Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 5°C | Anul XI Nr. 538

Știri

VIDEO. Primarul Aniel Pațurcă, despre anul 2021: “Marea mea provocare este alimentarea comunei Borcea la rețeaua de gaze naturale”

Published

on

Primarul Aniel Nedelcu Theodor Pațurcă din Borcea și-a început anul 2021 prin muncă. Înfiinţarea rețelei de distribuţie de gaze naturale în comuna Borcea reprezintă, pentru primarul Aniel Pațurcă, o prioritate. Edilul susține că în urmă cu câteva luni s-a finalizat Documentaţia Tehnică pentru obţinerea Autorizaţiei de Construire (DTAC) şi avizele necesare pentru executarea lucrărilor de ‘Înfiinţarea a distribuţiei de gaze naturale în comună’. Valoarea estimată a lucrării se ridică la 12.035.202,26 lei (plus TVA).

Primarul Nedelcu Aniel Theodor Pațurcă: Pentru anul 2021, în primul rând, marea mea provocare este alimentarea comunei Borcea la rețeaua de gaze naturale și pe această cale vreau să fiu punctual și corect. La acest moment, comuna Borcea se află într-o fază foarte avansată a acestui proiect, și aici mă refer la faptul că, având în vedere că lucrăm la acest proiect de mai mult de doi ani, am reușit să trecem de faza de SF, ne-am aprobat documentația tehnico-economică. La momentul acesta, comuna Borcea are inclusiv proiectul cu cele 37 de avize reușite, și aici înseamnă certificat de urbanism, toată documentația depusă, care nu a fost puțină. Sperăm ca în cel mai scurt timp să primim și finanțarea pentru a ne apuca de execuția lucrărilor. Sper să fim susținuți deoarece legislația de licitație este una destul de greoaie în România.

Am avut anumite proiecte, până la această dată, prin care au fost mulți ofertanți, și aici mă refer la faptul că daca o să vină 8, 9, 10 sau 11 ofertanți o să se conteste între ei iar din asta se întârzie și lucrurile se mișcă destul de greu. Sperăm ca cel mai bun să câștige și să reușim să dăm drumul la partea de execuție. Eu sper pe acest mandat să aducem gaze în comuna Borcea, asta nu înseamnă decât o creștere economică pentru comunitate, atragerea de investitori, locuri de muncă și un nivel de trai mai ridicat al cetățenilor din comuna Borcea.

Totodată, avem un proiect depus pe Compania Națională de Investiții (CNI) și vreau să fiu foarte clar – acest proiect înseamnă modernizare cămin cultural în satul Pietroiu. Îl avem depus de aproape 3 ani, am avut o problemă la partea juridică. Nu am avut intabulat terenul de sub clădire și am încercat să remediem și această problemă. Practic, la această dată căminul din Pietroiu trebuia să primească și finanțare dar din cauza acestor probleme apărute a trebuit să o luăm de la zero. Eu mi-am făcut treaba, am făcut SF-ul, am încercat să obțin avize, numai că la depunerea documentației de către CNI, cei care au fost înaintea mea și au condus destinderea acestei comunități nu și-au făcut treaba, din punctul meu de vedere.

Advertisement

În anul 2007 sau 2008 nu a fost prins în inventar și partea de teren aferentă căminului cultural din Pietroiu. A trebuit s-o iau de la zero, a trebuit să dau din nou hotărâri de Consiliu, să merg din nou la OCPI, să facem tot ce înseamnă parte de intabulare. Vreau să asigur cetățenii din comuna Borcea că voi face tot ce depinde de mine.

Ce înseamnă modernizarea a căminului cultural din Pietroiu? Înseamnă parte de modernizare – anvelopare, acoperiș, pentru că acum a început să plouă pentru că acoperișul este într-o stare de degradare, și inclusiv compartimentare. Vreau să facem cu o bucătărie frumoasă, cu săli de mese, de nunți, exact cum erau odată, și să reușim să desfășurăm activități culturale și evenimente.

Călărași PRESS: În urmă cu doi ani, în perioada campaniei electorale, ați promis modernizarea iluminatului public cu aproximativ 5000 de lămpi moderne pe sistem LED.

