile sancţiuni din partea Comisiei Europene care se pot răsfrânge asupra bugetului de stat”, transmite FNS APIA.
Fermierii ar putea rămâne fără subvențiile APIA: Motivul, măsurile de reducere a cheltuielilor propuse de Guvern
Economic
Complexul Catex din Călărași se extinde cu noi puncte comerciale importante
Complexul Catex din municipiul Călărași se pregătește să-și extindă prezența în viitorul apropiat, adăugând trei noi puncte comerciale.
Potrivit informațiilor disponibile, un nou capitol se va deschide odată cu mutarea unui punct de lucru al Băncii Transilvania în acest important punct de referință din Călărași. Această schimbare nu numai că va consolida poziția complexului, dar va aduce și un plus de comoditate pentru locuitorii din zonă, oferindu-le posibilitatea de a avea acces facil la serviciile financiare oferite de Banca Transilvania.
Pe lângă mutarea băncii, se planifică și deschiderea unui magazin Kik în imediata apropiere a sediului bancar. Această noutate va aduce o ofertă variată de produse la prețuri accesibile, completând astfel gama de magazine deja existente în complex.
Pentru a satisface și mai bine nevoile vizitatorilor, este luată în calcul și deschiderea unei cafenele în cadrul acestui complex în expansiune.
Complexul Catex este deja un punct de atracție major în Călărași, oferind o gamă variată de magazine, printre care se numără Altex, Jysk, Sportisimo, Martes, Animax, Sinsay și KFC. Această diversitate de opțiuni de cumpărături și de divertisment face acest complex să fie o destinație preferată pentru locuitorii orașului și nu numai.
Economic
Pensia de ianuarie, lansată de PSD. Românii vor primi minim 4.000 lei
Pensiile vor crește cu 12,5%, la care se adaugă ajutoare pentru cei cu pensii de până la 3.000 de lei / Impactul bugetar este de 17,5 miliarde lei / Budăi: Ajutoarele, în două tranșe în ianuarie și octombrie sau noiembrie 2023
https://youtu.be/8IWXKA09c3E
-
Știri2 ani ago
Lehliu Gară: Un refugiat din Ucraina și-a ucis mama în casa românilor care îi găzduiau în Călărași
-
Știri2 ani ago
Accident rutier în Oltenița, un motociclist și-a pierdut viața
-
Știri12 luni ago
Dorina Moga s-a stins din viață
-
Știri2 ani ago
Călărași: Accident rutier grav cu 7 victime rănite. Două elicoptere au fost solicitate să intervină
-
Știri2 ani ago
VIDEO. Un bărbat a rămas fără degete, după o bătaie cu săbii în Călărași
-
Știri2 ani ago
Un tânăr de 18 ani a murit înecat sub privirile a zeci de oameni
-
Știri2 ani ago
Frăsinet: Un bărbat de 50 de ani și-a găsit sfârșitul la pescuit, pe balta Pupăza
-
Știri2 ani ago
ANM: Toate regiunile din țară vor fi afectate de o furtună electrică