Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 30°C | Anul XI Nr. 524

Știri

VIDEO. Drumarii călărăşeni finalizează asfaltarea drumului judeţean 310

Published

on

Drumarii călărășeni continuă lucrările de modernizare a drumului județean 310, sectorul cuprins între Piscicola și Călărașii Vechi, reprezentând cea de-a doua bucată a proiectului demarat pentru fluidizarea traficului și creșterea eficienței rutiere pentru Cuza Vodă și satele componente.

Începute în luna iulie, lucrările de asfaltare a drumului județean 310 vor fi derulate până la finele acestei săptămâni. Investiția este finanțată de Consiliul Județean Călărași realizată de compania Drumuri și Poduri Călărași.

Reprezentanții DPC Călărași au dat asigurări administrației județene că graficul lucrărilor va fi respectat, iar calitatea va fi cea promisă.

Cu ocazia apropierii de final a proiectului de asfaltare, astăzi, 4 octombrie, Adrian Nițu, inginer al societății Drumuri și Poduri S.A. a vizitat șantierul lucrărilor pentru a se asigura de buna desfășurare a șantierului.

Advertisement

“Suntem pe DJ 310, drumul de hotar al comunei Cuza Vodă, care iese între satul Călărași Vechi și satul Cuza Vodă. Astăzi turnăm cele 400 de tone de asfalt din totalul de 1.000, avem de asfaltat 1100 metri și închidem lucrarea de la drumul județean 310. Va fi dat în funcțiune la sfârșitul acestei săptămâni după ce va fi efectuată recepția, urmând a fi dat în circulație.”

PRIMĂRIA CUZA VODĂ PUNE BEȚE ÎN ROATE DRUMARILOR

Primăria Cuza Vodă  s-a arătat deranjată de proiectul de asfaltare pe care societatea DPC îl realizează din bugetul Consiliului Județean pe raza localității călărășene.  Primărița Monica Ceaușescu s-ar fi deplasat de mai multe ori pe șantierul drumarilor călărășeni pentru a le atrage atenția asupra unor aspecte pe care aceasta le-ar fi constat în urma unor discuții cu cetățenii.

“La nivel local nu am găsit același interes al Primăriei Cuza Vodă, eu fiind și consilier local, nu am găsit aceeași deschidere, ba mai mult, au încercat să ne pună bețe în roate, dar alături de Consiliul Județean Călărași am rezolvat toate problemele, de aceea și termenul lung de realizare. Am început anul trecut în iarnă și iată că la doi ani distanță am finalizat lucrarea. Ba că eram prea aproape de gard, ba că suntem prea aproape de stâlp. Noi am respectat proiectul și cotele impuse  privind modul de realizare. Ne-am fi așteptat la un sprijin din partea autorităților locale, lucru pe care nu l-am primit până acum.” – a declarat Adrian Nițu, inginer al DPC Călărași.

Contactată pentru un punct de vedere, primărița Monica Ceaușescu nu a răspuns la telefon până la difuzarea acestui material.

 

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Scandal monstru la Călărași! Trei femei băute au atacat polițiștii după un apel fals la 112

Published

on

politie

Scene incredibile s-au petrecut pe 16 august, în Călărași, după ce o femeie de 31 de ani a sunat la 112 și a reclamat că ar fi fost agresată de concubin.

Când au ajuns la fața locului, polițiștii au descoperit că nu era vorba de nicio bătaie conjugală, ci de un scandal între trei femei aflate în stare avansată de ebrietate. În plus, apelanta a recunoscut că a avut doar o ceartă verbală cu partenerul.

Când au aflat că vor fi amendate pentru apel fals, cele trei au luat foc. Au început să țipe, să înjure și să se îmbrâncească cu oamenii legii. Una dintre ele, o femeie de 50 de ani, a fost încătușată, moment în care situația a degenerat complet: o tânără de 21 de ani a sărit la un polițist, l-a lovit cu pumnii în piept și a încercat să o elibereze pe femeia reținută. Agentul a fost rănit la antebraț în timpul intervenției.

