Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -3°C | Anul XI Nr. 546

Știri

Structurile MAI din Călărași, la datorie de 1 Decembrie

Published

on

Astăzi, 29 noiembrie 2022, la sediul Instituției Prefectului, au avut loc declarații de presă cu privire la măsurile ce se vor lua de către structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne pe timpul minivacanței din perioada 30 noiembrie – 5 decembrie 2022.

Polițiștii călărășeni vor fi la datorie în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Sfântului Andrei și a Zilei Naționale a României.

În perioada 29 noiembrie – 04 decembrie a.c., zilnic, peste 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași vor fi în teren, la datorie, pe raza întregului județ, unde vor acționa pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru descurajarea și combaterea activităților care pot pune în pericol viața cetățenilor.

Acțiunile vor fi organizate în sistem integrat, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice. Polițiștii vor fi pregătiți să intervină ori de câte ori vor fi solicitați de către cetățeni sau în cazul în care vor constata încălcări ale normelor legale în vigoare. Efectivele din teren vor acționa și pentru a se asigura că persoanele care participă la manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor fi în siguranță.

Totodată, în contextul în care se anticipează un trafic intens, polițiștii de la rutieră vor acționa pentru siguranţa traficului rutier şi pentru reducerea victimizării cetăţenilor prin implicarea în accidente de circulaţie. Polițiștii rutieri vor fi sprijiniți de efective de la ordine publică, iar în cadrul activităților desfășurate vor folosi autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Advertisement

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte indicațiile polițiștilor din trafic, normele legale în vigoare și să manifeste un comportament responsabil pentru a nu fi implicați în evenimente negative.

Totodată, în situația în care sunteți martor sau victimă a unei infracțiuni, solicitați sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliție sau apelați la numărul pentru apeluri de urgență – 112!.

Pompierii militari călărăşeni vor fi la datorie pentru a veghea la siguranţa comunităţii în perioada prilejuită de Ziua Naţională a României
Premergător şi pe timpul minivacanţei din perioada 30 Noiembrie – 5 Decembrie, efectivele inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi desfăşoară activităţi menite să asigure protecţia şi siguranţa cetăţenilor şi evitarea producerii unor evenimente ce ar putea afecta viaţa şi bunurile comunităţii
La nivelul județului Călăraşi, zilnic, peste 100 de pompieri cu 30 mijloace tehnice de intervenţie sunt pregătiți să acţioneze pentru acordarea primului ajutor medical de urgență, pentru stingerea incendiilor și pentru salvarea persoanelor care ar putea fi surprinse în medii ostile vieții.
Urgenţele medicale vor fi asigurate, zilnic, în sistem integrat prin intermediul echipajelor SMURD şi al echipajelor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care vor asigura primul ajutor medical calificat.
Echipajele de intervenţie vor asigura misiunile specifice, în sistem integrat, alături de reprezentanţii celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu cei din cadrul autorităţilor şi instituţiilor implicate în managementul tipurilor de risc, inclusiv în zonele în care vor fi organizate evenimente publice de amploare. În afara măsurilor dispuse la nivel operativ, o atenție sporită este acordată prevenirii evenimentelor care pot fi generate de nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Numai în ultimele trei săptămâni, inspectorii de prevenire au desfășurat mai multe acțiuni de control inopinat la operatori economici din localităţile judeţului nostru.
Misiunile au vizat obiective cu aglomerări de persoane, iar scopul principal urmărit a fost verificarea respectării numărului maxim de utilizatori și accesibilitatea căilor de evacuare.
De asemenea, pe întreaga perioadă a sezonului rece, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, acțiunile de control și verificare vor continua la unități de turism și de agrement, spații comerciale, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești, târguri tematice specifice sezonului rece și alte amenajări similare în cazul în care acestea se organizează, ori, după caz, în zonele unde se vor desfășura evenimente legate de datini și obiceiuri specifice sezonului rece.
RECOMANDĂRI
Reamintim cetățenilor că, în perioada sezonului rece, odată cu scăderea temperaturilor, cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.
Pentru a preveni producerea unor incendii, verificați mijloacele de încălzire, precum sobe, calorifere sau alte surse de căldură.
În situația în care părăsiți locuința, decuplați aparatele electrice, iar dacă vă cazaţi în structuri de primire turistice, familiarizaţi-vă cu traseele căilor de evacuare din incinta acestora.
Mai multe informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență (incendii, ger, viscol, alte fenomene meteorologice extreme etc.) pot fi consultate prin accesarea platformei naționale de pregătire https://fiipregatit.ro/
Țineți cont de sfaturile noastre și respectați măsurile de prevenire a incendiilor!
Cu această ocazie, le dorim tuturor călărăşenilor să aibă parte de zile plăcute şi liniştite, asigurându-i totodată că pompierii militari sunt la datorie şi sunt pregătiţi să intervină în orice moment. La mulţi ani tuturor românilor!

Elena Solomon, purtătoarea de cuvânt a Instituției Prefectului-Județul Călărași, a transmis mesajul prefectului Valentin Barbu: “Prefectul județului Călărași, Valentin Barbu, transmite, tuturor călărășenilor care poartă numele Sfântului Andrei, urări de sănătate, liniște și bucurie alături de cei dragi! De asemenea, urează la mulți ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla aceștia.”

 

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

ALERTĂ ÎN CĂLĂRAȘI! Copil DISPĂRUT din Coadele, Radovanu. A plecat cu bicicleta și nu s-a mai întors

Published

on

ALERTĂ ÎN CĂLĂRAȘI! Copil DISPĂRUT din Coadele, Radovanu. A plecat cu bicicleta și nu s-a mai întors

Un copil din localitatea Coadele, comuna Radovanu, județul Călărași, este căutat de familie și de comunitate după ce a plecat de acasă și nu a mai revenit.

