În ziua de 09.o2.2024, , în sala de ședințe a I.P.J. Călărași, s-a desfășurat ședința Adunării Generale Extraordinare a Filialei SIDEPOL Călărați, având pe ordinea de zi, printre altele și alegerea unei noi conduceri, ocazie cu care, în conformitate cu prevederile statutare, în urma candidaturilor depuse și a alegerilor organizate, au fost validați în funcțiile de conducere ale Biroului Operativ al Filialei Sidepol Calarași, următorii colegi:
Președinte filială: Bogdan Andrei MARINESCU;
Vicepreședinte filială: Laurențiu CHIVU;
Vicepreședinte filială: Marius RADEF;
Vicepreședinte filială: Marius PALASCĂ;
Felicităm pe această cale noua conducere a filialei și transmitem acesteia că va beneficia de susținerea necondiționată, precum și de sprijin permanent în rezolvarea problemelor membrilor filialei, din partea Biroului Executiv Central al SIDEPOL.
Echipa aleasă azi în conducerea filialei, anterior, a dat dovadă de implicare în activitățile sindicale, dovadă fiind și numărul considerabil de membrii înscriși deja, ceea ce ne indică faptul că vom avea rezultate deosebite din punct de vedere profesional, pentru colegii din cadrul acestui unități de poliție.
Ședința Adunării Generale Extraordinară a filialei a fost prezidată de președintele SIDEPOL- Gabriel GÎRNIȚĂ alături de prim-vicepreședintele SIDEPOL – Cristian-Elvis GLODEAN și vicepreședintele SIDEPOL– Gheorghe TELEJMAN, care au prezentat proiectul organizației sindicale și demersurile efectuate până în acest moment pentru reprezentarea intereselor polițiștilor care au devenit membri ai sindicatului. Pe parcursul întâlnirii și interacțiunii cu membrii organizației, s-a manifestat un interes deosebit din partea celor prezenți, pentru reformarea sistemului polițienesc în care ne desfășurăm activitatea.
În actualul context economico-social, au fost puse în discuție mai multe teme importante, cum ar fi: salarizarea personalului M.A.I.- demersuri Sidepol, inițiative legislative promovate de către conducerea SIDEPOL și depuse în Parlament, noile drepturi salariale ce au intervenit în anul 2024, cât și probleme specifice armei și zonei în care am organizat ședința, fiind o nevoie evidentă de transparentizare a sistemului de ordine publică și siguranță națională, cât și eficientizare instituțională, care să conducă la elemente de plus valoare a muncii de poliție desfășurată în beneficiul cetățeanului.
Sindicatului Democratic al Poliţiştilor SIDEPOL, este o organizaţie sindicală constituită la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, afiliată la Federaţia Sindicatelor Democratice din România (F.S.D.R.) şi la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (C.S.D.R.), reprezentativă la nivel național, având membri desemnați în comisiile de specialitate de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și, implicit, o reprezentare obiectivă și eficientă a intereselor membrilor, la cel mai înalt nivel, cu atât mai mult la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române unde avem un număr considerabil de membri dintre angajații acestei unități.
Conform principiilor de organizare si functionare, asigurăm o platformă eficientă de comunicare (site, pagini facebook, grupuri whatsapp), cât şi independenţă organizatorică şi financiară, 60% din fondurile colectate la nivel central revenind structurilor teritoriale în vederea desfășurării activităților curente.
Schimbarea suntem noi!
Echipa SIDEPOL