Connect with us

Știri

VIDEO. Vasile Iliuță despre alegerile locale parțiale în 50 localități din 2023

Published

on

Liderul Partidului Social Democrat din județul Călărași, Vasile Iliuță, a susținut o conferință de presă, în care a prezentat activitatea politică a organizației sale din ultima perioadă. El a vorbit despre proiectele implementate de Partidul Social Democrat în județul Călărași, care au avut un impact pozitiv asupra comunității locale. De asemenea, acesta a subliniat importanța acestor proiecte pentru dezvoltarea județului și pentru creșterea calității vieții locuitorilor.

În plus, Vasile Iliuță a discutat despre alegerile parțiale care vor avea loc în curând în 50 de comune, două municipii, trei orașe și sectorul 5 din Capitală.

“În data de 29-30 (n.r. ianuarie 2023), la Sinaia, a avut loc Consiliul Politic Național unde fac parte și eu și primarul Marius Dulce. Acolo au fost temele politice, prioritățile legislative, reuniunea grupurilor politice din camera deputaților și din senat. Cel mai important subiect pe care l-am văzut a fost despre alegerile locale parțiale care urmează să aibă loc în anul 2023. Urmează prin întrunirea coaliției să se decidă data unde vom avea alegeri parțiale. Vor avea loc în 50 de comune, două municipii, 3 orașe, sectorul 5 din Capitală, iar într-o comună și pentru consiliul local.

Advertisement

Consiliul Politic al Organizațiilor de Femei al PSD a avut o întâlnire la Parlamentul României, unde noi am fost reprezentați de președinta noastră de organizație, Marinela Voivozeanu. În această analiză despre activitățile pe care le-au desfășurat organizațiile de femei din țară, noi am fost în organizațiile care au fost menționate cu activități monitorizate de organizația națională.” a transmis Vasile Iliuță în conferința de presă de joi, 9 februarie.

 

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *