Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 538

Știri

VIDEO. Deputatul PSD Dumitru Coarnă critică administrația Orașului Budești

Published

on

8 oct. 2021

Deputatul Partidului Social Democrat, Dumitru Coarnă, prezintă situația orașului Budești și critică modul în care comunitatea este gestionată din punct de vedere administrativ de actuala conducere. Politicianul declară că primarul blochează orice încercare a social deputaților de a ajuta comunitatea cu principalele nevoi – străzi, canalizare, școli, spitale și minimalizează nevoia cetățenilor de aceste utilități.


Ne aflăm în orașul Budești, o localitate pe care o cunoașteți foarte bine prin prisma activității de parlamentar al PSD – Camera Deputaților din România. Vorbiți-ne despre ce ați constatat în toată perioada mandatului dumneavoastră și până în prezent.

Deputat Coarnă Dumitru: Am fost extrem de aplicat în această perioada în comuna Budești și spre surprinderea mea, am constatat faptul că acești oameni au fost lăsați uitării, mai bine zis au rămas undeva prin secolul XVII – XVIII. Practic, administrațiile care s-au succedat de la revoluție încoace au lucrat împotriva interesului general și am văzut mandatele succesive ale unei doamne primar pe care le-a avut în acest oraș. Efectiv, a lucrat în defavoarea cetățeanului și în favoarea unor grupuri de interese locale, de aceea localitatea Budești, în opinia mea, este lăsat-o într-o totală dezordine. Am văzut cartiere întregi mărginașe la limita subxistenței. Sunt focare de infecție pe anumite străzi, lipsă de canalizare, de electricitate, lipsă de acele elemente necesare unei minimale desfășurări ale vieții cotidiene. Nimeni nu vrea să facă nimic. Împreună cu domnul Pavel Marian merg frecvent către acești oameni și încercăm să corectăm, dar noi nu suntem în zonă administrativă. Primăria nu aparține Partidului Social Democrat în orașul Budești și ne este extrem de greu să gestionăm această situație, dar încercăm și nu abandonăm lupta. Este păcat pentru acești oameni să fie abandonați, pentru ei înțeleg mecanismele. Am vorbit cu ei aplicat pe fiecare problemă pe care o au și înțeleg foarte bine ceea ce se întâmplă în comunitatea lor. Din păcate, sunt mințiți în campania electorală și le sunt cumpărate voturile. Acum au înțeles acest mecanism, poate la următoarele alegeri să schimbe puțin optica și să voteze candidatul despre care o să considere că vine fix pentru interesul general.”

Advertisement

Dacă puteți face o apreciere față de actuala administrație a orașului Budești, cum credeți că se desfășoară lucrurile aici?
Deputat Coarnă Dumitru: Se desfășoară prin aceeași logică, prin total dezinteres față de oamenii din comunitate. Noi am identificat acele nevoi esențiale, primare – stradă, școală, spital. Lucrul ăsta nu se desfășoară din perspectivă administrativă. Am venit cu soluții, cu propuneri, pe drumul comunal care leagă localitatea Buciumeni de Drumul Național 4, acolo trebuie urgent intrat și reparat acel drum. Am văzut străzi unde la o ploaie nu extrem de aplicată, oamenii stau în casă cu lucrurile în saci, pregătiți să fie evacuați. E cutremurător să vezi această pregătire pentru a fi evacuat, deși printr-o lucrare simplă se poate rezolva. Am dat un exemplu minimal, dar domnul primar nu înțelege. El stăpânește arta minciunii, dar zic eu că n-o să-i meargă mult. Inclusiv oamenii apropriați lui o să înțeleagă că aceste mecanisme au picioare scurte și atunci vor proceda în consecință. Nu merge să minți la infinit. Până la urmă, oamenii tot cu sacii în case rămân, ploaia când o să vină o să intre peste ei în casă, mizeria rămâne. Am văzut o zonă, este o lizieră undeva lângă, focar de infecție. O să sesizez acolo Garda de Mediu și Ministerul Mediului, pentru că, la propriu, se depozitează gunoaie în locuri special neamenajate special pentru această activitate.

Ce ne puteți spune despre consilierii locali și despre implicarea acestora în actul administrativ?
Deputat Coarnă Dumitru: Am identificat o defecțiune în cadrul Consiliului Local al orașului Budești cu un consilier local pe care, bineînțeles că l-am scos din acea poziție. Practic, a trădat la vot, la votul pentru buget, reușisem să creăm o majoritate cu PRO România, iar surpriza mea a fost că un consilier PSD a invocat un motiv pueril pentru a lipsi de la vot. Eu am văzut că era undeva în spatele ușilor închise și n-am putut să trecem proiectele noastre, pentru că a fost scor egal, 77. Ulterior, am acționat în consecință, l-am scos din funcție și am urcat următorul candidat pe listă care este o doamnă extrem de serioasă și încet consilierii PSD au început să lucreze aplicat. Avem de multe ori o majoritate cu cei de la PRO România cu care ne înțelegem pe multe proiecte punctuale și încercăm să ne înțelegem pe acest cadru.
Putem vorbi despre proiectele de dezvoltare din localitate care se tot pomenesc în cadrul ședințelor de consiliu local sau în discuțiile pe care edilul actual le are în diverse puncte, conferințe de presă, consilii locale.
Povestea domnului primar este extrem de simplă. Minciuna nu are picioare lungi și oamenii au început să înțeleagă că le spune povești.
Ce soluții a identificat PSD pentru rezolvarea acestor lagune ale orașului Budești?
Deputat Coarnă Dumitru: PSD are mai multe soluții, dar sigur că perspectiva este extrem de inabordabilă pentru că noi suntem un partid de opoziție și atunci nu avem cum din punct de vedere financiar să intervenim. Punctual, pe anumite proiecte de legi am găsit înțelegere și creăm acele majorități cu partidul PRO România, cu consilierii locali din PRO România, și încercăm să dirijăm fondurile pe care primăria le are la dispoziție prin Consiliul Local către acele nevoi primordiale despre care vă spuneam. Este vorba de acele elemente pe care omul le simte și vorbim de acele nevoi obiective, de nevoile primare – nevoia de siguranță, de confort din perspectiva medicală. Sunt zone din orașul Budești care sunt abandonate, oamenii trăiesc în condiții mizerabile pentru că administrația nu încearcă să desfășoare acele acțiuni pe care le are la îndemână.
Noi spunem, noi atragem atenția. Am devenit avertizori și încercăm prin consilierii noștri să atragem atenția. Participăm efectiv la toate ședințe de consiliu local, creăm acele majorități punctuale, încercăm să dirijăm banii din zona publică către zonele principale, dar de multe ori nu ne iese pentru că domnul primar încearcă să minimalizeze și încearcă să ducă fondurile către lucruri nu de care nu are nevoie comunitatea, dar nu are nevoie acum. Comunitatea are nevoie acum de instalații de gaze, de canalizare, vorbim de lucruri punctuale. Au un statut de oraș din perspectivă scriptică, dar lucrurile stau altfel, iar domnul primar nu vrea să înțeleagă. Este o poveste de mitoman și încearcă să dirijeze fondurile către anumite grupuri de interese. Probabil că din campania electorală are niște datorii și încearcă să se folosească acum de banii pe care îi are la dispoziție prin funcția pe care a câștigat-o către acele societăți unde este dator. Am văzut cum pune problema, am văzut cu câtă ardoare se duce către niște facturi de care oamenii nu au nevoie acum.
Orașul Budești este un oraș abandonat. Oamenii au înțeles că nu merge așa, adică nu poți să îngheți în casă de frig și ca primar să ieși la microfon și să spui că e bine. Nu e bine deloc. Am constat că dacă merg și discut cu oamenii, imediat merge în spatele meu și al domnului președinte și minte. Imediat merge și transmite niște minciuni extrem de mari. Omul trăiește astăzi, omul are nevoie astăzi de nivelul acela de confort minimal, despre asta vorbim, nu despre investiții de mare calibru. Vrem canalizare pe strada 1907, dau un exemplu. Vrem o corectă așezare administrativă a locuințelor din jurul orașului sau cele așezate la marginea orașului. Dacă cumva ia foc o casă acolo, pompierii nu au acces. Zonele limitrofe sunt construcții făcute total aiurea, fiecare a construit cum a crezut de cuviință. Nimeni nu a sistematizat sau verificat. Dacă privim organigrama o să vedeți, sunt oameni care primesc niște sume frumușele de acolo. În stradă, acasă, oamenii suportă aceste consecințe ale lipsei de interes a celui care gestionează acest oraș.