Cele trei scandalagii au fost încătușate și duse la secție, iar pe numele lor a fost deschis dosar penal pentru ultraj. Agresoarea de 21 de ani a fost reținută pentru 24 de ore, însă a doua zi, Parchetul Călărași a decis plasarea ei sub control judiciar pentru 60 de zile.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Locurile de veci la Călărași: reguli noi, dar și probleme vechi. Oamenii reclamă cerșetori, vandalizări și morminte abandonate

Published

on

Primăria Municipiului Călărași a anunțat recent regulile privind atribuirea și concesionarea locurilor de veci din cimitirele orașului, însă reacțiile oamenilor nu au întârziat să apară. În secțiunea de comentarii, mai mulți călărășeni au atras atenția asupra unor probleme care persistă de ani de zile.

Reguli clare pentru atribuirea locurilor de veci

Conform noilor precizări, locurile de veci se atribuie prin concesiune directă, numai locuitorilor municipiului. Concesiunile se acordă pentru perioade de 7, 10, 15 sau 25 de ani, cu tarife stabilite și plăți anuale pentru pază și întreținere. Persoanele fără posibilități financiare și categoriile speciale (veterani, deportați, eroi-martiri) beneficiază de gratuitate.

Oamenii reclamă probleme grave în cimitire

Advertisement

În comentariile lăsate la postarea articolului publicat de Calarasipress.ro pe Facebook, cetățenii au ridicat mai multe nemulțumiri:

  • Cerșetorii și lipsa de pază – „În cimitirul Sf. Lazăr nu poți merge liniștit să aprinzi o lumânare, imediat ești înconjurat de cerșetori. Unii devin agresivi dacă nu le dai”, scrie un călărășean. Alții reclamă că paznicii stau la intrare și nu intervin.
  • Frica de vandalizări – „E o problemă veche. Ți-e frică să spui ceva, pentru că după ce pleci vin și vandalizează tot”, mărturisește o femeie.
  • Morminte abandonate – „Sunt multe locuri de veci lăsate în paragină de ani buni, iar noi plătim taxe mari. De ce nu verifică administrația și nu concesionează din nou aceste locuri?”, reclamă un alt comentariu.
  • Nereguli la lucrări – alți cetățeni spun că mormintele sunt îngrămădite cu pământ și piatră aruncate de firmele care construiesc cavouri, fără ca cineva să intervină.

Nemulțumirile au fost sintetizate dur de un călărășean: „Ți-e frică să mergi la cimitir. E ca în Vestul Sălbatic.”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Se apropie momentul: Bolt pregătește lansarea oficială la Călărași

Published

on

By

bolt calarasi

Așteptarea a luat sfârșit: Bolt se pregătește să își lanseze oficial serviciul de transport alternativ în municipiul Călărași, începând cu data de 19 august 2025!

Compania, deja prezentă în majoritatea orașelor mari din România, aduce în Călărași o flotă inițială de aproximativ 10 mașini, operate de șoferi parteneri locali. Sistemul funcționează simplu, prin aplicație mobilă, și oferă un mod modern și eficient de deplasare prin oraș.

Prețuri mai bune decât cele actuale

Una dintre cele mai atractive vești pentru călărășeni: tarifele Bolt sunt considerabil mai avantajoase comparativ cu serviciile de transport existente. Totul, cu plata direct din aplicație și estimare clară a costului cursei.

Advertisement

📲 Nu ai aplicația? E momentul perfect

Dacă nu ai descărcat încă aplicația Bolt, o poți face gratuit din Google Play sau App Store. În doar câteva secunde, vei putea comanda prima ta cursă, rapid și comod, chiar din 19 august.

🔔 Rămâi pe Călărași Press pentru toate informațiile despre lansare, promoții de început și interviuri cu primii pasageri și șoferi parteneri din oraș.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading