Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -2°C | Anul XI Nr. 543

Știri

Poliția Călărași: 198 de evenimente sesizate prin 112 și zeci de infracțiuni constatate în ultimele zile

Published

on

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a luat măsuri suplimentare în perioada trecerii dintre ani, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței cetățenilor.

În perioada 30 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, pentru siguranța cetățenilor, zilnic, peste 100 de polițiști au acționat în județul Călărași, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de public, precum și pe principalele drumuri naționale și județene, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite, pentru fluidizarea traficului și diminuarea riscului rutier.

Structurile de poliție au intervenit la 198 de evenimente sesizate prin S.N.U.A.U. 112.

Ca urmare a activităților desfășurate au fost constatate 71 de infracțiuni, 5 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 3 măsuri preventive.

Advertisement

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 301 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală depășește 110.000 de lei.

Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale Poliției Române, context în care polițiștii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulație, principalul scop fiind diminuarea riscului rutier.

Astfel, polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 4 infracțiuni la regimul rutier, totodată, fiind reținute 13 permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare.

Peste 20 de apeluri pe minut la 112, de Anul Nou. Sute de apeluri au anunțat urgențe provocate de materiale pirotehnice.

Operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 87.145 de apeluri, între 31 decembrie 2023 și 02 ianuarie 2024, iar 62,31% dintre acestea (54.300 de apeluri) au constituit cazuri de urgență și au necesitat intervenția agențiilor specializate – Ambulanță, Poliție, Pompieri, SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.

Un număr de 1.395 de apeluri la 112 au vizat utilizarea de petarde, artificii sau alte materiale pirotehnice și au generat evenimente privind ordinea și siguranța publică, distrugeri de bunuri, răniri, arsuri și incendii.

Advertisement

Prima zi din an a fost și cea mai solicitantă pentru operatorii STS, care au fost la datorie în perioada minivacanței de Revelion. Pe data de 1 ianuarie 2024 s-au înregistrat, în medie, 22 de apeluri pe minut, la nivel național.

Cele mai multe cazuri anunțate la 112 în cele trei zile care au marcat trecerea în Noul An au reprezentat urgențe medicale. 28.064 de apelanți au solicitat intervenția Ambulanței pentru diferite probleme medicale, afecțiuni digestive sau respiratorii, persoane inconștiente sau persoane căzute în locuri publice.

În același timp, la 112 s-au primit 875 de apeluri care anunțau incendii sau alte evenimente din competența echipajelor de pompieri și 1.464 de cazuri au vizat ordinea și siguranța publică, fiind transferate către Poliție sau Jandarmerie.

În cele trei zile din preajma Anului Nou, 98 de apeluri au anunțat situații de urgență sau incidente în care au fost implicați turiști aflați pe pârtii sau trasee montane.

În perioada 31.12.2023 – 02.01.2024, la 112 au fost 809 apeluri care anunțau evenimente rutiere, 18 dintre acestea fiind efectuate în mod automat de la bordul mașinilor prin sistemul de comunicații eCall. Reamintim că, în cazul producerii unui accident rutier, sistemele eCall instalate pe autoturismele de generație nouă sună automat la 112 și transmit informațiile utile echipajelor de salvare.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Cinema Călărași / Acțiune și supraviețuire în junglă: „Anaconda”

Published

on

Finalul de an aduce adrenalină la Cinema Călărași cu filmul „Anaconda”, programat între 27 și 30 decembrie 2025. O trupă de artiști de circ rămâne captivă într-o junglă tropicală, unde o creatură mortală le transformă călătoria într-o luptă pentru viață.

Program:
• 27–28.12 – ora 17:00
• 29–30.12 – orele 17:00 și 20:00

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Poliția, în stradă de Crăciun: măsuri speciale dispuse de IPJ Călărași pentru minivacanța de iarnă

Published

on

Poliția, în stradă de Crăciun: măsuri speciale dispuse de IPJ Călărași pentru minivacanța de iarnă

Pentru ca sărbătorile de iarnă să se desfășoare fără incidente, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași vor fi prezenți zilnic în teren și vor acționa suplimentar în perioada 24–28 decembrie, în contextul minivacanței de Crăciun.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Călărași, la nivelul inspectoratului au fost dispuse măsuri speciale pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru asigurarea unei intervenții rapide în situații de risc.

Polițiștii vor intensifica activitățile de patrulare, cu precădere în zonele aglomerate, în apropierea piețelor, centrelor comerciale și în locurile unde sunt anunțate evenimente cu public numeros. Scopul principal este descurajarea comportamentelor antisociale și aplicarea fermă a legii.

Totodată, o atenție sporită va fi acordată verificării respectării legislației privind comercializarea produselor alimentare specifice acestei perioade, dar și modului de comercializare și utilizare a articolelor pirotehnice, un subiect sensibil în preajma sărbătorilor.

Advertisement

Pe linie rutieră, polițiștii atrag atenția asupra valorilor ridicate de trafic din aceste zile și fac apel la responsabilitate din partea conducătorilor auto. Echipajele de la Rutieră vor fi zilnic pe drumurile județului pentru prevenirea accidentelor, fluidizarea traficului și sprijinirea participanților la trafic.

Reprezentanții IPJ Călărași le recomandă cetățenilor ca, în cazul în care au nevoie de ajutor sau sunt martorii unor fapte antisociale, să apeleze cu încredere la cel mai apropiat polițist sau la 112 – Apelul Unic de Urgență.

Autoritățile transmit, în final, un mesaj de sărbători liniștite și în siguranță pentru toți locuitorii județului Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

„Poveste de Crăciun pentru oameni mari” – de Dan Bițuică

Published

on

Îmi este frig. Un frig care pătrunde până în măduva oaselor, în timp ce zăpada continuă să cadă lin, cu fulgi calmi și pufoși, ca într-un vis shakespearian, plutind lent peste umbrele orașului. Oare câte ierni au trecut peste mine? Nu le mai țin socoteala – nu pentru că ar fi fost prea multe, ci pentru că ultimele zece au fost toate la fel: lipsite de culoare, doar alb infinit și negru profund, ca o pânză pe care viața a uitat să mai picteze.

Acum zece ani, printr-o întâmplare crudă și nefericită, am pierdut totul: familia, casa, prietenii, chiar și rudele îndepărtate. Singurul companion fidel care mi-a rămas este un cățel vesel, un suflet mic și blănos, la fel de înfrigurat ca mine. Împreună suntem flămânzi, dar fericiți în sărăcia noastră simplă. În serile geroase, după ce găsim un adăpost precar – o bancă în parc, un colț sub un pod –, îl bag în haina mea uzată și ne încălzim unul pe altul. El are norocul să fie acoperit complet de blana lui, dar mie îmi degeră picioarele uneori, obligându-mă să mă ridic somnoros din amorțeală și să mă mișc, să alerg în loc, doar ca să alung gerul.

Zilele sunt mai grele decât nopțile. Oamenii trec pe lângă mine cu priviri pline de dispreț, etichetându-mă în grabă: alcoolic, ratat, cerșetor prefăcut. Dar eu nu cerșesc. Niciodată nu am făcut-o. Chiar și așa sărac și murdar, mai păstrez o fărâmă de mândrie omenească – acea demnitate pe care nimeni nu ar trebui să o piardă. Nu am vrut să primesc nimic gratis, să apelez la ajutoare de la primărie sau de la stat. Îmi câștig pâinea cinstit, muncind la deszăpezire. Câștig atât cât să-mi umplu burta o dată pe zi – și, firește, să nu-l las pe amicului meu să flămânzească.

Muncesc din greu. Uneori, omul pentru care lopătez zăpada nu-mi dă nimic, ba chiar mă alungă cu înjurături. Dar eu nu mă supăr. Știu că voi găsi altul, mai bun. În viață, nu primim întotdeauna doar ce ne dorim – asta e lecția pe care gerul mi-a întipărit-o adânc în suflet.

Advertisement

E Ajunul Crăciunului. Luminile orașului scapără ca niște stele căzătoare captive în geamuri, iar ferestrele blocurilor înalte dezvăluie scene de basm: brazi împodobiți cu globuri strălucitoare, mese încărcate cu bucate, familii adunate la căldură. Mirosul de cozonaci și sarmale plutește în aer, amestecat cu râsul copiilor care îl așteaptă pe Moș Crăciun. Totul e pregătit pentru minune: fulgii de nea acoperă încet străzile, transformând orașul într-un tărâm de turtă dulce, din care să se înfrupte toți pruncii lumii.

Eu stau pe o bancă, privind în sus. Zăpada mă acoperă treptat, ca un giulgiu alb și rece, iar corpul îmi devine din ce în ce mai amorțit. Ochii mi se ațintesc spre cerul înstelat, sperând că printre puținele luminițe care străpung norii îl voi zări pe Moș Crăciun. Vreau să-l strig, să-i cer să-mi aducă înapoi viața pierdută – familia, căldura unui cămin adevărat.

Ușor, ochii mi se închid. O căldură binefăcătoare, neașteptată, începe să-mi inunde trupul înlemnit. Prietenul meu cel mic îmi linge fața cu limba lui moale și caldă, încercând să îndepărteze stratul de zăpadă așternut pe obraji. Dar eu simt altceva: căldura copilăriei, mirosul sobei cu lemne arzând, îmbrățișarea mamei. E o seară magică, plină de minuni nevăzute. Parcă îi văd pe părinții mei chemându-mă la ei, cu brațele deschise, îmbiinndu-mă cu bucate tradiționale – sarmale aburinde, cozonaci proaspeți, vin fiert cu scorțișoară – pe care nu le pot refuza.

Privesc cățelul de lângă mine, cu ochii lui credincioși, și-i șoptesc: „A sosit vremea să merg la familia mea. Tu va trebui să te descurci singur de acum.“ Se uită la mine cu o înțelegere adâncă, de parcă ar ști totul, și își trece limba peste degetele mele înghețate, în semn de rămas-bun și recunoștință.

Atunci apare și Moșul, cu sania lui strălucitoare trasă de reni invizibili. Îmi spune blând: „Ți-am adus ce ți-ai dorit cel mai mult – să fii din nou cu cei dragi.“ E primul dar cu adevărat generos pe care-l primesc în viață. Sus, în ceruri, răsună colinde eterice, ca un cor de îngeri, iar eu pășesc ușurel printre ele, eliberat de povara pământului.

Advertisement

Demult așteptam să trăiesc o poveste de Crăciun cu adevărat fericită.

A doua zi, trecătorii descoperă pe bancă un om înghețat, acoperit de un strat gros de zăpadă, și un cățel zgribulit lângă el – credincios până în ultima clipă, chiar și după ce stăpânul său plecase spre ceruri, în sania magică a Moșului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading