Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 29°C | Anul XI Nr. 524

Știri

Elevii din Sohatu au filmat 10 lecții pe înțelesul colegilor

Published

on

11 copii de la Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna Sohatu, Călărași, împreună cu un profesor de istorie și cu o regizoare de documentare din București au filmat, pe înțelesul tuturor, zece lecții de istorie pentru clasa a V-a, scrie Școala 9.

Sara e elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna Sohatu, Călărași, aflată la 46 de kilometri de București. Împreună cu alți zece elevi a realizat cele zece episoade ale proiectului video Copiii explică istoria. Ea și colegii din clasele V-VIII au prezentat, cu mici emoții, lecții din programa pentru primul semestru dintr-a V-a. Aceste materiale au scopul să îi ajute pe profesori în susținerea lecțiilor și pe elevi, să le priceapă mai ușor. „Cel mai mult mi-a plăcut lucrul în echipă”, spune ea pentru Școala 9. Cu ocazia asta, a văzut lecțiile învățate la istorie acum câțiva ani dintr-o altă perspectivă, și-a amintit anumite lucruri, iar pe altele le-a aprofundat. „Atunci nu puneam accent pe ce putem învăța de la strămoșii noștri”, precizează eleva. Crede că și la orele de istorie de când era ea într-a V-a ar fi fost de ajutor astfel de resurse, pentru că înțelegi mai repede „când îți explică cineva de aceeași vârstă, nu doar profesorii, care câteodată explică mai formal”.

„Într-un mediu în care nu există alternative, sunt șanse să nu știi la ce să visezi” Lecția despre Epopeea lui Ghilgameș, un erou mitic, a fost favorita ei. A descoperit ceva ce o să țină minte multă vreme: că nu poți să-ți depășești condiția de muritor, nu poți avea o viață nesfârșită și ar trebui să te bucuri de ea oricât ar fi de scurtă. Nici nu e de mirare că această învățătură i-a atras atenția. Sarei îi place să încropească poezii și povești și ar vrea să devină scriitoare. Ea e însă o excepție.

Copiii din Sohatu se numără printre numeroșii elevi ai României care nu știu la ce să spere. „În București și în alte orașe ai tot felul de informații despre unde să-ți găsești calea – poți merge la cinema, la teatru, la un curs de dans. Într-un mediu în care nu există alternative, sunt șanse să nu știi la ce să visezi”, spune Eliza Zdru, unul dintre inițiatorii proiectului. „Le-am deschis o ferestruică, să vadă că există multe posibilități. Faptul că și-au dat seama e unul dintre motivele pentru care s-au implicat așa mult în proiect”.

Nevoia de profesori pasionați

Un curs al copiilor care explică istoria durează aproape șapte minute, iar în dreptul fiecăruia există un buton pentru descărcarea unor materiale didactice: o fișă de lucru, o lecție, o prezentare Power Point, dar și o schiță a lecției, care cuprinde ani și cuvinte-cheie.

Advertisement

Copiii din această comună, precum cei mai mulți din mediul rural, merg de la școală acasă și înapoi. Dincolo de orele de la clasă, rar au acces la proiecte de educație alternativă care să le deschidă ușa spre diverse hobby-uri și lumi. Numai unde ajung profesorii pasionați de profesia lor se întâmpla asta. Iar la școala din Sohatu a ajuns un astfel de profesor de istorie și educație socială, Ionuț Pirneci. La ceva timp după ce a cunoscut-o pe Eliza, regizoare de film documentar, Ionuț i-a spus că i-ar plăcea să dezvolte cu elevii un proiect video în care cei mici să devină profesori pentru alți elevi, să vorbească pe înțelesul lor.

„Noi, profesorii de istorie, nu prea avem materiale didactice”

Ionuț, profesor Teach for Romania, locuiește în București, însă face naveta la Sohatu. „Noi, profesorii de istorie, nu prea avem materiale didactice”, argumentează el decizia de a porni filmările.

Elizei i-a plăcut ideea și și-a dorit să înceapă proiectul cât mai curând. „E o nevoie mare de materiale educaționale alternative. În ultimii ani, de când am copii, a început să mă intereseze problema educației”, spune ea. Când era elevă în Constanța, Eliza reținea materia chiar și la fizică și matematică, la care recunoaște că nu era iscusită, dacă profesorii o prezentau sub formă de poveste, își amintește ea. De asta a lucrat la scenariu cu Ionuț Pirneci, astfel încât lecțiile să curgă în primul rând ca niște istorisiri reale despre orașe și oameni de acum 3.000 de ani. Echipa formată, în total, din șapte persoane a aplicat în primăvara anului trecut la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), care finanțează asemenea proiecte, și s-a numărat printre câștigători.

Continuarea, pe Școala 9.
Sursa: libertatea.ro

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul 2 Mai

Published

on

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare, după ce Curtea de Apel Constanța a menținut decizia primei instanțe. Pe 19 august s-au împlinit doi ani de la accidentul prin care a omorât doi tineri și a rănit alți trei. 

„Dosarul 2 Mai a ajuns la final. Totul a ramas cum știți. 10 ani de închisoare pentru Vlad Pascu. O poveste tristă,tristă”, a transmis avocatul, printr-o postare pe Facebook. Continuarea, aici.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Jandarmii din Călărași, în acțiune pe Canalul Siderurgic pentru prevenirea braconajului piscicol

Published

on

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Călărași a desfășurat miercuri, 20 august, o acțiune de prevenire și combatere a pescuitului ilegal pe Canalul Siderurgic.

Pe parcursul activității, jandarmii au verificat zonele frecventate de pescari și au purtat discuții cu aceștia pentru a le reaminti prevederile legale care reglementează pescuitul sportiv și comercial.

🔹 În cadrul acțiunii:

  • au fost legitimate 10 persoane;
  • au fost controlate uneltele de pescuit utilizate;
  • nu au fost constatate fapte de natură penală și nu s-au aplicat sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Reprezentanții Jandarmeriei Călărași transmit că astfel de controale vor continua, atât independent, cât și în colaborare cu alte instituții, pentru protejarea resurselor acvatice și prevenirea activităților ilegale din zonă.

Cetățenii sunt încurajați să semnaleze orice situație de braconaj piscicol la numărul unic de urgență 112.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași: „Serviciul farmaceutic de noapte este un serviciu public și ar trebui susținut de autorități”

Published

on

În urma publicării materialului despre lipsa farmaciilor de gardă din municipiul Călărași, redacția Călărași Press a primit un punct de vedere din partea farmacistului Postelnicu Doru, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași.

Reamintim că, în discuția avută cu redacția noastră, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a subliniat faptul că farmaciile nu își permit să asigure program non-stop doar din resurse proprii, iar gărzile de noapte ar trebui tratate drept un serviciu public, sprijinit financiar de autoritățile locale și de Ministerul Sănătății.

Exemplul Bulgariei: cum sprijină statul farmaciile

Pentru a identifica soluții concrete, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a solicitat informații oficiale de la Uniunea Farmaceutică din Bulgaria. Într-un document transmis de președintele acesteia, Dimitar Marinov, sunt prezentate măsuri aplicate peste Dunăre pentru a susține continuitatea serviciilor farmaceutice.

Printre acestea:

  • Sprijin financiar direct pentru farmaciile deschise 24/7 sau pentru cele aflate în zone izolate.
  • Plăți suplimentare pentru serviciile de eliberare a medicamentelor compensate, de până la 15% din valoarea produsului (nu mai mult de 12,50 euro).
  • Reguli clare de adaos comercial, diferențiate în funcție de prețul medicamentului, pentru a asigura un echilibru între sustenabilitate și accesibilitate.
  • Control digitalizat al medicamentelor, care a redus fraudele și concurența neloială.

„În Bulgaria, farmacistul care face gardă de noapte nu mai este lăsat singur să suporte costurile. Statul intervine și compensează financiar acest serviciu public. Este un model pe care și România ar trebui să îl ia în calcul”, a subliniat farmacistul Postelnicu Doru.

În timp ce la Călărași oamenii rămân fără acces la medicamente după ora 23:00, vecinii bulgari au găsit soluții concrete prin care să mențină farmacii deschise non-stop sau să sprijine unitățile aflate în zone greu accesibile.

Întrebarea care rămâne este: cine își va asuma în România rolul de a transforma serviciul farmaceutic de noapte într-un adevărat serviciu public, așa cum se întâmplă deja peste graniță?

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading