Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -1°C | Anul XI Nr. 549

Administrație Locală

A fost semnat contractul pentru execuția Bazei sportive din Orașul Lehliu Gară

Published

on

Guvernul României a acordat o altă tranșă de plăți pentru proiectele PNDL. Și orașul Lehliu Gară a beneficiat  de 481 779 lei. Sunt sume care sunt destinate plăților la lucrările în curs

Iulian Iacomi: După cum vedeți investim în sport și sănătate. Ne-am gândit la toate prin demararea acestui Complex sportiv de către CNI prin subprogramul Complexuri sportive din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social. A fost desemnată firma câștigătoare pentru executarea lucrărilor și săptămâna viitoare îi vom preda amplasamentul pentru începerea lucrărilor. Trebuie să menționez că CNI a realizat în țară peste 1130 astfel de obiective de investiții în infrastructura sportivă cum ar fi săli de sport, bazine, patinoare artificiale sau complexuri sportive. 

Astfel, în orașul Lehliu Gară, primarul Iulian Iacomi are în vedere construirea unei baze sportive moderne conform standardelor Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) și normelor europene. Baza va beneficia de un teren de fotbal omologat UEFA cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori, de un teren sportiv pentru minifotbal, baschet, handbal și tenis, de o clădire pentru vestiare și parcare auto. Proiectul este aflat în stadiul de elaborare a avizelor necesare construirii. Valoarea totală a investiției este de 1,6 milioane de euro. În plus, lista prevede și construirea unui bazin de înot. Proiectul este depus la Compania Națională de Investiții (CNI) și se află în analiză.

Școala Gimnazială Nr. 1 Lehliu Gară va fi extinsă, modernizată și reabilitată termic, cât și clădirea liceului ”Alexandru Odobescu”. Celelalte părți ale liceului, cantina și internatul, vor fi, de asemenea,   modernizate și reabilitate termic. Printre obiective se enumeră și construcția unui complex de tip „After School” pentru a veni în sprijinul educației elevilor.

Mai mult decât atât, rețeaua de alimentare cu energie din Cartierul Nou, zona de Nord a orașului Lehliu Gară, va fi extinsă. Inițiativa are o valoare de aproximativ 3.000.000 de lei pentru care se procedează la scoaterea terenului din circuitul silvic și elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ). Se urmărește amenajarea de parcări de reședință în perimetrul blocurilor de locuințe de pe raza orașului, dar și amenajarea a două locuri de joacă. Finalizarea proiectului de modernizare a străzilor din Lehliu Gară, satul Răzvani și satul Buzoieni reprezintă o intervenție în primă urgență pentru efectuarea lucrărilor. Proiectul este în valoare de aproximativ 34.000.000 de lei și prevede o lungime totală de 2.8km.

Advertisement

În satul Răzvani, lista prevede construirea unui sediu pentru servicii poștale și de curierat, construirea unui dispensar medical și unui cabinet stomatologic, amenajarea unui loc de joacă pentru copii, cât și reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Răzvani.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Primăria Oltenița organizează o audiență online cu primarul Mihăiță Beștea

Published

on

Primăria Municipiului Oltenița anunță organizarea unei audiențe online, un demers menit să faciliteze dialogul direct dintre administrația locală și cetățeni.

Potrivit informațiilor transmise public, primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, îi invită pe oltenițeni să participe la o întâlnire online deschisă, în care fiecare mesaj va fi citit, iar întrebările și opiniile exprimate vor fi luate în considerare.

Audiența online va avea loc joi, 12 februarie, începând cu ora 17:00, și va fi transmisă live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Municipiului Oltenița. Reprezentanții administrației locale subliniază că inițiativa are ca scop identificarea unor soluții reale la problemele comunității, prin comunicare deschisă și implicarea directă a cetățenilor.

„Oltenița se schimbă atunci când oamenii ei sunt auziți” este mesajul transmis de administrația locală, care îi încurajează pe cetățeni să scrie, să întrebe și să se implice activ în acest proces de dialog public.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Primărița din Cuza Vodă rupe tăcerea: „NU am mărit taxele pe 2026!”

Published

on

Cuza Vodă fierbe după apariția unor informații false legate de taxele și impozitele locale pentru anul 2026. Primărița Monica Silvia Ceaușescu iese public și spune clar: nu au fost majorate taxele și nu s-au aplicat cotele maxime din Codul Fiscal.

Edilul explică faptul că legea nu permite scăderea impozitelor sub nivelul anului precedent, indiferent de intențiile administrației locale. Mai mult, bonificația de 10% pentru plata integrală până la 31 martie 2026 rămâne valabilă, contrar zvonurilor rostogolite online.

Primărița susține că, în ciuda perioadei dificile, comuna a reușit să aibă un excedent bugetar de aproximativ 3,8 milioane de lei, bani care au fost folosiți pentru drumuri, investiții și plata lucrărilor, fără a bloca șantierele. În paralel, administrația a continuat sprijinirea copiilor performanți, pensionarilor, familiilor, educației și sportului.

Vești și despre gazele naturale: proiectul merge mai departe. În prima etapă, din bugetul local, alături de alte comune, se investesc 1,5 milioane de lei pentru aducerea conductei până la Ceacu, iar apoi urmează 13 kilometri de rețea, prin programul Anghel Saligny.

Advertisement

În final, mesajul primăriței este direct: „Dezinformarea nu ajută pe nimeni. Dialogul și adevărul sunt mai importante decât zvonurile.”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Primăria Municipiului Oltenița a transmis un mesaj de unitate și solidaritate, cu prilejul Zilei Prieteniei

Published

on

Primăria Municipiului Oltenița a transmis, cu ocazia Zilei Prieteniei, un mesaj adresat cetățenilor municipiului, axat pe unitate, respect reciproc și solidaritate în comunitate.

În mesajul public, administrația locală subliniază importanța colaborării și a dialogului ca piloni esențiali pentru construirea unei comunități puternice, în care oamenii se sprijină reciproc și privesc cu încredere spre viitor. Reprezentanții primăriei arată că doar prin implicare comună poate fi consolidat un oraș funcțional și orientat spre dezvoltare durabilă.

Totodată, Primăria Oltenița își reafirmă rolul de partener deschis al comunității locale, precizând că sprijinul, implicarea și munca zilnică în folosul cetățenilor rămân priorități constante. Administrația locală menționează că încrederea acordată de locuitori reprezintă o motivație pentru continuarea proiectelor menite să contribuie la dezvoltarea municipiului și la îmbunătățirea calității vieții.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading