Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 544

Știri

Un șofer din Călărași a băgat în spital o copilă de 15 ani după ce a lovit-o pe trecerea de pietoni

Published

on

O fată de 15 ani a fost lovită pe trecerea de pietoni de pe Șoș. Olteniței din Popești Leordeni, miercuri seara, în jurul orelor 17.30. Fata ieșise de la școală și se ducea spre casă. Șoferul care a produs tragicul accident este din Călărași și se afla la volanul unui autoturism marca BMW.

Impactul a fost foarte puternic, martorii evenimentului spun că șoferul ar fi circulat cu peste 100 km/h. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție alături de o ambulanță care a preluat copila și a transportat-o la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, acolo unde a intrat în comă la scurt timp.

Starea ei este critică, din cauza multiplelor leziuni suferite la nivelul capului. Acum se zbate între viață și moarte, doctorii sunt rezervați cu privire la șansele de supraviețuire. Medicii încadrează gravitatea cazului și spun că șansele fetei de a supraviețui sunt de  3%.

Disperată și ajunsă la capătul puterilor, mama fetei a postat un mesaj pe o rețea de socializare în care îi transmite conducătorului auto un mesaj.

Advertisement

“Starea fetei mele este destul de gravă. A intrat în coma imediat după impact. A traversat strada, a primit prioritate din stânga, iar din dreapta a fost lovită de șofer. Fata are traumatism la cap, mandibula, coaste, edem pulmonar. La ora 17:30 am sunat copilul sa vină acasă. Era la liceu și a zis că mai rămâne foarte puțin, apoi se îndepărtă spre casă. După o ora am reapelat-o și mi-a răspuns Politia. Am ajuns la fața locului unde s-a întâmplat accidentul. Imaginea era cruntă. Copila era la spital deja, rămăseseră doar adidașii pe șosea. Inițial, polițiștii mi-au zis ca este în afara oricărui pericol.

La spitalului Bagdasar am aflat adevărul. Fata este în comă. Vorbesc cu ea… nu mai pot… nu știu dacă mă aude că este în comă. Mă lasă să stau cu ea un sfert de oră, nu am putut să stau prea mult. Nu am nevoie de nimic de la șofer. Îmi vreau copilul acasă. Vreau să mă strige prin casă, să vorbesc cu ea.” – a povestit Alina, mama fetei.

“Din primele verificări efectuate de polițiștii rutieri din Popești, a rezultat faptul că, un autoturism, în timp ce se deplasa pe Șoseaua Olteniței, din direcția București către Oltenița, a lovit un pieton, respectiv o persoană de sex feminin, în vârsta de 15 ani. Echipajul medical sosit la fața locului a transportat victima la unitate spitalicească din București, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. Polițiștii din Popești Leordeni continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – transmit polițiștii din Ilfov.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Noi victime ale sezonului de iarnă. Două autoturisme au intrat în coliziune în municipiul Călărași

Published

on

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri dimineață, la ora 08:10, pe strada Sloboziei din municipiul Călărași, în zona sensului giratoriu.

Din primele informații, cele două mașini au intrat în coliziune chiar în interiorul sensului giratoriu, impactul având loc în condiții de carosabil umed și alunecos, specifice sezonului rece. La momentul producerii accidentului, traficul era intens, iar evenimentul rutier a dus la îngreunarea circulației pe ambele sensuri de mers.

Din imaginile surprinse reiese că avariile sunt preponderent materiale, nefiind vizibile urme care să indice rănirea gravă a ocupanților.

Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, care vor analiza dacă neacordarea de prioritate, neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau neatenția la volan au contribuit la producerea coliziunii.

Advertisement

Autoritățile le reamintesc șoferilor importanța prudenței în trafic, mai ales în zonele intens circulate și în condiții de iarnă, când distanța de frânare crește considerabil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Carosabil ca patinoarul, trafic blocat: primele accidente ale iernii 2026 la Călărași

Published

on

Prima ninsoare serioasă din ianuarie 2026 aduce și primele probleme în trafic. Iarna își intră pe deplin în drepturi, iar temperaturile negative, combinate cu vântul puternic, au favorizat formarea unui strat de gheață pe carosabil, transformând drumurile în adevărate capcane pentru șoferi.

În mai multe zone afectate de stratul de zăpadă, condițiile meteo au pus la încercare atenția și experiența conducătorilor auto. Lipsa de adaptare la carosabilul alunecos pare să fi fost un factor decisiv în producerea unor evenimente rutiere, unele soldate cu pagube materiale.

Un astfel de incident s-a produs joi seară, în jurul orei 21:30, pe strada București din municipiul Călărași, în zona Direcției Agricole. Mai multe autoturisme au fost implicate într-o tamponare în lanț, pe fondul gheții formate pe partea carosabilă. Din fericire, primele informații indică faptul că nu au existat victime, însă traficul a fost îngreunat temporar.

Autoritățile le recomandă șoferilor prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile de drum și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor. Iarna abia a început, iar primele ninsori sunt un semnal clar că deplasările pe timp de iarnă cer atenție maximă și responsabilitate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cod galben de ninsoare viscolită și vânt puternic: vizibilitate sub 100 de metri

Published

on

Autoritățile meteorologice au emis o atenționare cod galben pentru fenomene de iarnă severă, valabilă în intervalul 8 ianuarie, ora 23:00 – 9 ianuarie, ora 15:00.

Potrivit Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul menționat sunt așteptate ninsori viscolite, intensificări ale vântului și vizibilitate redusă, local sub 100 de metri. Rafalele de vânt vor spori senzația de frig și pot crea condiții dificile de trafic, în special pe drumurile deschise și în zonele neprotejate.

Autoritățile recomandă prudență sporită la deplasări, adaptarea vitezei la condițiile de drum și evitarea călătoriilor neesențiale pe durata avertizării.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading