Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 16°C | Anul XI Nr. 530

Știri

VIDEO. Bătrân de 84 de ani din Ciocănești, acuzat că a vrut să agreseze sexual o copilă de 11 ani “Am pus mâna pe ea în glumă…”

Published

on

Urmăriți știrile Calarasipress.ro pe WhatsApp

Un bărbat dintr-o comună călărășeană se află în centrul unui scandal grav, fiind acuzat de o mamă că a încercat să agreseze sexual una dintre cele două fiice minore. Faptele șocante s-ar fi desfășurat în plină zi, pe stradă, în fața casei bărbatului, la o mică distanță de locuința unei fetițe de 11 ani.

Marta, mama fetei de 11 ani: „…a tras de ea, a pipăit-o, i-a pus mâna pe fund, pe sâni, a tras-o de mână, a vrut să o bagi în curte, i-a zis să intre cu el în casă.”
Reporter: „E vorba de un consătean?”
Marta, mama fetei de 11 ani: „Da, de aici […] că vrea să intre cu el în casă, că îi dă câți bani vrea ea, ținând cont că fiică-mea are 11 ani cea mică, de care este vorba. Iar eu, primul lucru ce am făcut, am sunat la șeful de post, de la noi de aici, din comuna Ciocănești și-am explicat problema.”

Descoperirea îngrozitoare a fost făcută de sora mai mare a fetiței, care, șocată de cele relatate, a povestit imediat mamei. Mama s-a dus la poarta bărbatului, care, fără nicio remușcare, a recunoscut că a pus mâna pe copila de 11 ani. Cu toate acestea, el susține că gestul său nu avea intenții necurate.Pentru că nu s-a putut contola din cauza situației, femeia l-a lovit pe bărbat, cu palmele, peste față.

Advertisement

Reporter: „Dar ați încercat să vorbiți cu vecinul care a pus mâna pe fata dumneavoastră?”
Marta, mama fetei de 11 ani: „Da.”
Reporter: „Și ce v-a zis?”
Marta, mama fetei de 11 ani: „Stătea și se uita la mine, a început să mă înjure și a fugit. A fugit în curte. Recunosc că i-am dat două palme și încă să zic că mersic că a scăpat așa. Pentru că odată ce eu merg la poliție și mi se spune să o las baltă și nu se ia nicio atitudine, logic, legea o fac cu mâna mea.

Mama celor două fete a sunat imediat la Postul de Poliție din Ciocănești. Acolo, șeful de post, Reziuc Cristian i-ar fi spus femeii că va rezolva situația ziua următoare. Femeia a așteptat o zi iar joi dimineața a revenit asupra situației. Reziuc Cristian, șeful de post i-ar fi spus femeii că a vorbit cu bărbatul care ar fi agresat-o pe copila de 11 ani și i-ar fi pus în vedere să nu se mai repete, fără a face și alte demersuri de pe care situația de o manieră gravă le-ar impune.

Revoltată pe atitudinea lui Reziuc Cristian, femeie a insistat că acesta să ia măsuri împotriva bărbatului de 84 de ani, pentru că această situație nu poate fi trecută cu vederea. Femeia povestește că șeful de post ar fi sfătuit-o să nu facă alte demersuri, motivat de faptul că presupusului agresor i s-ar fi pus în vedere să se potolească.

Marta, mama fetei de 11 ani: „Șeful de post, mă scuzați de expresie, stă și o freacă la rece…”
Reporter: „Înțeleg că, în primă fază, cei de la poliție n-au vrut să dea curs sesizării.”
Marta, mama fetei de 11 ani: „Șeful de post mi-a spus să o las baltă…ceea ce nu mi se pare corect, chestia asta. Adică, practic, îmi scap copilul de un viol și dumneata îmi spui mie că, fiind la prima abatere și ținând cont că e o persoană în vârstă, să-l las în pace. Păi, adică, cum vine asta? Dacă ar fi fost copilul dânsului, la fel ar fi reacționat? Întrebarea mea, nu știu. Nu mi se pare corect ceea ce a făcut.”

Marta, mama fetei de 11 ani se află în stare de șoc și nu poate înțelege ce ar fi avut în gând bărbatul în vârstă atunci când a recurs la acest gest îngrozitor. Vecinele povestesc și ele întâmplări similare cu bărbatul, inclusiv invitații indecente în schimbul unor duble de porumb.

Advertisement

Marta, mama fetei de 11 ani: „Nu e prima dată, nu e prima copilă, să zic, sau prima persoană de care s-a luat. Au mai fost cazuri, dar nu știu lumea dacă au făcut plângeri.Și chiar dacă au făcut plângeri, dacă i s-a dat același răspuns părinților, ceea ce mi s-a spus mie, să o lase baltă, automat lumea s-a dat înapoi […] Este un om nenorocit.”
Vecină:  „În magazin, ne pipăie … Mânca-o-ar tăticu, ne pipăia, nu sunt singura.”
Reporter:  „Vă pipăia pe dumneavoastră?”
Consăteană: „Da!”
Reporter: „Când s-a întâmplat asta?”
Vecină: „Anul trecut […] M-a invitat la el să-mi dea bani sau porumb. Că să intru până, cum se cheamă la țară aici, prima cameră,marchiză. Vii până în marchiză că-ți deschid o ușă.”

Aurică Stoian, cunosc în sat drept “Richi” se apără și spune că nu a avut nimic necurat în gând, au fost doar glume și atingeri în glumă. Întrebat dacă a fost căutat de poliție pentru ce a făcut, bărbatul povestește că șeful de post l-a abordat în fața unei cârciuni din sat, acolo unde au dezbătut subiectul, însă fără să fie audiat de oamenii legii.

A. Stoian: „Azi m-a lovit maică-să și mai înainte atunci…”
Reporter: „Dar de ce v-a lovit? Ce i-ați făcut la fată?”
A. Stoian: „Păi, am pipăit-o așa un pic și gata.”
Reporter: „Păi și ce ați vrut să faceți cu ea?”
A.Stoian: „Să glumesc cu ea, dar ce era să fac? Eu la 84 de ani măi șefule. Ce dracu!”
Reporter: „ Dar n-ați avut niciun alt gând cu ea?”
A.Stoian: „Nu, pe sfânta mea cruce!”
Reporter: „ De la poliție ce au zis?”
A.Stoian: „Mi-a zis băiatul cică bă nea Aurică ce să-ți spun.. S-a întâmplat așa, s-a întâmplat, gata.. Șterge cu buretele și gata.”
Reporter: „Adică v-a înțeles băiatul de la poliție?”
A.Stoian: „Da, da, da, da, da, da.”
Reporter: „V-a luat vreo declarație, ceva?”
A.Stoian: „Nu,nu,nu..”
Reporter: „ V-a lăsat în pace.”
A. Stoian: „Da, da!”
Reporter: „E băiat înțelegător?”
A. Stoian: „Este corect, un băiat de jos pălăria!”


“La data de 1 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că fiica ei ar fi fost pipăită de către un bătrân. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că la data de 30 ianuarie 2024, o minoră, din comuna Ciocănești, judetul Călărași, în timp ce se întorcea de la școală, ar fi fost abordată de un bărbat, care i-ar fi făcut complimente, ar fi pipăit-o și ar fi invitat-o la locuința acestuia.

Ulterior, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, alături de polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea l-au identificat pe acesta, ca fiind un bărbat, de 84 de ani, din comuna Ciocănești, județul Călărași. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, în prezent cercetările fiind în desfășurare pentru lămurirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului” –  precizează IPJ Călărași

Advertisement

Dacă îți place ce ai citit, poți urmări:

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Romsilva pune la dispoziția populației 2 milioane de metri cubi de lemn pentru foc în 2025

Published

on

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva anunță că va oferi populației, în acest an, aproximativ 2 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, la un preț de bază menținut la nivelul anului trecut.

Potrivit datelor oficiale, în primele opt luni din 2025, Romsilva a vândut direct către populație peste 1,2 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în creștere cu 10% față de aceeași perioadă a anului precedent. Prețul mediu de vânzare a fost de 286 lei/mc fără TVA, în condițiile în care regimul TVA pentru lemnul de foc a fost modificat în acest an.

📌 Prețuri variabile în funcție de specie și livrare
Costurile diferă între 150 lei/mc și 600 lei/mc, în funcție de specie, sortiment și condițiile de livrare. Unele ocoale silvice oferă, contra cost, servicii suplimentare precum transportul la domiciliu, secționarea sau despicarea lemnului. De asemenea, există posibilitatea de a achiziționa lemn vrac, în saci sau paletizat.

📌 Cum pot cumpăra cetățenii
Persoanele interesate trebuie să depună cereri la ocoalele silvice din zona de domiciliu. În funcție de disponibilitate, acestea îi vor direcționa către depozitele unde există stocuri. Informații detaliate privind oferta curentă sunt disponibile pe site-ul oficial www.rosilva.ro, la secțiunea Publicitate anunțuri – Disponibil lemn pentru foc.

Advertisement

📌 Noutate în 2025
În premieră, Romsilva pune la dispoziția cetățenilor și un magazin online – romsilva.store, prin care lemnul pentru foc poate fi achiziționat mai simplu și mai rapid.

Regia recomandă tuturor cumpărătorilor să solicite documentele legale de proveniență a lemnului – aviz de însoțire, factură fiscală sau bon fiscal – pentru a evita achizițiile din surse ilegale.

ℹ️ Romsilva administrează în prezent 4,2 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului, toate certificate pentru management forestier durabil conform standardelor internaționale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Municipiul Călărași, promovat la nivel național în emisiunea „ROventura” de pe Kanal D

Published

on

Municipiul Călărași va fi prezentat publicului din întreaga țară prin intermediul emisiunii „ROventura”, difuzată de Kanal D – un program dedicat promovării frumuseților și tradițiilor românești.

📺 Reportajul va fi difuzat sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 14:45, și va aduce în prim-plan istoria bogată a orașului, tradițiile locale, peisajele spectaculoase ale Dunării și ospitalitatea specifică locului.

Realizatorii emisiunii vor surprinde patrimoniul cultural, obiectivele turistice și oamenii care dau viață municipiului, îmbinând tradiția cu modernitatea. În reportaj apar primarul Marius Dulce, dar și Mihaela Dumitru, președinta ADDIE 2021, care vor vorbi despre dezvoltarea durabilă a Călărașiului.

„Emisiunea vă dezvăluie o Cenușăreasă a turismului românesc, care îndrăznește să scoată capul în lume și să viseze la un viitor mai frumos, la 430 de ani de la atestare. Vom lua la pas centrul vechi și faleza brațului Borcea”, au transmis realizatorii Kanal D România.

Advertisement

📌 Apariția municipiului în această producție națională reprezintă o oportunitate importantă de promovare turistică, contribuind la consolidarea imaginii Călărașiului ca destinație autentică, cu identitate puternică și povești aparte.

„Mulțumim echipei ROventura pentru această ocazie minunată de a prezenta frumusețea municipiului nostru și îi invităm pe toți cei care vor urmări emisiunea să (re)descopere Călărașiul — un loc unde tradiția și modernitatea trăiesc în armonie”, a declarat Marius Dulce, primarul Municipiului Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Biblioteca Județeană Călărași îi invită pe cititori în Sala de Lectură: „Lumea de afară poate să aștepte, dar lumea din voi abia acum se construiește”

Published

on

Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din Călărași își încurajează vizitatorii să redescopere bucuria studiului și a lecturii, subliniind rolul special al Sălii de lectură – un spațiu unde liniștea devine dialog al minților.

„Studiul și lectura creează o legătură nevăzută între cititorii Sălii de lectură. Această tăcere comună este, de fapt, un dialog profund al minților”, transmit reprezentanții instituției.

Cititorii sunt invitați să răsfoiască, să viseze, să noteze și să absoarbă universul pe care îl oferă rafturile pline de cărți. „Lumea de afară poate să aștepte, dar lumea din voi abia acum se construiește”, adaugă mesajul bibliotecii.

Sala de lectură a Bibliotecii Județene Călărași rămâne astfel un loc deschis tuturor celor care vor să își dezvolte imaginația, cunoștințele și să se bucure de liniștea pe care numai lectura o poate aduce.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading