Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -1°C | Anul XI Nr. 543

Evenimente

Crucea Roșie Călărași a primit 43.200 lei în urma spectacolului umanitar “ Suntem lângă Ucraina”

Published

on

Spectacolul umanitar “Suntem lângă Ucraina”, eveniment realizat de Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, a reușit să aducă în sala de spectacol “Barbu Știrbei” un număr impresionant de spectatori, călărășeni care au înțeles nevoia semenilor ucraineni, popor greu încercat de situația actuală a războiului pornit de Rusia.

Pe scena spectacolului au urcat mai mulți artiști , printre care Marian Haiducu, Magicianul Cezar Bălășoiu, Ionuț Dulgheriu și Asociația Culturală Bambi Music.

Marinela Voivozeanu și Ionuț Dulgheriu au fost gazdele evenimentului. Emoțiile puternice din culise au fost transmise și publicului. Prezentatorii evenimentului așteptau ca sala să se umple, aceasta fiind una dintre condițiile ca sumele strânse pentru refugiații din Ucraina să fie consistente.

Călărași PRESS a transmis LIVE spectacolul alături de Canal SUD.

“Așteptările ne-au fost depășite, deoarece au participat oameni de toate vârstele, iar cel mai impresionant a fost faptul ca au fost persoane care au sărbătorit “Lăsata Secului” în familie și nu au putut participa la spectacol, dar și-au rupt din timpul și puținul lor și au venit până în foaierul sălii “Barbu Stirbei”și au donat atât cât au putut fără să participe la spectacol.” – declară Veronica Maftei, unul dintre reporterii Canal SUD, care a discutat cu refugiații ucraineni ajunși în Călărași

Advertisement

TRUPA DISTINTO a deschis evenimentul caritabil, publicul fiind emoționat până la lacrimi de melodiile interpretate de aceștia. 

Publicul din sală a fost impresionat și de prezența a două femei care vin direct din inima războiului. Karina Staicova și Marta Pogorila, două femei care au legat o prietenie  la facultatea din Odessa.

Karina Staicova s-a implicat și a ajutat foarte multi refugiați găsindu-le cazare în Călărași și nu numai, iar Marta Pogorila a ajuns la noi în țară chiar în ziua în care orașul în care locuia Herson, a fost bombardat de armata Rusească.

Crucea Roșie Călărași, Aura Girucă și echipa voluntarilor, toți au fost apaludați  pentru eforturile pe care le fac în activitatea de colectare a donațiilor pentru refugiații uraineni și nu numai.

Subprefectul Eugen Ilie și oficialul Primăriei Municipiului Călărași, Eduard Grama, au urcat emoționați pe scena Sălii Barbu Știrbei pentru a detalia situația ucrainenilor din Isaccea, locul in care destinul unui popor se schimbă, de astăzi, pentru totdeauna.

Advertisement

Maftei Veronica, de asemenea prezentă la acest eveniment, cea care a mers și a vorbit cu primii refugiați cazați în Călărași, păstrând legătura cu Karina Staicova și fiind martoră la sutele de mașini cu refugiați care tranzitau orașul la punctul de trecere cu bacul la Chiciu, a ținut să precizeze faptul că sunt oameni care nu cred, nu cred ca acest război este real, invitându-i pe aceștia sa meargă să vorbească personal cu acești refugiați.

Ca atmosfera să se relaxeze puțin, un moment de iluzionism condus de Magicianul Cezar Bălășoiu și Liliana Geapană au adus din nou zâmbetul pe fețele spectatorilor.
Ionut Dulgheru și Marian Haiducu de asemenea au încântat spectatorii cu cântecele lor.

Evenimentul s-a încheiat cu o veste foarte bună și cu multă emoție, în mai puțin de trei ore s-a strâns suma de 43.200 lei.

Suma strânsă în urma vânzării de bilete a fost înmânată de Georgiana Teodorescu, directoarei Crucii Roșii Călărași, Aura Giurcă, care cu emoție în glas a precizat că va cumpara medicamente fiind deficitari la această categorie a donațiilor dar și alimente și alte lucruri de care au atâta nevoie refugiații din Ucraina.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Evenimente

Moș Crăciun a ajuns la beneficiarii Centrului DGASPC din Măgureni

Published

on

Joi, 18 decembrie a.c., spiritul sărbătorilor de iarnă a fost simțit din plin la Centrul de Recuperare de Zi pentru Copilul cu Dizabilități Călărași. Un grup de colindători, însoțiți de Moș Crăciun și de unul dintre spiridușii săi, Eva, au oferit copiilor un moment deosebit de emoționant.

Colindele tradiționale au răsunat în centrul din Măgureni, aducând zâmbete și voie bună pe chipurile celor mici. Vizita a fost completată de surprize dulci și daruri oferite cu generozitate de Moș Crăciun, spre bucuria copiilor care au primit cadourile cu entuziasm și recunoștință.

Atmosfera caldă, plină de emoție și speranță, a transformat întâlnirea într-un adevărat prilej de sărbătoare, reafirmând importanța solidarității și a gesturilor simple care pot aduce lumină în viețile celor mai vulnerabili.

Reprezentanții centrului au transmis mulțumiri Moșului și colindătorilor pentru inițiativa lor, exprimându-și dorința ca această frumoasă tradiție să continue și în anii următori.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Evenimente

Colindători primiți cu bucurie la sediul PSD Călărași. Mesaj de sărbători pentru cei mici

Published

on

Spiritul Crăciunului a ajuns, în aceste zile, și la sediul PSD Municipiul Călărași, unde primarul municipiului, Marius Dulce, și viceprimarul Stelian Aldea au primit colindători – copii îmbrăcați în costume populare, veniți să aducă vestea Nașterii Domnului prin colinde tradiționale și zâmbete sincere.

Evenimentul a fost unul simplu, dar încărcat de emoție, în care vocile copiilor au umplut încăperea de căldură și bucurie. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de bradul împodobit și de prezența cadrelor didactice și a reprezentanților organizației municipale, care au ales să fie alături de cei mici într-un moment dedicat tradițiilor românești.

Potrivit reprezentanților PSD Municipiul Călărași, întâlnirea a avut ca scop păstrarea obiceiurilor de iarnă și transmiterea unui mesaj clar: comunitatea se construiește prin grijă față de copii și prin respect pentru valorile care ne apropie.

„Fiecare zâmbet spune o poveste, iar fiecare copil merită să simtă că este important”, este mesajul transmis cu această ocazie, într-un context în care sărbătorile de iarnă devin un prilej de apropiere și solidaritate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Evenimente

FELLAS: un nou proiect de entertainment prinde viață la Călărași. Prima ediție îl aduce pe MGK666, în premieră în oraș

Published

on

Călărașiul se pregătește pentru un concept nou de evenimente, dedicat tinerilor și culturii urbane. Sub numele FELLAS, proiectul își propune să transforme orașul într-un punct de interes pe harta muzicii trap și a show-urilor moderne.

Prima ediție va avea loc pe 24 ianuarie, iar invitatul principal este MGK666, unul dintre cei mai ascultați artiști trap ai momentului, aflat pentru prima dată la Călărași. Evenimentul va avea loc la Pub Pod4, iar biletele au fost puse în vânzare pe platforma LiveTickets.

Un proiect lansat de un tânăr de 17 ani

În spatele proiectului se află Alex Munteanu, un tânăr de 17 ani din Călărași, elev la Colegiul National Barbu Stirbei, care a reușit să coaguleze echipe, artiști și parteneri pentru a aduce în oraș evenimente de nivel profesionist.

Ambiția proiectului: mai multe ediții, mai mulți artiști, mai multe experiențe

Organizatorii anunță că evenimentul din 24 ianuarie este doar prima ediție a unui format gândit pe termen lung. În plan sunt deja discuții pentru invitați noi, extinderea conceptului, colaborări cu artiști locali și crearea unei identități muzicale pentru oraș.

Advertisement

FELLAS vizează să devină un brand de entertainment local, un proiect constant, care să aducă la Călărași artiști relevanți și show-uri moderne, la același nivel cu orașele mari.

Bilete disponibile online

Biletele pot fi achiziționate online, prin platforma LiveTickets, fiind disponibile în număr limitat.

Link bilete: https://www.livetickets.ro/bilete/mgk666-first-time-in-town-fellas-opening-night

Un pas înainte pentru scena locală

Prin FELLAS, Călărașiul intră pe harta orașelor care investesc în cultura tinerilor și creează alternative reale de petrecere a timpului liber. Proiectul reprezintă un semnal important: există energie, există cerere și există curajul unor tineri care vor să miște lucrurile.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading