Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 547

Știri

VIDEO. Nicolae Rîjnoveanu atacă politicienii care au transformat instituțiile de învățământ în sedii de partid

Published

on

Prezent în cadrul Conferinței de Alegeri a organizației județene a Partidului Social Democrat Călărași, primarul Nicolae Rîjnoveanu, desemnat vicepreședinte al structurii județene, a luat respirația sălii cu discursul spumos pe care l-a avut, în care a cerut conducerii PSD să-și încline atenția asupra colegilor din PNL, care au transformat instituțiile de învățământ din județul Călărași, în filiale de partid.

“Aș vrea să mă aplec puțin asupra cuvintelor domnului președinte care se bucură de tot respectul meu, dar una e să câștigi alegerile într-o localitate unde votează peste 5000 de votanți și obții peste 60%, și alta e să câștigi alegerile într-o localitate cu 1800-2000 de votanți, sau 3000 de votanți. Trebuie să înțeleagă acest lucru. Eu, cel puțin până acum, am fost de acord și cu modul de împărțire a rectificării de buget ținând cont de această caracteristică, anume procent câștigat la alegeri. Poate, de acum încolo, să nu mai fiu supărat și să dea Dumnezeu să fie adevărat ceea vă spun acum și într-adevăr să fie o împărțire echilibrată în funcție de numărul de cetățeni din localitate. Asta e reprezentativ și asta trebuie să înțelegem.

Ceea ce pot să vă mai spun este că toți primarii cu care a venit domnul președinte Iliuță în organizația noastră, trebuie să înțelegeți că, de fapt, ei au venit din nou la stupi. De aici plecaseră și vântul, dacă ești un fin observator, vezi în ce parte bate de fapt. Cei vreo 14 sau 18 talibani au rămas împământeniți aici cu toate greutățile care au trecut peste noi. Nu a putut să ne clintească absolut nimic, fapt pentru care domnul președinte, Marcel Ciolacu, a căutat să ne convoace la o mică adunare, ținând cont de noi – talibanii aceia care doream o altă treabă. Noi ne-am dus cu o strategie a noastră, dânsul a venit cu strategia lui și a domnului Stănescu. Într-adevăr a primat a dumnealor, adică înțelegea noastră, a talibanilor, că e necesar să-l aducem în mijlocul nostru pe Vasile Iliuță.

Sunt mândru de dumneavoastră, sunt mândru de oamenii mei, sunt mândru de organizația mea. Cine a fost prezent la adunarea generală a organizației noastre a putut să-și dea seama că la Roseți există o forță, chiar dacă primarul localității a îmbătrânit. V-aș ruga să mă înțelegeți că o să las în urma mea un om de nădejde pentru PSD, care se mă înlocuiască.
Vreau să informez conducerea națională că la nivelul județului ăstuia, nu se ia nicio măsură privitor cu învățământul și revin, am avut adunarea generală pe județ la seniori și am luat această poziție, am avut-o și cu organizația femeilor. Tot aceeași poziție am luat-o cu tineretul. Hai să ne deșteptăm. Am impresia că cineva nu e sănătos – învățământul a ajuns, pur și simplu, filiala PNL-ului. Ați văzut ce s-a întâmplat la Costinești cu tinerii din PNL, cu educația pe care o promovează ei.

Advertisement

Noi cel puțin trebuie să fim atenți să nu lăsăm această misiune grea pe spinarea lor. M-am adresat seniorilor noștri și le-am spus că totul depinde de noi, să le facem educație tinerilor pentru că ei sunt viitorul acestei țări. În școli să se termine odată cu politica, că dă dracii în ea.” – a declarat, în Conferința Județeană de Alegeri a PSD Călărași, Nicolae Rîjnoveanu, vicepreședinte PSD și primar al comunei Roseți.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Yuhina brunneiceps – bijuteria ascunsă a munților Taiwan

Published

on

Pasăre mică, foarte activă, endemică exclusiv Taiwanului. Are un moț castaniu-închis, lung și ridicat, care o face imediat recognoscibilă. Obrajii sunt intens roșcați-ruginii, contrastând frumos cu gâtul și pieptul alb-gălbui. Spatele, aripile și coada sunt cenușiu-maronii, cu o nuanță caldă, discretă.

Trăiește doar în pădurile montane umede și dese, între 1000 și 2500 m altitudine, mai ales în zonele centrale și estice ale insulei. Se mișcă aproape întotdeauna în grupuri mici sau medii, foarte zgomotoase și agitate. Caută insecte, larve, muguri și nectar printre frunze și flori, deseori atârnând cu capul în jos sau sărind rapid din ramură în ramură.

Vocea este clară, ascuțită, insistentă – un țârâit repetat și un fel de „tsii-tsii-tsii” rapid care răsună des prin canion. Se aude de obicei înainte să o vezi. Cuibărește în tufe dese sau copaci joși, cuibul fiind un mic coșuleț compact din fibre vegetale și mușchi.

Una dintre cele mai simpatice și ușor de observat endemice montane din Taiwan, mai ales primăvara și vara târziu.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cine conduce de azi Poliția Călărași. Numirea oficială a lui Ionel Mătăsaru

Published

on

Schimbare la vârful Inspectoratului de Poliție Județean Călărași. Comisarul-șef Ionel Mătăsaru a fost numit oficial la conducerea IPJ Călărași, potrivit informațiilor confirmate de instituție.

Ionel Mătăsaru vine la Călărași din Poliția Capitalei, unde a ocupat funcția de șef al Secției 18 Poliție București. Înainte de această poziție, a fost adjunct al șefului Secției 7 Poliție – Sector 2, acumulând experiență de conducere într-una dintre cele mai aglomerate structuri din țară.

Parcursul său profesional include și o etapă în teritoriu. În 2022, comisarul-șef Mătăsaru a ocupat funcția de șef al Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, post care a fost ulterior scos la concurs de IPJ Argeș, după plecarea sa din funcție, fapt consemnat în presa locală de la acea vreme.

Numirea sa la conducerea IPJ Călărași vine într-un moment în care inspectoratul se află într-o etapă de reorganizare managerială, iar așteptările sunt ridicate în ceea ce privește combaterea infracționalității și relația Poliției cu comunitatea.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Deputatul AUR de Călărași, Dragoș Coman, critică sancțiunile aplicate după manifestațiile de Ziua Unirii: „Libertatea de exprimare nu trebuie penalizată”

Published

on

Deputatul AUR de Călărași, Dragoș Coman, a reacționat public, printr-o postare pe rețelele sociale, față de amenzile și sesizările penale aplicate unor participanți la manifestațiile organizate de Ziua Unirii Principatelor Române, la Iași și Focșani. Parlamentarul ridică semne de întrebare cu privire la modul în care autoritățile gestionează exprimarea nemulțumirilor civice și avertizează asupra riscului de a limita drepturi fundamentale.

În mesajul său, Dragoș Coman susține că dreptul la liberă exprimare și la protest pașnic reprezintă „o piatră de temelie a democrației” și trebuie protejat, chiar și atunci când opiniile exprimate sunt critice la adresa liderilor politici sau a instituțiilor statului. Potrivit deputatului, critica sau exprimarea nemulțumirii nu pot fi asimilate automat unor acte de violență.

Deputatul AUR atrage atenția că sancțiunile aplicate pentru huiduieli sau proteste pot avea efecte contrare, descurajând participarea publică și alimentând polarizarea socială. „În loc să ne unim, devenim din ce în ce mai divizați”, transmite acesta, subliniind că dialogul și respectul reciproc sunt esențiale pentru coeziunea socială.

În finalul postării, Dragoș Coman face apel la respectarea opiniilor diferite și la construirea schimbărilor prin dialog, nu prin constrângere sau forță, considerând că doar astfel pot fi obținute rezultate durabile în societate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading