Primăria Municipiului Călărași anunță că a fost semnat contractul pentru realizarea proiectului „Regenerarea fizică a zonei defavorizate Cărămidari (Școala 7) prin dezvoltarea bazei materiale destinate activităților educative, culturale și recreative”, conform unui comunicat de presă.
Proiectul în valoare de 954.000 de euro presupune construirea unei săli de sport în incinta Școlii Gimnaziale Nr. 7, efectuarea unei rețele de canalizare și modernizarea străzilor și trotuarelor pe strada Oborului.

Modernizarea infrastructurii rutiere și a trotuarelor se va realiza numai după introducerea canalizării pe strada Oborului, cu o lungime de 436 de metri, prin racordarea la canalizarea străzilor vecine. Primăria Municipiului Călărași precizează că ordinul de începere a serviciilor de proiectare va fi emis în cel mai scurt timp. Durata lucrărilor de execuție este de 18 luni.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, însă lucrările de introducere a canalizării vor fi finanțate cu fonduri de la bugetul local.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.