Potrivit informațiilor făcute publice de apropiați, băiatul a plecat de la domiciliu cu bicicleta în jurul orei 15:00. De atunci, acesta nu a mai fost văzut, iar familia a alertat cunoscuții și rețelele sociale, lansând un apel urgent către cetățeni.

„Dacă l-a văzut cineva sau are informații despre el, rugăm să anunțe de urgență familia sau autoritățile”, se arată în mesajul distribuit online.

Orice detaliu poate fi esențial pentru găsirea copilului. Cei care pot oferi informații sunt rugați să contacteze imediat Poliția sau să anunțe familia.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Parcuri modernizate, școli puse la punct și cinematografe readuse la viață: agenda Primăriei Călărași pentru 2026

Published

on

Foto CălărașiPRESS.ro/ Marius Dulce, edilul municipiului Călărași

Potrivit unei analize publicate de ziarulimpact.ro, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, își construiește pentru anul 2026 o agendă administrativă centrată pe continuarea investițiilor majore demarate în 2025, dar și pe lansarea unor proiecte noi, cu impact direct asupra calității vieții urbane. Zonele verzi, educația și infrastructura culturală se află în prim-planul priorităților anunțate de administrația locală.

Un capitol important al planurilor pentru anul viitor îl reprezintă proiectele finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, în special cele din aria „verde-albastră”. Municipalitatea vizează modernizarea Parcului Mare, amenajarea falezei și realizarea unei „salbe de parcuri”, adaptate noilor condiții climatice. În acest context, sunt avute în vedere sisteme moderne de irigații, menite să protejeze spațiile verzi afectate în ultimii ani de episoadele repetate de caniculă.

„Vrem să modernizăm Parcul Mare, să facem o faleză și toată salba de parcuri. Anii trecuți am văzut ce înseamnă temperaturile foarte ridicate, iar spațiile verzi au avut de suferit. De aceea trebuie să investim în sisteme de irigații și în modernizarea lor”, a declarat primarul Marius Dulce.

Educația rămâne un alt pilon important al agendei administrative. În 2026 vor continua lucrările la unități de învățământ aflate deja în execuție, printre care Școala „Mihai Viteazul” – corpul B, dar și dotarea acestora cu mobilier și echipamente moderne. Anul precedent, municipalitatea a semnat un contract de peste un milion de lei pentru dotarea laboratoarelor, inclusiv a celor de panificație, precum și a sălilor de sport. În paralel, administrația locală derulează proiecte de eficiență energetică, fiind obținută finanțarea de la Ministerul Energiei pentru instalarea de panouri fotovoltaice pe mai multe clădiri publice.

Informațiile privind direcțiile de dezvoltare asumate de Primăria Călărași au fost prezentate într-un material recent apărut pe ziarulimpact.ro, care evidențiază și importanța investițiilor în infrastructura culturală. În acest sens, primarul municipiului și-a exprimat dorința de a demara lucrările la Cinematograful Victoria, un obiectiv considerat esențial pentru revitalizarea zonei Parcului Mare și pentru viața culturală a orașului.

Advertisement

„Mi-aș dori foarte mult să începem Cinematograful Victoria. Dacă reușim să obținem finanțarea, ar fi un proiect care ar închide foarte frumos o zonă importantă din Parcul Mare și ar aduce un câștig major pentru comunitate. Ne dorim de foarte mult timp să facem acest lucru. Totul ține de finanțare, dar eu zic că o obținem”, a precizat edilul.

Pe termen mediu, municipalitatea analizează și posibilitatea reabilitării Cinematografului Orizont, printr-un parteneriat transfrontalier cu Bulgaria. Obiectivul declarat este crearea unui centru cultural municipal care să găzduiască proiecții de film, spectacole și evenimente artistice, completând oferta culturală a orașului.

Detaliile referitoare la agenda administrativă a primarului Marius Dulce pentru anul 2026 au fost relatate inițial de ziarulimpact.ro, publicație care a documentat pe larg direcțiile de dezvoltare propuse pentru municipiul Călărași. Prin aceste investiții, administrația locală își propune să mențină ritmul de dezvoltare al orașului și să creeze un echilibru între infrastructură, educație, mediu și viața culturală, cu accent pe nevoile comunității și pe accesarea surselor de finanțare disponibile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Biblioteca Județeană Călărași deschide anul expozițional cu „Expo MATCA”, semnată de artista Ioana Ursu

Published

on

Biblioteca Județeană Călărași găzduiește joi, 22 ianuarie 2026, începând cu ora 15.00, vernisajul expoziției de pictură „Expo MATCA”, un eveniment dedicat dialogului dintre artă, emoție și comunitate. Expoziția este semnată de artista Ioana Ursu și va fi prezentată publicului în spațiul expozițional al Sălii Perspective.

Vernisajul va fi onorat de prezența invitatului special prof. Silviu Ioan Soare, artist cunoscut în spațiul artistic călărășean, iar universul expozițional va fi analizat de criticul de artă Ana Maria Dincă, colaborator apropiat al Bibliotecii Județene Călărași și susținător constant al proiectelor culturale locale.

„Expo MATCA” propune publicului o incursiune într-un spațiu al reflecției și al sensibilității, unde pictura devine pretext pentru dialog și întâlnire autentică între artist și privitor. Lucrările expuse aduc în prim-plan emoția și forța expresivă a artei contemporane, într-un cadru deschis tuturor celor pasionați de cultură.

Accesul la vernisaj este gratuit, iar organizatorii îi invită pe toți iubitorii de artă să participe la acest eveniment care marchează începutul unui nou parcurs expozițional la Biblioteca Județeană Călărași, sub semnul frumosului și al comunității.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading