Connect with us

Știri

„Un medic excepțional”! Cine este Sultan Dorin Alexandru, noul doctor ginecolog al Spitalului Județean Călărași, și ce l-a făcut să se alăture echipei: „Nu regret deloc alegerea făcută”

Luni, 15 aprilie, prin intermediul unei postări pe Facebook, Bogdan Mihai, administratorul public al județului Călărași, l-a prezentat pe doctorul Sultan Dorin Alexandru, care s-a alăturat cu entuziasm echipei Spitalului Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian.

Sultan Dorin Alexandru vine cu o bogată expertiză în domeniul ginecologiei și ecografiei obstetricale. Înainte de a se alătura echipei medicale de la Călărași, acesta și-a făcut rezidențiatul în București, la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, unde, în total, a avut trei ani de activitate. Ulterior, timp de doi ani, doctorul a profesat la Maternitatea din Brașov, iar un an la Spitalul Municipal Câmpina, unde a activat ca medic specialist. De asemenea, acesta și-a susținut examenul de specialitate la Maternitatea Giulești – „Panait Sârbu”.

Printr-o colaborare strânsă între personalul existent și noul medic ginecolog, se urmărește să se întărească și mai mult rețeaua de servicii medicale din județul Călărași, pentru a răspunde nevoilor pacienților în mod eficient și profesionist.

„Colectivul e tânăr, datorită aducerii și a împrospătării forței de muncă medicale. Este o înțelegere super pe secție, adică toată lumea colaborează, ne respectăm pacienții, ne facem treaba cu simț de răspundere, încercăm să le acordăm cele mai bune servicii medicale pacienților”, a declarat Sultan Dorin Alexandru, pentru Călărași PRESS.

Advertisement

Referitor la pacienți, aceștia au avut numai cuvinte de laudă la adresa doctorului ginecolog, pe care le-au exprimat în secțiunea de comentarii a postării făcute de Bogdan Mihai: „Felicitări! Un doctor extraordinar. Am auzit numai vorbe frumoase la adresa dumnealui!/ Un medic excepțional de bun și cu mult bun simț, vorbește foarte frumos cu pacientele!!/ Îi mulțumim că a acceptat să facă parte din echipa Spitalului Județean”.

Doctorul Sultan Dorin Alexandru tratează problemele pacienților cu un adevărat profesionalism

Având în vedere părerile pozitive despre noul medic de la Spitalul Județean Călărași, acesta, la rândul lui, ne-a explicat cum a reușit să se facă atât de plăcut de oameni. De asemenea, Sultan Dorin Alexandru a dezvăluit că, și el, a fost impresionat de mulți pacienți.

„Mi-au plăcut ca oameni, bineînțeles, există diferențe între păturile sociale, ca peste tot, dar, în mare parte sunt oameni cumsecade, care am văzut că au nevoie de înțelegere, de empatie și probabil că de acolo vine toată aprecierea.

Au existat multe încercări și multe experiențe pe care le-am văzut și care m-au făcut să ajung așa. Dacă nu-ți alimentezi cunoștințele în domeniu, acest lucru nu te face decât să fi agitat, pentru că nu ști niciodată ce urmează să se întâmple. Când recunoști anumite cazuri, când vezi anumite chestii trebuie să înveți să fi calm și să rezolvi lucrurile cu liniște”, a explicat medicul ginecolog.

Spre final, doctorul Sultan Dorin Alexandru ne-a dezvăluit de ce a ales să se alăture echipei medicale de la Spitalul Județean Călărași: „Am fost solicitat de fostul director medical, doctorul Simion, și modul în care au pus problema m-a încântat. (…) A existat un real interes să ajung aici și nu regret deloc alegerea făcută”.

Advertisement

Știri

Autogara Obor, controlată de mafia microbuzelor. Călătorii spre Călărași, prinși la mijloc într-un război al transportatorilor

Un adevărat scandal mocnește, zi de zi, în Autogara Obor din Capitală, acolo unde noua rută legală București – Călărași este sabotată de metode care ating zona penalului. Călătorii care vor să urce în microbuzele firmelor călărășene – intrate legal pe piață în urma liberalizării transportului de la 1 iulie – sunt întorși din drum, agresați verbal și îndrumați forțat spre alte mașini, aparținând unei firme deja cunoscute pentru practici neloiale.

„Vin, te scuipă, te înjură, iau oamenii de lângă mașină!”

Șoferii care refuză să cedeze presiunilor vorbesc, cu teamă și resemnare, despre monopolul forțat pe care unii vor să îl păstreze cu orice preț, chiar și cu încălcarea flagrantă a legii:

„Ei au făcut 50 de lei cursa până acum. Acum vin cu 10 lei, doar ca să ne scoată de pe traseu. Dacă rămân iar singuri, o urcă la 100! Se urcă la tine-n mașină și ia călătorii cu japca. ‘Hai cu mine gratis! Hai cu mine 10 lei!’”, povestește un șofer, aproape singur în microbuzul său.

Călătorii sunt zăpăciți, împinși de colo-colo, în timp ce alții, aflați în misiune de „descurajare”, nu ezită să aplice intimidări directe. Un bărbat tatuat, devenit „paznic neoficial” al autogării, le ordonă celor care vor să urce la firmele călărășene:
„Stai la mașină, mă! Ce cauți aici?”

Un sistem cu rădăcini vechi: dosare penale, abuzuri și condamnări

Problema nu este nouă. În spatele haosului din autogară stau ani de practici abuzive tolerate de instituții ale statului.
Potrivit presei, în 2017, Daniela Dobrilă, fost director în cadrul Autorității Rutiere Române – Direcția Licențe, a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru luare de mită, complicitate la spălare de bani și folosirea de informații nepublice.

Advertisement

Mai mult, în același an, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi suprapus licențe de transport pe ruta Călărași – București, exact traseul care astăzi generează conflictul.

Lucian Carapidis, administratorul SC TUDAN SRL, a reclamat situația la toate instituțiile posibile: Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Consiliul Concurenței și Ministerul Administrației și Internelor.

Deocamdată, poliția tace, iar haosul din Autogara Obor continuă nestingherit.

„Este un monopol. Concurență neloială în toată regula! Dar nu se întâmplă nimic…”, adaugă un șofer.

Cât mai costă o călătorie? Cât mai valorează legea?

În tot acest scenariu, prețul unei călătorii București – Călărași a ajuns la 10 lei, doar pentru ca unele firme să rămână singure pe piață, așa cum au făcut ani la rând, când tarifele ajungeau și la 50 lei.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Meci de vis pentru Spicul Vâlcelele: amical de gală împotriva Rapidului București!

Un moment istoric pentru fotbalul din județul Călărași! Echipa Spicul Vâlcelele a disputat, sâmbătă, un meci amical de prestigiu împotriva uneia dintre cele mai iubite și titrate formații din România – FC Rapid București.

Partida s-a desfășurat pe terenul de la Baza Constructorul Mobexpert din București, iar pentru echipa călărășeană a fost o adevărată onoare să se afle față în față cu o formație de Liga 1, cu o istorie bogată și o galerie legendară.

Pe lângă emoția întâlnirii, meciul a fost și o lecție de profesionalism și angajament, în care Spicul Vâlcelele a reușit să-și testeze potențialul în compania unui adversar de top. Atmosfera de pe teren a fost una de respect reciproc, iar intensitatea jocului a pus la încercare pregătirea fizică și tactică a echipei din Vâlcelele.

Întâlnirea a avut și o încărcătură emoțională aparte: în prezentul lot al Spicului se regăsesc jucători care au scris, la rândul lor, pagini din istoria Rapidului:

Advertisement
  • Marian Vlada, actualul antrenor principal și fost atacant important al giuleștenilor
  • Raul Costin, mijlocaș experimentat care a evoluat pentru Rapid și alte echipe din Liga 1
  • Bogdan Barbu, jucător care a purtat tricoul vișiniu în anii săi de glorie

„A fost un moment cu adevărat special pentru clubul nostru. Ne motivează să muncim și mai mult pentru a ne atinge obiectivele. Mulțumim Rapidului pentru invitație și pentru ospitalitate!”, au transmis reprezentanții Spicului Vâlcelele.

Meciul cu Rapid va rămâne un reper important în istoria clubului și un imbold în plus pentru noul sezon competițional.

Continue Reading

Știri

Avarie majoră pe conducta de gaze din comuna Modelu – evacuări și mobilizare de urgență

În dimineața zilei de 5 iulie 2025, o avariere a unei conducte de gaze naturale din comuna Modelu, în apropierea localității Tonea, a declanșat o intervenție de urgență din partea autorităților locale și județene. Strada afectată a fost complet blocată și izolată, iar mai multe persoane au fost evacuate din zonele cu risc, inclusiv dintr-o biserică situată în imediata apropiere.

Echipe formate din pompieri de la ISU Călărași, inclusiv o brigadă CBRN specializată și o autospecială de stingere, au intervenit rapid la fața locului. Au fost mobilizate de asemenea forțe de la SMURD, poliție, jandarmerie și reprezentanți ai operatorului de distribuție Distrigaz .

Pentru evitarea oricărui pericol major, autoritățile au dispus evacuarea locuitorilor din mai multe case și din biserica din zonă, situată în aria de risc.

Advertisement
Continue Reading