Călărași/ Restaurantele, cafenelele și barurile pot rămâne deschise până la ora 23, capacitate permisă 50%

Calarasi/ Restaurantele, cafenelele și barurile pot rămâne deschise până la ora 23

Prefectura Calarasi a anunțat miercuri, 27 Ianuarie, că, printr-o hotărâre adoptată astăzi la nivel județean, se prelungește intervalul orar în care pot funcționa restaurantele, cafenelele și barurile din localitățile din județ în care nu au fost dispuse măsuri de suspendare.

Astfel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Calarasi a adoptat marți o hotărâre ce modifică o decizie luată anterior în acest domeniu, prevăzând că: „activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, este permisă în intervalul orar 06.00 – 23.00, în localităţile din judeţul Calarasi în care nu au fost dispuse măsuri de suspendare”.

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități, în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile;

Asta înseamna că in Călărași au voie sa functioneze cu 50% capacitate

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Restructurări în centrele din subordinea DGASPC: 12 salariați în preaviz din 40

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași –

Comunicat ECOAQUA / Fostul director Grama Eduard, acuzat că a blocat milioane de euro din fonduri europene!

ECOAQUA dă vina pe fostul director general, Grama Eduard, pentru