Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 35°C | Anul XI Nr. 524

Știri

Poliția Locală Călărași continuă acțiunile de restabilire a ordinii publice în zonele aglomerate

Published

on

Săptămâna trecută, poliţiştii locali au acţionat în parcuri şi în zonele aglomerate, acolo unde în mod frecvent se tulbură ordinea şi liniştea publică şi se săvârşesc acte sau fapte antisociale.

Au fost aplicate sancțiuni pentru: consum de semințe și alcool în locuri publice, oprirea conducătorilor auto în zona de acţiune a indicatorului „Oprirea interzisă”.

De asemenea, poliţiştii locali au asigurat protecția reprezentanților Primăriei la o intervenție de igienizare a unei scări din blocul E10, situat în strada Nufărului, unde oameni ai străzii au colectaseră tot felul de deşeuri. S-a acționat împreună cu echipe din cadrul Serviciului de Gospodărire Comunală, Brai-Cata şi Rebu.

Concret, în perioada 28 iunie – 04 iulie 2021 polițiștii locali au legitimat un număr de 156 persoane, au intervenit la 24 sesizări primite prin Dispeceratul instituției și 15 sesizări primite prin sistemul 112, au aplanat 6 stări conflictuale, au găsit un portofel ce conținea acte și sume de bani procedând la identificarea deținătorului și predarea acestuia persoanei în cauză pe bază de proces-verbal, au constatat 94 fapte antisociale și au aplicat un număr de 45 sancțiuni contravenționale (în valoare de 7.840 lei) și 49 avertismente verbale.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul 2 Mai

Published

on

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare, după ce Curtea de Apel Constanța a menținut decizia primei instanțe. Pe 19 august s-au împlinit doi ani de la accidentul prin care a omorât doi tineri și a rănit alți trei. 

„Dosarul 2 Mai a ajuns la final. Totul a ramas cum știți. 10 ani de închisoare pentru Vlad Pascu. O poveste tristă,tristă”, a transmis avocatul, printr-o postare pe Facebook. Continuarea, aici.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Jandarmii din Călărași, în acțiune pe Canalul Siderurgic pentru prevenirea braconajului piscicol

Published

on

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Călărași a desfășurat miercuri, 20 august, o acțiune de prevenire și combatere a pescuitului ilegal pe Canalul Siderurgic.

Pe parcursul activității, jandarmii au verificat zonele frecventate de pescari și au purtat discuții cu aceștia pentru a le reaminti prevederile legale care reglementează pescuitul sportiv și comercial.

🔹 În cadrul acțiunii:

  • au fost legitimate 10 persoane;
  • au fost controlate uneltele de pescuit utilizate;
  • nu au fost constatate fapte de natură penală și nu s-au aplicat sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Reprezentanții Jandarmeriei Călărași transmit că astfel de controale vor continua, atât independent, cât și în colaborare cu alte instituții, pentru protejarea resurselor acvatice și prevenirea activităților ilegale din zonă.

Cetățenii sunt încurajați să semnaleze orice situație de braconaj piscicol la numărul unic de urgență 112.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași: „Serviciul farmaceutic de noapte este un serviciu public și ar trebui susținut de autorități”

Published

on

În urma publicării materialului despre lipsa farmaciilor de gardă din municipiul Călărași, redacția Călărași Press a primit un punct de vedere din partea farmacistului Postelnicu Doru, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași.

Reamintim că, în discuția avută cu redacția noastră, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a subliniat faptul că farmaciile nu își permit să asigure program non-stop doar din resurse proprii, iar gărzile de noapte ar trebui tratate drept un serviciu public, sprijinit financiar de autoritățile locale și de Ministerul Sănătății.

Exemplul Bulgariei: cum sprijină statul farmaciile

Pentru a identifica soluții concrete, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a solicitat informații oficiale de la Uniunea Farmaceutică din Bulgaria. Într-un document transmis de președintele acesteia, Dimitar Marinov, sunt prezentate măsuri aplicate peste Dunăre pentru a susține continuitatea serviciilor farmaceutice.

Advertisement

Printre acestea:

  • Sprijin financiar direct pentru farmaciile deschise 24/7 sau pentru cele aflate în zone izolate.
  • Plăți suplimentare pentru serviciile de eliberare a medicamentelor compensate, de până la 15% din valoarea produsului (nu mai mult de 12,50 euro).
  • Reguli clare de adaos comercial, diferențiate în funcție de prețul medicamentului, pentru a asigura un echilibru între sustenabilitate și accesibilitate.
  • Control digitalizat al medicamentelor, care a redus fraudele și concurența neloială.

„În Bulgaria, farmacistul care face gardă de noapte nu mai este lăsat singur să suporte costurile. Statul intervine și compensează financiar acest serviciu public. Este un model pe care și România ar trebui să îl ia în calcul”, a subliniat farmacistul Postelnicu Doru.

În timp ce la Călărași oamenii rămân fără acces la medicamente după ora 23:00, vecinii bulgari au găsit soluții concrete prin care să mențină farmacii deschise non-stop sau să sprijine unitățile aflate în zone greu accesibile.

Întrebarea care rămâne este: cine își va asuma în România rolul de a transforma serviciul farmaceutic de noapte într-un adevărat serviciu public, așa cum se întâmplă deja peste graniță?

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading