Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 10°C | Anul XI Nr. 534

Administrație Locală

Copiii de la Centrele SERA și Sf. Maria au susținut un spectacol emoționant, la Căminul de bătrâni „Sf. Antim Ivireanul”

Published

on

Emoția, bucuria, dansul și muzica au fost doar câteva elemente care au unit, preț de câteva ore, două generații: copiii, de la Centrele SERA și Sf. Maria, și vârstnicii, de la Căminul de bătrâni „Sf. Antim Ivireanul”.

 Copiii implicați în proiectul „Să umplem Călărașiul de muzică și culoare” au poposit miercuri, 26 iulie, la Căminul de bătrâni din localitate, unde au cântat, au dansat și au transmis emoție și bucurie celor din jur.

 Au contribuit la buna desfășurare a acțiunii, alături de coordonatorul proiectului, Cosmin Andrian, și micuțele interprete de muzică ușoară, Catinca Leu și Bianca Fasole, precum și Bianca Drăgănescu, cea care a coordonat copiii în cadrul activității de pictură.

Directorul Căminului de bătrâni, Mihai Alexandru, a mulțumit, tuturor, pentru implicare:

Advertisement

Avem de-o parte și de alta două generații, juniori și seniori, primii venind cu prospețimea și bucuria copilăriei, iar cei cu experiență de viață, cu înțelepciunea, atenția și sufletul tânăr. Tuturor celor care s-au implicat în această acțiune, care a adus bucurie celor prezenți, le mulțumim!”

Cosmin Andrian, căruia i-a fost oferită o diplomă din partea D.G.A.S.P.C. Călărași, pentru organizarea tuturor evenimentelor derulate în cadrul proiectului, a spus câteva cuvinte despre acțiunea care s-a derulat pe parcursul unei luni de zile:

M-am gândit că ar fi frumos să le transmitem copiilor câteva lucruri legate de muzică și nu numai, să îi încurajăm să cânte, să se gândească la lucrurile frumoase, puse în imagine prin muzică. Consider că am avansat față de momentul în care a debutat proiectul, atât prin calitate, cât și prin informații. La început, la ora de muzică veneam cu informații ca la o clasă de la școală, acum nu mai reușim să cântăm noi, pentru că deja avem foarte mulți doritori să susțină un moment muzical și o fac foarte bine.

 A fost o primă experiență, care s-a încheiat cu bine și mulțumesc conducerii D.G.A.S.P.C. Călărași pentru susținere! ”

  Celor prezenți la evenimentul desfășurat la Căminul de bătrâni „Sf. Antim Ivireanul” le-a fost oferit un tort inscripționat cu numele proiectului Să umplem Călărașiul de muzică și culoare”, dar și alte surprize dulci, dăruite de organizatori și sponsori.

Advertisement

Compartiment Relații cu Publicul al D.G.A.S.P.C. CĂLĂRAȘI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Hackerii din China și Rusia, scuza perfectă pentru Primăria Fundeni! Site-ul pică fix când trebuiau publicate hotărârile de Consiliu

Published

on

Scandal digital la Fundeni, județul Călărași. Site-ul Primăriei a fost atacat de hackeri tocmai din China și Rusia, potrivit firmei care îl administrează. Coincidență? Avocatul Mihai Kehaian spune că e o poveste greu de crezut și ironizează situația: transparența administrativă din România pare mai greu de protejat decât un server NATO.

Tu ai observat că site-ul Primăriei Fundeni pică mereu când ar trebui să vezi hotărârile Consiliului Local? Acum ai și explicația oficială: atacuri informatice!

Firma IT care gestionează platforma confirmă într-un document că s-au înregistrat accesări suspecte din China și Rusia. Din motive „de securitate”, accesul public a fost blocat, iar paginile cu hotărârile locale au dispărut temporar.

Avocatul Mihai Kehaian nu iartă ironia. „Fix când trebuiau publicate niște hotărâri, hop și hackerii! Greu de spus dacă e coincidență sau strategie”, scrie acesta într-o postare virală. Realitatea e simplă. Tu, ca cetățean, nu mai poți vedea ce decid aleșii locali. Primăria dă vina pe hackeri, dar problema transparenței nu e nouă. Hotărârile se publică rar și cu întârziere.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Consultații oftalmologice gratuite pentru vârstnicii din Căminul „Sf. Gheorghe” Oltenița

Published

on

Seniorii din Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sf. Gheorghe” Oltenița au beneficiat, pe 23 octombrie 2025, de o acțiune medicală dedicată sănătății ochilor. O echipă de specialiști în optică de la clinica LANDOPTIC a oferit gratuit consultații pentru verificarea vederii persoanelor aflate în îngrijirea centrului.

Inițiativa a fost primită cu bucurie de către vârstnici, care au avut ocazia să își evalueze sănătatea vizuală și să primească recomandări de specialitate.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Oltenița au transmis mulțumiri echipei medicale pentru implicare și pentru sprijinul oferit comunității locale.
„Ne bucurăm pentru fiecare inițiativă care aduce încredere și sprijin în viața celor care au nevoie de noi”, au precizat aceștia.

Gestul de solidaritate al clinicii LANDOPTIC arată că empatia și grija față de vârstnici pot face o diferență reală în viața lor de zi cu zi.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Gest de solidaritate la Oltenița: 12 perechi de pijamale donate persoanelor aflate în grija Unității Medico-Sociale

Published

on

La Unitatea de Asistență Medico-Socială Oltenița, empatia s-a transformat în faptă. Domnul Adrian Peștrițu a donat 12 perechi de pijamale pentru persoanele internate în instituție, oferind un exemplu de solidaritate și grijă față de cei aflați în nevoie.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Oltenița au transmis un mesaj de recunoștință, subliniind că „în spatele fiecărei donații se află dorința sinceră de a aduce alinare și de a arăta că nimeni nu este uitat”.

Gestul, deși simplu, are o semnificație profundă. Într-o perioadă în care mulți se confruntă cu lipsuri, actele de bunătate precum acesta aduc speranță și confort celor vulnerabili.

„Bunătatea adevărată se vede în felul în care ne aplecăm spre ceilalți, cu blândețe și dorința sinceră de a face bine”, au mai transmis reprezentanții instituției.

Advertisement

Acțiunea lui Adrian Peștrițu demonstrează că sprijinul real vine din inimă și că faptele mici pot avea un impact mare în comunitate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading