Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 31°C | Anul XI Nr. 524

Știri

Meci anulat după ce opt fotbaliști ai echipei Venus Independența au făcut toxiinfecție alimentară

Published

on

S-a întâmplat în județul Călărași. Înaintea partidei programate între echipele Venus Independența și Spicul Vâlcelele, ambele din Liga a 4-a, situația s-a complicat. Meciul etapei a 8-a, programat pentru sâmbătă, 21 octombrie, a fost amânat din cauza unui situații mai puțin obișnuite – întreaga echipă Venus Independența ar fi fost afectată de o toxiinfecție alimentară cu o zi înainte de meci.

Cazul a fost adus la cunoștința publicului de către managerul echipei Spicul Vâlcelele, Alexandru Tatu, care lansează suspiciuni legate de acest incident. Conform lui Tatu, toată această poveste ar putea fi doar o stratagemă a echipei adversare pentru a obține o amânare, în ciuda declarațiilor medicale.

Președintele clubului A.S. Spicul Vâlcelele, Alexandru Tatu, a dezvăluit mai multe detalii cu privire la amânarea meciului programat inițial pentru sâmbătă: “Înainte de confruntarea cu Spicul Vâlcele, jucătorii echipei Venus Independenta au pretins că au suferit o intoxicatie alimentara subită și au depus certificate medicale la Asociația Județeană de Fotbal Călărași. Aceste certificate conțineau solicitări de scutire de la efort și preconizarea unui repaus la domiciliu.”

Totuși, într-o întorsătură de situație, s-a descoperit că unii dintre jucătorii “scutiți” au participat la un meci de fotbal pe 19 octombrie la ora 21:40, în care au și marcat goluri, fiind legitimați și pentru minifotbal. Această situație a stârnit semne de întrebare, având în vedere că acești jucători ar fi trebuit să fie în recuperare.

Advertisement

În total, opt jucători ai echipei Venus Independența s-au declarat afectați de toxiinfecția alimentară.

Doru Dincă, președintele AJF Călărași confirmă situația și spune că, potrivit regulamentului AJF, condițiile pentru amânarea meciului sunt respectate. Potrivit aceleiași surse, adresa echipei de fotbal Venus Independența a fost transmisă joi și înregistrată vineri la AJF.

Se pare că cei opt fotbaliști, majoritatea din București, ar fi fost invitați la un coleg din echipă să se relaxeze la un grătar, iar de acolo, situația a luat o întorsătură neașteptată. Toți cei opt ar fi avut stări de rău provocate de mâncarea consumată.

Contactat pentru un punct de vedere, Radu Ion, managerul echipei Venus Independența confirmă situația și spune ca jucătorii au întâmpinat această situație după ce au fos la o zi de naștere a unui coleg. Întrebat despre starea jucătorilor, managerul echipei spune ca unii dintre aceștia abia mâine vor ieși din perioada de recuperare.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul 2 Mai

Published

on

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare, după ce Curtea de Apel Constanța a menținut decizia primei instanțe. Pe 19 august s-au împlinit doi ani de la accidentul prin care a omorât doi tineri și a rănit alți trei. 

„Dosarul 2 Mai a ajuns la final. Totul a ramas cum știți. 10 ani de închisoare pentru Vlad Pascu. O poveste tristă,tristă”, a transmis avocatul, printr-o postare pe Facebook. Continuarea, aici.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Jandarmii din Călărași, în acțiune pe Canalul Siderurgic pentru prevenirea braconajului piscicol

Published

on

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Călărași a desfășurat miercuri, 20 august, o acțiune de prevenire și combatere a pescuitului ilegal pe Canalul Siderurgic.

Pe parcursul activității, jandarmii au verificat zonele frecventate de pescari și au purtat discuții cu aceștia pentru a le reaminti prevederile legale care reglementează pescuitul sportiv și comercial.

🔹 În cadrul acțiunii:

  • au fost legitimate 10 persoane;
  • au fost controlate uneltele de pescuit utilizate;
  • nu au fost constatate fapte de natură penală și nu s-au aplicat sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Reprezentanții Jandarmeriei Călărași transmit că astfel de controale vor continua, atât independent, cât și în colaborare cu alte instituții, pentru protejarea resurselor acvatice și prevenirea activităților ilegale din zonă.

Cetățenii sunt încurajați să semnaleze orice situație de braconaj piscicol la numărul unic de urgență 112.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași: „Serviciul farmaceutic de noapte este un serviciu public și ar trebui susținut de autorități”

Published

on

În urma publicării materialului despre lipsa farmaciilor de gardă din municipiul Călărași, redacția Călărași Press a primit un punct de vedere din partea farmacistului Postelnicu Doru, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași.

Reamintim că, în discuția avută cu redacția noastră, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a subliniat faptul că farmaciile nu își permit să asigure program non-stop doar din resurse proprii, iar gărzile de noapte ar trebui tratate drept un serviciu public, sprijinit financiar de autoritățile locale și de Ministerul Sănătății.

Exemplul Bulgariei: cum sprijină statul farmaciile

Pentru a identifica soluții concrete, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a solicitat informații oficiale de la Uniunea Farmaceutică din Bulgaria. Într-un document transmis de președintele acesteia, Dimitar Marinov, sunt prezentate măsuri aplicate peste Dunăre pentru a susține continuitatea serviciilor farmaceutice.

Advertisement

Printre acestea:

  • Sprijin financiar direct pentru farmaciile deschise 24/7 sau pentru cele aflate în zone izolate.
  • Plăți suplimentare pentru serviciile de eliberare a medicamentelor compensate, de până la 15% din valoarea produsului (nu mai mult de 12,50 euro).
  • Reguli clare de adaos comercial, diferențiate în funcție de prețul medicamentului, pentru a asigura un echilibru între sustenabilitate și accesibilitate.
  • Control digitalizat al medicamentelor, care a redus fraudele și concurența neloială.

„În Bulgaria, farmacistul care face gardă de noapte nu mai este lăsat singur să suporte costurile. Statul intervine și compensează financiar acest serviciu public. Este un model pe care și România ar trebui să îl ia în calcul”, a subliniat farmacistul Postelnicu Doru.

În timp ce la Călărași oamenii rămân fără acces la medicamente după ora 23:00, vecinii bulgari au găsit soluții concrete prin care să mențină farmacii deschise non-stop sau să sprijine unitățile aflate în zone greu accesibile.

Întrebarea care rămâne este: cine își va asuma în România rolul de a transforma serviciul farmaceutic de noapte într-un adevărat serviciu public, așa cum se întâmplă deja peste graniță?

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading