Între 3-5 noiembrie viceprimarul Liviu Coman a reprezentat Primăria Municipiului Călărași la cea de-a IV-a ediție a Forumului cooperării descentralizate româno-franceze – Brașov 2022.
Pe agenda de lucru a Forumului desfășurat în sesiune plenară s-au aflat:
• Puterea de reacție a autorităților locale și regionale în fața războiului din Ucraina, unde s-a subliniat rolul esențial al acestora în primirea, cazarea, accesul la serviciile de sănătate și educație, asigurarea locurilor de muncă și integrarea acestora în comunitate.
• Prevederile și oportunitățile pactului verde european unde a fost definit un set de politici menit să pregătească tranziția ecologică, a cărui punere în aplicare este în mare măsură responsabilitatea autorităților locale și regionale. Confruntată cu provocările schimbărilor climatice și pierderii biodiversității, Uniunea Europeană are ca țintă sa atingă neutralitatea climatică până în anul 2050.
• Planul european de redresare și reziliență și politica de coeziune. Planul istoric de redresare de 750 miliarde euro este menit să ajute țările UE să se redreseze în urma pandemiei Covid 19. Cu un pachet consolidat de fonduri structurale europene pentru perioada 2021-2027, UE continuă să ofere un sprijin decisiv pentru dezvoltarea teritoriilor noastre.
“A fost încă un prilej deosebit pentru întărirea legăturilor comunităților franceze și române, parteneriatele de cooperare descentralizată evoluând către o logică a proiectelor axate pe dezvoltarea economică și durabilă a teritoriilor noastre.
Parteneriatele strategice de acest gen au dovedit încă o dată necesitatea și eficiența schimburilor de bune practici între autoritățile locale și regionale.” – se arată într-o informare a PMC.