Haos printre șoferii din Călărași. Sensurile giratorii și indicatoarele, opționale

Peisajul urban al Călărașiului, transformat de o bună vreme într-un adevărat șantier, a devenit deja ceva comun. Printre multele șantiere deschise, rețeaua de infrastructură rutieră este cea mai proeminentă investiție care prezintă, se pare, pentru toată lumea.

Cu toate acestea, nu puțini sunt cei care critică ritmul lucrărilor și calitatea. Firma DIMAR lucrează de luni bune pe strada București și Prel. București. Mai mulți locuitori s-au declarat nemulțumiți de felul în care s-au desfășurat lucrările, iar autoritățile locale, respectiv primarul a solicitat constructorului să accelereze procesul și să respecte calitatea din proiect.

Lăsăm deoparte opiniile cetățenilor și ajungem într-o altă situație sensibilă.

Devierea circulației rutiere pare să fi generat un haos în rândul șoferilor. Un număr semnificativ  “uită” să mai respecte regulile de circulație, considerând că indicatoarele și sensurile giratorii devin opționale.

Chiar și în fața unui șantier care blochează alte sensuri, pare că mulți conducători auto fac rabat de la respectarea regulilor de circulație. Cele două giratorii, atât de la „5 Călărași” cât și de la Liceul Agricol, rămân operaționale și trebuie respectate.

Un avertisment ferm vine de la Andi Cîmpean, un șofer îngrijorat de situație: „Giratoriul de la Liceul Agricol trebuie ocolit prin dreapta, acordând prioritate conform reglementărilor în vigoare. Postez acest avertisment pentru că sunt șoferi confuzi în legătură cu circulația din zona Liceului Agricol, iar unii ajung să circule pe contrasens, ignorând giratoriul.”

ATENȚIE! Strada București, segmentul „5 Călărași” – „Orizont”, cunoscut pentru aglomerație, a fost blocat, determinând redirecționarea traficului pe sensul „Orizont – 5 Călărași”. În ciuda acestui fapt, șoferii par să uite de sensurile giratorii esențiale din fața Liceului Agricol și cel de la „5 Călărași”.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Primăria Municipiului Oltenița a transmis un mesaj de unitate și solidaritate, cu prilejul Zilei Prieteniei

Primăria Municipiului Oltenița a transmis, cu ocazia Zilei Prieteniei, un
ziua politiei romane 2025 la calarasi.00_02_25_07.Still001

VIDEO. ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE SĂRBĂTORITĂ LA CĂLĂRAŞI

Inspectoratul Județean de Poliție Călărași sărbătorește astăzi Ziua Poliției Române,