Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 14°C | Anul XI Nr. 532

Știri

VIDEO. „Ne-am cam săturat”. Polițiștii protestează din cauza salariilor mici

Published

on

Vicepreședintele SIDEPOL Călărași, Bogdan Andrei Marinescu, anunță că polițiștii vor intra în grevă, începând de luni. Principala cauză este salariul foarte mic, rămas la nivelul celui din 2009. De asemenea, polițiștii cu vechime spun că există o discrepanță privind salarizarea din punctul de vedere al experienței. Un polițist cu experiență de 15 de ani poate avea același salariu, sau mai mic, decât un proaspăt absolvent al Academiei de Poliție, exemplifică Bogdan Andrei Marinescu. „Ne-am cam săturat”, spune vicepreședintele într-o discuție cu Călărași Press.

Polițiștii cer un salariu mai mare și pentru că atribuțiile acestora au crescut. „În momentul de față, munca s-a dublat, chiar uneori s-a triplat, dar în buzunarul fiecăruia nu s-a simțit absolut nimic”, spune Bogdan Andrei Marinescu.

Potrivit acestuia, deficiența de personal, pensionarea masivă a angajaților care au îndeplinit condițiile și eșecul Ministerului de Afaceri Interne de a încuraja tinerii să facă parte din sistem, sunt unii dintre factorii care fac salariul actual mult prea mic raportat la nivelul de muncă. „Noi am rămas mereu pe ultimul loc, cu toate că noi suntem zi de zi, 24 de ore din 24, în stradă pentru siguranța cetățenilor”, a mai spus acesta.

Referitor la discrepanța salarială în funcție de experiență, vicepreședintele SIDEPOL Călărași spune că polițiștilor cu o vechime mai mare nu li se aplică Legea 153/2017 privind salarizarea unică.

Advertisement

De exemplu, eu – cu o experiență de aproximativ 15 ani de zile, pot să am același salariu, sau mai mic, decât un coleg încadrat în 2023. Există o discrepanță privind salarizarea din punctul de vedere al experienței”, explică acesta.

În aceste condiții, sindicaliștii SIDEPOL anunță protest, începând de luni, 11.12.2023. Bogdan Andrei Marinescu precizează că vor începe cu aplicarea avertismentelor și vor continua prin donarea de sânge. Protestul va dura până când își vor atinge obiectivele și nu se vor opri din activitate. „Munca ne-o facem, pentru că am jurat cu mâna pe drapelul României”, a continuat vicepreședintele.

Nu se mai poate, ăsta este cuvântul. Imaginați-vă că toate prețurile s-au scumpit, iar noi avem aceleași salarii. Eu nu mai pot să asigur același coș de cumpărături cu salariul din 2009 la nivelul anului 2023. Munca s-a dublat, bani nu avem”, spune Bogdan Andrei Marinescu pentru Călărași Press.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Elevii Colegiului Economic Călărași, lecție despre alimentația sănătoasă la Biblioteca Județeană

Published

on

Biblioteca Județeană Călărași a marcat joi, 16 octombrie, Ziua Mondială a Alimentației printr-o activitate educativă dedicată elevilor de la Colegiul Economic Călărași. Evenimentul, desfășurat în Sala „Nirvana”, a avut ca scop promovarea unei alimentații echilibrate și conștientizarea importanței respectului față de resursele planetei.

Cu sprijinul specialiștilor Direcției de Sănătate Publică Călărași, tinerii au participat la discuții și dezbateri despre risipa alimentară, obiceiurile sănătoase și rolul alegerilor zilnice în menținerea unei vieți echilibrate.

Activitatea, desfășurată sub motto-ul „Suntem ceea ce mâncăm, dar și ceea ce alegem să învățăm despre hrană”, a îmbinat informațiile teoretice cu momente interactive, oferind participanților ocazia să descopere într-un mod practic principiile unei diete corecte.

Biblioteca Județeană continuă astfel seria proiectelor dedicate educației pentru sănătate, încurajând tinerii să adopte un stil de viață echilibrat și responsabil.

Advertisement

📍 Eveniment: Ziua Mondială a Alimentației

📅 Data: 16 octombrie 2025

📍 Locație: Biblioteca Județeană Călărași – Sala Nirvana

🤝 Parteneri: Direcția de Sănătate Publică Călărași, Colegiul Economic Călărași

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Cultură

Filme de acțiune, aventuri SF și animații pentru toate vârstele – programul Cinema Călărași din 16 până pe 30 octombrie 2025

Published

on

cjcc calarasi

Călărășenii se pot bucura de o selecție spectaculoasă de filme în a doua jumătate a lunii octombrie, de la blockbustere SF și thrillere cu distribuții de top, până la animații pentru copii și superproducții românești.
Proiecțiile au loc la Cinema 3D/2D Călărași, în incinta Centrului Județean de Cultură și Creație, iar filmele rulează de marți până duminică, cu pauză în ziua de luni.

🎞️ 16 – 23 octombrie: Aventură SF și comedie divină

🔹 TRON: Ares (3D)
📅 10–16 octombrie 2025, ora 17:00
Regia: Joachim Ronning
Cu: Gillian Anderson, Jeff Bridges, Jared Leto, Evan Peters
🎟️ Rating: AP12
⏱️ Durata: 119 minute
TRON: Ares aduce o nouă generație de eroi într-o lume unde digitalul și realul se ciocnesc spectaculos. Programul Ares este trimis din lumea virtuală în cea reală, marcând prima întâlnire a omenirii cu inteligența artificială.
🎬 Trailer: YouTube

🔹 Roofman: Hoțul de pe acoperiș (2D)
📅 10–16 octombrie 2025, ora 20:00
Regia: Derek Cianfrance
Cu: Channing Tatum, Juno Temple, Ben Mendelsohn, Kirsten Dunst, Peter Dinklage
🎟️ Rating: N15
Un thriller bazat pe fapte reale, despre spărgătorul evadat Jeffrey Manchester, interpretat de Channing Tatum, și perioada în care a reușit să se ascundă de autorități.
🎬 Trailer: YouTube

🧵 17 – 26 octombrie: Emoție, comedie și adrenalină

🔹 Micul erou peticit (2D, animație pentru copii)
📅 17 octombrie, ora 12:30; 18–19 octombrie, orele 10:00 și 12:30; 24 octombrie, ora 12:30; 25–26 octombrie, orele 10:00 și 12:30
Regia: Steve Hudson, Toby Genkel
Cu: Asa Butterfield, Joel Fry, Alison Steadman
🎟️ Rating: AG
Stitch Head, un mic erou construit din petice și piese, trăiește într-un castel plin de monștri și aventuri amuzante. O animație ideală pentru întreaga familie, plină de emoție și învățăminte.
🎬 Trailer: YouTube

Advertisement

🔹 Doamne, ce noroc! (2D, comedie, acțiune)
📅 17–23 octombrie 2025, ora 17:00
Regia: Aziz Ansari
Cu: Keanu Reeves, Seth Rogen, Sandra Oh
🎟️ Rating: AP12
Keanu Reeves interpretează un înger stângaci care provoacă haos în încercarea sa de a ajuta oamenii. O comedie plină de ironie și momente imprevizibile.
🎬 Trailer: YouTube

🔹 Telefonul negru (2D, horror)
📅 17–23 octombrie 2025, ora 20:00
Regia: Scott Derrickson
Cu: Ethan Hawke, Madeleine McGraw
🎟️ Rating: N15
Un thriller psihologic intens în care o tânără primește mesaje din vise printr-un misterios telefon negru. O poveste plină de suspans, ideală pentru iubitorii genului horror.
🎬 Trailer: YouTube

🚗 24 – 30 octombrie: Producții românești și drame de Oscar

🔹 Cursa (2D, acțiune românească)
📅 24–30 octombrie 2025, ora 17:00
Regia: Anghel Damian, Millo Simulov
Cu: Codin Maticiuc, Denis Hanganu, Cristina Ștefania, Andi Vasluianu
🎟️ Rating: AG
Un film românesc de acțiune spectaculos, plin de mașini de lux, cascadorii și adrenalină. Bulevardele Bucureștiului devin circuitul unei competiții periculoase unde viteza și curajul fac legea.
🎬 Trailer: YouTube

🔹 După vânătoare (2D, thriller, dramă)
📅 24–30 octombrie 2025, ora 20:00
Regia: Luca Guadagnino
Cu: Julia Roberts, Andrew Garfield, Ayo Edebiri
🎟️ Rating: N15
O profesoară universitară este prinsă între scandaluri, acuzații și secrete din trecut. Un film tulburător despre moralitate, carieră și decizii imposibile.
🎬 Trailer: YouTube

🎟️ Cinema Călărași își așteaptă spectatorii în sala 3D/2D a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, situat pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 1.
📞 Detalii și program complet: www.culturalcl.ro

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Legea care ar permite intervenții în ariile protejate, contestată dur de ecologiști. Deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a votat împotrivă

Published

on

Sursa: Facebook

Camera Deputaților a respins miercuri, 15 octombrie 2025, propunerea legislativă PL 14/2023 privind completarea Ordonanței de Urgență nr. 57/2007 referitoare la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Proiectul, care ar fi permis realizarea unor lucrări de infrastructură și construcții de hidrocentrale în interiorul ariilor protejate, a stârnit reacții dure din partea societății civile și a mai multor lideri politici locali și naționali.

Potrivit datelor oficiale ale Camerei Deputaților, 239 de parlamentari au fost prezenți la vot, dintre care 149 s-au pronunțat împotrivă, 41 pentru, iar 49 s-au abținut. Proiectul a fost, astfel, respins.

Cum au votat partidele

Cele mai multe voturi împotrivă au venit din partea PSD (74 de deputați), urmat de AUR (43), PNL (3), SOS România (10) și UDMR (niciun vot „pentru”). Singurii care au susținut retrimiterea proiectului la comisie au fost USR (30 voturi pentru), alături de câțiva deputați neafiliați și minorități.

Poziția deputaților de Călărași

Din datele obținute de Călărași Press, deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a votat împotriva proiectului, alăturându-se celor care au respins inițiativa considerată periculoasă pentru patrimoniul natural al României.

Advertisement

Prin votul său, Samoilă a transmis un mesaj de responsabilitate față de protejarea mediului și conservarea ariilor naturale unice, în contextul în care legea era criticată pentru posibilitatea de a deschide calea exploatărilor în zone până acum protejate strict.

Reacția primarului Dominic Fritz

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a criticat dur inițiativa, numind-o „cea mai mare trădare împotriva pădurilor României”. Într-o postare pe Facebook, acesta a scris:

„Se pregătește cea mai mare trădare împotriva pădurilor României. AUR și unii aliați de serviciu din PSD vor să dea liber, printr-un proiect de lege, distrugerii tuturor ariilor naturale protejate. Tocmai AUR, care s-a jurat că va proteja pădurile, vrea acum să le taie pentru a construi hidrocentrale. Distrugerea comorilor naturale este o crimă împotriva viitorului copiilor noștri.”

Proiectul de lege PL 14/2023 urmărea modificarea articolului 56¹ din OUG 57/2007, oferind posibilitatea construirii unor obiective de interes public în perimetrul ariilor protejate, inclusiv hidrocentrale și alte lucrări de infrastructură energetică. Specialiștii în mediu au avertizat însă că o asemenea modificare ar duce la pierderea unor ecosisteme unice în Europa.

 

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading