PNL / A fost aprobată construirea a trei creşe în judeţul Călăraşi

În județul Călărași se vor contrui trei creșe noi, două în municipiul Călărași și una în Oltenița. Ministerul Dezvoltării a aprobat, marţi, 2 noiembrie, construirea a 43 de creşe în România

A demarat Programul naţional de construcţie de creşe noi al Guvernului. Ministerul Dezvoltării a aprobat primele 43 de creşe, dintre care două în municipiul Călăraşi şi una în municipiul Olteniţa. Ordinul Ministrului Dezvoltării a fost semnat astăzi, astfel că pot demara procedurile de achiziţie publică ale lucrărilor.  Cele două creşe din municipiul Călăraşi se vor construi în cartierul Mircea Vodă şi în cartierul de Tineri. Finanţarea construcţiei creşelor este asigurată, în proporţie de 100%, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei”, – a anunțat senatorul  PNL Ciprian Pandea pe pagina de Facebook

La sfârșitul lunii septembrie consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind predarea amplasamentului către CNI pentru demararea lucrărilor. Autorităţile locale se obligă să elibereze terenul de construcţiile existente şi să îl întreţină pentru o perioadă de minimum 15 ani.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

România, doar egal în Cipru: de la 2-0 la un 2-2 rușinos

Echipa națională de fotbal a României a obținut o remiză

Drumuri și Poduri Călărași angajează: mai multe posturi disponibile în cadrul societății județene

Societatea Drumuri și Poduri S.A. Călărași își mărește echipa și