Primarul Nedelcu Aniel Theodor Pațurcă: Am încercat să fac un proiect mai amplu, și aici mă refer să implementăm undeva la 5000 de lămpi în comuna Borcea, din stâlp în stâlp, nu cum sunt acum, la doi stâlpi, inclusiv în cartierele mărginașe ale comunității noastre, și aici mă refer la satul nou în Pietroiu unde acolo nu au avut niciodată iluminat public, sau zona CAP, și nu a fost ușor. Cetățenii trebuie să știe, pentru un astfel de proiect nu se bate din palme, nu se face într-o zi, două. A necesitat timp. La acest moment, avem contractul semnat și urmează partea de execuție prin care eu sper ca până la sfârșitului anului să reușim. Vă dați seama ce ar însemna un consum redus pentru comunitate.

Un alt proiect pe care l-am avut de doi ani de zile depus, a fost proiectul de modernizare grădiniță cu program prelungit. În fost clădire de la grădinița din centru de la Borcea am depus studiul geotehnic, partea de rezistență de structură. Din păcate am întâmpinat și aici o problemă dar sunt tipul omului care sunt consecvent și tot timpul putem să îmbunătățim greșelile pe care le-am făcut. La fel, am avut aici un litigiu cu fostele asociații agricole – o parte era a primăriei, iar o parte era a fostului C.A.P. care s-a desființat în anii ’90. A trebuit să mergem și să facem dezmembrarea pe fiecare și o serie de documente. Cadastristul nostru de la primărie a găsit o soluție pentru a le face un întreg astfel încât să putem depune și acest proiect. Sperăm să primim și aici finanțare. Sper ca, cu putință, comuna Borcea să se mândrească cu o grădiniță cu program prelungit.

Advertisement

Vreau să continuăm un alt proiect – amenajarea de șanțuri de captarea apei pluviale în comuna Borcea. Avem o parte din comuna noastră, și aici mă refer la câteva străzi cu un grad de înclinare foarte mare, peste 7% pantă de înclinare, și necesită o urgență maximă pentru a face și șanțurile de captare a apei pluviale și intrările prin rigorile carosabile în curțile cetățenilor. Sper ca anul acesta să reușim să mai facem încă 20 de străzi cu acest proiect și să-l ducem la finalizare. Toate străzile care au fost asfaltate, în cel mai scurt timp cu putință, urmează a se face aceste șanțuri de captare a apei pluviale unde se inundă gospodăriile la ploile torențiale.

Un amplu proiect al meu pe care încerc să-l duc la îndeplinire, și aici mă refer la modernizarea infrastructurii din comuna Borcea, este și terminarea celor sub 10%, zic eu, a aleilor pietonale. Va fi un alt proiect pe care urmează să-l începem anul acesta.

Călărași PRESS: O altă reușită a dumneavoastră este piața agroalimentară din localitate. Dați-ne câteva informații despre acesteia.

Primarul Nedelcu Aniel Theodor Pațurcă: Am reușit să finalizăm partea de construcție a pieței și este o piață frumoasă pe care nu multe localități din județ o au. Partea de construcție este una, iar partea de funcționare este cu totul alta. Ne-au mai trebuit câteva avize de la DSP, de la DSV, ne trebuie un laborator prin care trebuie luate probe, nu poate să vină oricine. Pe aceasta am făcut-o pentru oamenii simpli care pot să vină să vândă produse naturale din comuna noastră.

Călărași PRESS: Vor fi și comercianți?

Advertisement

Primarul Nedelcu Aniel Theodor Pațurcă: Da, pe această cale trebuie să asigurăm că o să vină și ei. Avem deja aprobat prin hotărâre de consiliu local, avem și regulamentul de funcționare al pieței aprobat pe care nu l-am avut niciodată, l-am făcut și pe acela, deci a necesitat timp.

Călărași PRESS: Cel mai tânăr primar al județului Călărași, iată că acum în 2020, la desfășurarea alegerilor locale din 27 septembrie, ați predat ștafeta colegului de la localitatea Unirea, domnul Ciprian Olteanu, care acum a ajuns cel mai tânăr primar al județului…

Primarul Nedelcu Aniel Theodor Pațurcă: În 2012 când am candidat aveam 32 de ani, eram cel mai tânăr primar din județul Călărași și, practic, după trei mandate, tot cel mai tânăr primar eram, deși eu căpătasem experiență în administrație. Iată că anul acesta, colegul meu, căruia îi urez succes, un băiat tânăr, de viitor, exact cum spun eu: „Tinerii prezintă mult viitor și puțin trecut.”, un băiat de toată admirația, a reușit la o vârstă tânără să fie primar.

Călărași PRESS: Un mesaj de transmis locuitorilor din Borcea?

Primarul Nedelcu Aniel Theodor Pațurcă: În primul rând, vreau să asigur toți cetățenii din comuna Borcea că administrația publică locală, în special primarul și tot ce înseamnă aparatul de specialitate al primarului, va fi în slujba cetățeanului și pentru cetățean 24 din 24. Vreau să le mulțumesc pentru votul acordat, pentru a continua proiectele începute, și pentru a avea în fruntea comunității din Borcea un primar tânăr, cu suflet mare, un primar alături de cetățenii din comunitate pe care, pe această cale îi salut, îi iubesc și îi respect toată viața mea. Totodată, vreau să le urez tuturor cetățenilor care și-au serbat ziua numelui un sincer și călduros la mulți ani! La mulți ani, Ion! La mulți ani, Ioana! La mulți ani tuturor cetățenilor care poartă acest nume sfânt!

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Fuego aduce magia sărbătorilor la Călărași: „Iarna colindelor mele”, pe 11 decembrie

Published

on

Atmosfera de Crăciun își intră în drepturi la Călărași, iar unul dintre cele mai așteptate momente ale sezonului se apropie cu pași repezi. Joi, 11 decembrie, de la ora 19:00 (acces public 18:30), Paul Surugiu–Fuego urcă pe scena Centrului Județean de Cultură și Creație cu spectacolul „Iarna colindelor mele”, o incursiune de două ore în emoția și spiritul sărbătorilor.

De aproape două decenii, turneul de colinde al artistului a devenit tradiție națională, iar în ciuda unui an dificil pentru organizatori, Fuego rămâne ferm în dorința sa de a ajunge în fața publicului. Concertul de la Călărași promite o atmosferă de poveste, construită în jurul poeziei, imaginilor calde, sonorităților rafinate și pieselor care i-au marcat cariera.

Pe scenă vor răsuna „Împodobește, mamă, bradul”, „Vals de Crăciun”, „Colindă pentru părinți”, „Atâta-i colinda”, „La mulți ani, e noaptea de Crăciun” sau „E vremea colindelor”, alături de momente dedicate familiei, dorului de acasă și tradițiilor care aduc românii împreună în fiecare decembrie.

Artistul promite nu doar emoție, ci și bună dispoziție: glume, dialog cu publicul și o energie caldă, specifică fiecărui său spectacol.
Propun stare de bine, într-o iarnă aparte. Va fi un concert cu piese noi și vechi, cu emoție și cu mult râs. Crăciunul este bucuria de a fi împreună, iar eu asta îmi doresc – să fim împreună și să înțelegem mai profund esența acestei sărbători”, mărturisește Paul Surugiu-Fuego.

Advertisement

Biletele sunt deja disponibile, iar interesul este ridicat:

Concertul se anunță a fi unul dintre reperele culturale ale iernii la Călărași, o experiență muzicală în care publicul este invitat să lase deoparte agitația de zi cu zi și să intre în atmosfera festivă alături de una dintre cele mai iubite voci ale colindelor românești.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

CJ Călărași / Auraș Ionescu „Prioritatea este creșterea copiilor și juniorilor”

Published

on

Sportul din Călărași trece printr-o perioadă de reașezare, iar strategia pentru următorii ani pune în prim-plan creșterea generațiilor tinere. Mesajul transmis de reprezentanții Consiliului Județean este limpede: după ani marcați de dificultăți, modelul de dezvoltare trebuie reconstruit de la bază, cu accent pe centrul de copii și juniori.

Potrivit acestora, Dunărea Călărași se află într-un amplu proces de reconstrucție. Dacă în trecut s-a atins și zona performanței mari, situația actuală cere o abordare realistă: fără a exclude performanța, obiectivul principal devine formarea și susținerea noilor generații de sportivi.

„Am depășit acea perioadă neagră. Dunărea Călărași este în reconstrucție. Dacă am gustat marea performanță, astăzi trebuie să revenim la creșterea copiilor în Călărași. Nu excludem performanța, dar nu performanța nefundamentată este scopul nostru astăzi”, a fost mesajul transmis.
„Scopul nostru este să dezvoltăm centrul de copii și juniori.”

Conducerea județeană subliniază că obiective există în toate ramurile sportive, iar unele dintre ele sunt deja asumate ca obligații morale și instituționale. Un exemplu este secția de box, acolo unde Călărașiul se bucură de un campion european și o medalie de bronz la nivel continental – rezultate care impun continuitate și sprijin susținut.

Advertisement

„Trebuie să sprijinim acești copii, care în mod natural au talent și aduc performanțe”, arată reprezentanții CJ Călărași.

Totodată, autoritățile anunță că vor rămâne aproape de sportul de masă. De la canotaj la șah, de la lupte la tenis de masă, până la scrimă sau pentatlon, toate ramurile sportive destinate copiilor sunt încurajate în prezent.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Strategie: sănătate, turism și cultură. Podul peste brațul Borcea și dezvoltarea „Micii Delte” – obiective majore în lucru

Published

on

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a reiterat că prioritățile administrației județene rămân neschimbate: investițiile în sănătate, modernizarea patrimoniului cultural și dezvoltarea turistică a zonei Dunării. Acesta a subliniat că proiectele începute în ultimii ani vor continua, chiar dacă unele au întâmpinat blocaje temporare la nivel procedural.

„Proiectele au fost clare încă de la început: sănătatea, turismul și partea culturală, odată cu restaurarea Prefecturii. Toate vor continua în aceeași direcție. Turismul rămâne unul din proiectele pe care mi le doresc în continuare”, a declarat Iliuță.

Printre investițiile vizate se află podul peste brațul Borcea, dar și valorificarea celor 13 hectare de teren aflate în proprietatea Consiliului Județean, pe insulă. Obiectivul este crearea unei zone turistice importante, capabile să atragă vizitatori nu doar din județ, ci din toată țara.

„Vrem să dezvoltăm o zonă turistică ce poate conta la nivel național, pentru turiștii care descoperă Călărașiul, zona noastră – mica deltă a României”, a subliniat președintele CJ.

Advertisement

Iliuță a recunoscut că procesul birocratic a încetinit lucrările pregătitoare. Referatul privind scoaterea studiului de fezabilitate și realizarea proiectului tehnic a fost blocat din cauza unei ordonanțe. În acest moment, administrația se află în procedura de contractare a unui consultant, care va elabora studiul necesar accesării finanțării.

„Suntem în faza de a lua serviciile unui consultant pentru întocmirea studiului de fezabilitate, iar ulterior proiectul va putea fi finanțat printr-un credit al Consiliului Județean”, a explicat Iliuță.

O nouă zonă turistică – de la Plaja Mare până la Silozuri

Întrebat despre posibilitățile de extindere a turismului în alte zone ale municipiului, președintele CJ a menționat că deja se conturează o direcție de dezvoltare în proximitatea Plajei Mari, în spatele acesteia, pe traseul care pornește din zona de îmbarcațiuni și continuă până spre silozuri.

„Se dezvoltă o zonă turistică în spatele Plajei Mari. Proiectul începe din zona de îmbarcațiuni și continuă după Plaja Mare, până la siloz, aproape de silozuri”, a precizat acesta.

Administrația județeană mizează astfel pe extinderea accesului la Dunăre, amenajarea de spații pentru agrement, infrastructură de promenadă și potențiale investiții private.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading