ANM a modificat prognoza. Toate regiunile României vor fi afectate de o furtună electrică, începând cu data de 8 iunie 2022.
Meteorologii vin cu noi vești. Începând cu data de 8 iunie 2022, toate regiunile din țară vor fi afectate de o furtună electrică. De la jumătatea săptămânii acesteia, România se va confrunta cu averse torențiale, intensificări ale vântului, grindină și vijelii.
Vremea în MUNTENIA. Vijelii începând cu ziua de vineri, 10 iunie
Valorile termice, îndeosebi cele maxime, vor avea tendința de creștere până în jurul datei de 16 iunie. Astfel, mediile valorilor diurne vor crește de la 26…28 de grade, spre 34 de grade. Spre sfârșitul intervalului, valorile maxime vor scădea ușor până la medii de 32 de grade. Mediile temperaturilor minime vor avea ușoare variații pe tot parcursul intervalului, cu tendință de creștere de la valori de 14 grade, până la 17…18 grade. Vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică pe întreg intervalul de anticipație, dar probabilitatea pentru averse ce vor avea și caracter torențial și izolat cantități mai importante de apă va fi ridicată în zilele de 10 și 11 iunie.
Sursa ANM, gândul.info