La audiențele pe care le aveți în orașul Budești, ce vă semnalează oamenii?
Deputat Coarnă Dumitru: Exact ce am discutat noi acum. Am și foști prezenți pe strada 1907 despre care vorbeam. Am încercat să punem pe ordinea de zi o inițiativă de canalizare, domnul primar a scos-o și face un teren la școală. Asta era prioritatea. E adevărat, avem nevoie și de terenuri de sport, dar trebuie să avem în vedere nevoia principală. A venit toamnă, o să înceapă ploile. Oamenii ăia o să iasă din casă în această perioadă, dar domnul primar finanțează altceva acum. Noi am încercat să-l scoatem de pe ordinea de zi acel proiect, să-l reprogramăm pe bugetul pentru 2022. Acum prioritatea este existența unei rețele de canalizare. Oamenii mi-au spus că au fost mințiți în legăturile cu voturile, că le-au cumpărat voturile. Asta îmi spuneau mie oamenii de acolo, și de facturi, de fraudă. Ulterior, s-a dus domnul primar și le-a povestit altceva.

Aveți un mesaj acum la sfârșit de material?

Deputat Coarnă Dumitru: Am un mesaj privind latura umană și umanitatea. Fiecare dintre noi își dorește în viață să aibă o funcție, este normal, este natura umană, dar când ai acea funcție dorită să nu-ți uiți funcția de om. Ăsta este mesajul meu. Nu vă uitați funcția de om și veți proceda în consecință. Dacă vă uitați funcția de om, oamenii vor trăi în acele condiții mizerabile. Unii dintre noi își uită funcția de om, și la Budești se pare că funcția de om din 1990 pană azi a cam fost uitată de cei care au gestionat această comunitate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Asociația „Alături de tine 2007” caută voluntari pentru pregătirea evenimentului „Suflete Unite”

Published

on

Asociația „Alături de tine 2007” a lansat un apel public pentru voluntari care să se alăture pregătirilor dedicate evenimentului „Suflete Unite”, programat să aibă loc în ultimele două–trei weekenduri ale lunii decembrie.

Anunțul a fost promovat pe pagina de Facebook „Protecția Animalelor Călărași”, un grup administrat de Mirela Marcu, care susține în mod constant acțiunile asociației.

Organizatorii anunță că decorarea spațiului a început deja. Partea exterioară este aproape finalizată, iar echipa trece în aceste zile la amenajările interioare, unde este nevoie de voluntari — tineri sau adulți — dornici să ajute.

Căutăm oameni cu vibe bun, entuziaști și implicați, care vor să contribuie la un eveniment cu suflet”, transmit organizatorii. Activitatea este potrivită pentru cei pasionați de decor, dar și pentru oricine își dorește să cunoască oameni noi și să se alăture unei inițiative comunitare.

Advertisement

Persoanele interesate pot lăsa un mesaj pe pagina unde a fost publicat anunțul sau pot contacta direct echipa la numărul 0761 693 693.

Organizatorii spun că pregătirile continuă zilnic și încurajează comunitatea să se implice: „Doar împreună putem face ca magia să prindă viață.”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

De ce sunt girofarurile LED cea mai eficientă opțiune din prezent

Published

on

În ultimul deceniu, tehnologia de iluminare a evoluat considerabil, iar acest progres se reflectă și în domeniul echipamentelor auto și al sistemelor de semnalizare vizuală. Girofarurile, odinioară asociate exclusiv cu vehiculele de intervenție sau utilajele grele, au devenit indispensabile pentru o gamă largă de aplicații profesionale – de la transport și construcții, până la activități agricole și de întreținere rutieră. În centrul acestei evoluții se află tehnologia LED, care a schimbat complet modul în care percepem eficiența, durabilitatea și siguranța.

Girofarurile LED nu mai sunt doar o opțiune modernă, ci au devenit standardul industriei. Ele combină puterea luminoasă impresionantă cu un consum redus de energie, o durată de viață extinsă și o rezistență superioară la condițiile dificile de lucru. Dacă în trecut girofarurile cu becuri halogen sau xenon erau considerate suficiente, astăzi, sistemele LED au demonstrat că oferă o performanță net superioară pe toate planurile.

Luminozitate superioară și vizibilitate în orice condiții

Primul și cel mai evident avantaj al girofarurilor LED este intensitatea luminii. Spre deosebire de becurile clasice, tehnologia LED produce o lumină puternică, clară și bine direcționată, care poate fi observată de la distanțe mult mai mari. Această caracteristică este esențială pentru vehiculele care operează în condiții dificile – fie pe șantiere, pe drumuri aglomerate sau în timpul nopții.

Lumina emisă de un girofar LED este uniformă și constantă, fără fluctuații sau perioade de încălzire, așa cum se întâmpla la modelele vechi cu halogen. De asemenea, culoarea este mai intensă și mai precisă: un girofar LED albastru, roșu sau galben are o claritate vizuală mai mare, fiind mai ușor de distins chiar și în ploaie, ceață sau ninsoare.

Advertisement

Vizibilitatea nu înseamnă doar eficiență, ci și siguranță. În traficul urban sau pe șantierele izolate, un girofar LED performant poate preveni accidente, avertizând participanții la trafic și lucrătorii din jur asupra prezenței unui vehicul aflat în acțiune. Practic, aceste dispozitive devin o barieră vizuală între pericol și siguranță.

De asemenea, modul în care LED-urile răspund instantaneu la pornire este un avantaj uriaș. În timp ce alte tipuri de becuri necesită o fracțiune de secundă pentru a atinge intensitatea maximă, LED-ul luminează instantaneu la capacitate completă, ceea ce poate face diferența în situații critice. Când fiecare secundă contează, rapiditatea și claritatea semnalului vizual sunt cruciale.

Eficiență energetică și costuri reduse pe termen lung

Un alt motiv major pentru care girofarurile LED au devenit alegerea preferată este eficiența lor energetică. Tehnologia LED transformă aproape toată energia consumată în lumină, cu pierderi minime prin căldură. În comparație, becurile halogen sau xenon pierd o parte semnificativă din energie sub formă de căldură, ceea ce înseamnă un consum mai mare și o eficiență mai mică.

Această eficiență se traduce direct în costuri reduse de exploatare. Vehiculele echipate cu girofaruri LED solicită mai puțin sistemul electric, reducând presiunea asupra alternatorului și prelungind durata de viață a bateriei. În cazul flotelor de utilaje sau camioane, această economie devine semnificativă în timp.

Durata de viață a unui LED este, de asemenea, impresionantă – de regulă între 30.000 și 50.000 de ore de funcționare continuă. Prin comparație, becurile halogen rezistă doar câteva mii de ore, ceea ce înseamnă costuri de înlocuire mult mai frecvente. În mediile profesionale, unde fiabilitatea contează mai mult decât orice, acest avantaj este crucial.

Advertisement

Mai mult, LED-urile nu necesită aproape deloc întreținere. Odată instalat un girofar LED de calitate, el funcționează constant, fără să fie nevoie de verificări sau intervenții periodice. Lipsa filamentului și a componentelor fragile îl face rezistent la vibrații, șocuri mecanice și variații de temperatură – condiții des întâlnite în domenii precum construcțiile, agricultura sau transporturile grele.

Durabilitate și rezistență în condiții extreme

Când vine vorba despre echipamente profesionale, durabilitatea este esențială. Girofarurile LED sunt construite pentru a rezista acolo unde alte tipuri de lumini cedează. Carcasele lor sunt fabricate din materiale robuste – policarbonat, aluminiu sau ABS – și sunt adesea protejate cu standarde IP67 sau IP68, ceea ce înseamnă că pot face față prafului, ploii torențiale și chiar scufundării temporare în apă.

Această rezistență le face ideale pentru utilaje agricole, vehicule forestiere, mașini de deszăpezire sau camioane de intervenție care lucrează în condiții meteo extreme. În plus, LED-urile nu sunt afectate de vibrațiile continue sau de șocurile mecanice produse de drumurile denivelate. Acolo unde un bec clasic s-ar arde rapid, un LED rămâne stabil și funcțional.

De asemenea, temperaturile scăzute nu reprezintă o problemă. În timp ce becurile halogen își pierd eficiența la frig, LED-urile funcționează perfect chiar și la -30°C, ceea ce le face indispensabile iarna, mai ales pentru utilajele care lucrează la întreținerea drumurilor sau pentru serviciile de urgență.

Un alt aspect important este rezistența la uzură vizuală. Lumina LED-ului nu își pierde intensitatea semnificativ în timp, păstrând aceeași claritate chiar și după ani de funcționare. Acest lucru nu doar că sporește siguranța, ci oferă și o imagine profesională pentru vehiculul echipat – un detaliu esențial pentru companiile care se bazează pe vizibilitate și credibilitate în teren.

Advertisement

Versatilitate și adaptabilitate pentru orice domeniu

Unul dintre cele mai mari avantaje ale girofarurilor LED este versatilitatea lor. Ele sunt disponibile într-o gamă largă de forme, culori și dimensiuni, adaptabile oricărui tip de vehicul sau utilaj. De la girofarurile magnetice portabile, ideale pentru utilizarea temporară, până la modelele fixe cu prindere permanentă, opțiunile sunt variate și flexibile.

Culorile disponibile nu sunt doar o chestiune estetică, ci au roluri specifice. Girofarurile albastre și roșii sunt utilizate de autorități – poliție, ambulanță, pompieri –, cele galbene sau portocalii sunt destinate vehiculelor de întreținere, iar cele verzi pot fi folosite în zone industriale sau de coordonare. Fiecare culoare comunică un mesaj clar și ajută la menținerea ordinii și siguranței în trafic sau pe teren.

În plus, tehnologia LED permite personalizarea modurilor de iluminare. Un singur girofar poate avea mai multe tipare de flash – rotativ, intermitent, secvențial – care pot fi selectate în funcție de context. Această flexibilitate este esențială în domeniile unde vizibilitatea trebuie adaptată rapid, cum ar fi intervențiile de urgență sau lucrările pe timp de noapte.

Un alt detaliu care face diferența este compatibilitatea cu diverse sisteme de alimentare. Majoritatea girofarurilor LED pot funcționa atât la 12V, cât și la 24V, ceea ce le face potrivite pentru autoturisme, camioane, utilaje agricole sau vehicule de construcții. Practic, aceeași tehnologie poate fi aplicată în multiple contexte, fără nevoia de modificări costisitoare.

Un pas spre sustenabilitate și siguranță modernă

Într-o perioadă în care eficiența energetică și sustenabilitatea au devenit priorități globale, girofarurile LED se aliniază perfect acestor direcții. Consumul redus de energie nu doar că scade costurile de exploatare, dar contribuie și la diminuarea amprentei de carbon. Într-un parc auto extins, impactul pozitiv poate fi considerabil – mai puțină energie consumată, mai puține emisii indirecte și o durată de viață mai lungă a echipamentului.

Advertisement

De asemenea, tehnologia LED este ecologică și prin compoziția sa. Spre deosebire de becurile tradiționale, nu conține substanțe toxice precum mercurul, ceea ce o face sigură pentru mediu și ușor de reciclat. Aceasta este o direcție tot mai importantă pentru companiile moderne, care își asumă responsabilitatea față de mediu și caută soluții durabile pentru flotele lor.

Dincolo de aspectul tehnic, girofarurile LED aduc și un plus de siguranță rutieră. Vizibilitatea ridicată reduce riscul de accidente, mai ales în condiții de lumină slabă sau vreme nefavorabilă. În multe țări, utilizarea girofarurilor LED omologate este deja recomandată sau chiar impusă prin reglementări, tocmai pentru că acestea oferă cea mai bună performanță vizuală și cea mai lungă durată de utilizare.

Astfel, investiția într-un girofar LED nu este doar o alegere practică, ci și una responsabilă. Este o dovadă că siguranța, performanța și sustenabilitatea pot merge mână în mână.

O alegere inteligentă pentru prezent și viitor

Girofarurile LED reprezintă combinația perfectă dintre inovație, eficiență și durabilitate. Sunt create pentru a face față cerințelor tot mai ridicate ale industriei moderne, pentru a oferi siguranță, vizibilitate și economie în același timp.

Fie că vorbim despre o firmă de transport, o companie de construcții, un operator agricol sau un serviciu de intervenție, aceste echipamente sunt esențiale pentru o activitate sigură și eficientă. Tehnologia LED nu mai este o noutate, ci o necesitate – o investiție care se amortizează rapid prin costuri reduse, performanță constantă și o durată de viață de câteva ori mai mare decât a oricărui sistem tradițional.

Advertisement

Într-o lume în care vizibilitatea și siguranța pot salva vieți, alegerea unui girofar LED nu este doar un gest tehnic, ci o decizie conștientă. O alegere care vorbește despre profesionalism, responsabilitate și adaptare la viitor. Girofarurile LED nu sunt doar cea mai eficientă opțiune din prezent – sunt luminile care ne conduc, literalmente, către o lume mai sigură și mai sustenabilă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

ÎNTRERUPERI PROGRAMATE DE CURENT ÎN OLTENIȚA – ZONE ȘI INTERVAL ORAR AFECTATE

Published

on

Rețele Electrice România anunță noi întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în Oltenița, necesare pentru lucrări de mentenanță și modernizare a rețelei. Autoritățile locale au transmis informarea oficială, precizând exact zonele și consumatorii care vor rămâne fără curent în următoarele zile.

📅 Marți, 25 noiembrie 2025

⏰ Interval: 09:00 – 17:00

Vor fi afectați mai mulți agenți economici din Oltenița, printre care: SAMARA, STEPONE, ROMCEREALE SILOZ, TRANSGAZ, CRIDA, SC COLT, BAZA CRR (PRO VALAHIA).

Advertisement

📅 Miercuri, 26 noiembrie 2025

⏰ Interval: 09:00 – 17:00

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă pentru consumatorii din următoarele zone ale orașului:

  • Bulevardul 22 Decembrie
  • Strada 9 Mai
  • Strada Gheorghe Doja (zona dintre str. Garofiței și str. Voinței)
  • Strada Zorilor
  • Strada Spiru Haret
  • Șoseaua Călărași
  • Strada Garofiței

Potrivit operatorului, lucrările sunt necesare pentru a asigura funcționarea în siguranță a rețelei electrice și pentru a preveni avarii majore pe termen lung.

Primăria Oltenița le mulțumește locuitorilor pentru înțelegere și își cere scuze pentru disconfortul creat.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading