Connect with us

Știri

Județul Călărași are cele mai multe proiecte de extindere a rețelei de apă și canalizare din țară

Published

on

Județul Călărași are cele mai multe proiecte de extindere, modernizare și reabilitare a rețelei de apă și canalizare din țară. Cu 61 de proiecte de infrastructură, județul Călărași se situează în fruntea clasamentului, urmat de Prahova, Iași, Cluj și Bacău, potrivit Economedia.

Datele Institutului Național de Statistică din 2022 arată că doar 60% dintre români sunt conectați la sistemele de canalizare. Cei mai puțini beneficiari fac parte din mediul rural. Cifrele prezentate de Economedia arată că doar 15,8% din populația rezidentă rurală a României beneficiază de servicii de canalizare. 

Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în Nord-Est (37,9%), Sud-Muntenia (41,1%) și Sud-Vest Oltenia (47,9%). 

Advertisement

În acest sens, Administrația Fondului pentru Mediu a deschis la sfârșitul anului 2023 (04.12.2023) cea de-a treia rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare”, finanțat prin PNRR. Aceasta va fi valabilă până pe 09.02.2024 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii. 

Măsura ar trebui să sprijine familiile și persoanele singure cu venituri nete lunare sub salariul minim brut pe țară pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare, mai precizează Economedia

Cei care pot depune cereri de finanțare sunt operatorii de servicii de utilități publice sau operatorii regionali de servicii de utilități publice din sectorul de apă/apă uzată.  

Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 1.900 de euro per gospodărie racordată și/sau branșată la sistemul public de apă și canalizare, fără TVA. 

Advertisement

Sursă foto: ApaVital, Economedia

Advertisement