Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -1°C | Anul XI Nr. 542

Știri

VIDEO. Ciprian Olteanu, noul primar al comunei Unirea. Iată ce spun cetățenii despre Belu

Published

on

Schimbare în comuna Unirea! Ciprian Olteanu a câștigat alegerile în localitatea Unirea, devansându-l pe Belu Florian cu o diferența de sub 60 de voturi. O mulțime furioasă de oameni s-au adunat în fața Căminului Cultural din localitate pentru a-ași striga nemulțumirile privind modul în care primarul Belu a abordat această campanie electorală. Cetățenii se plâng că au constrânși de Belu să voteze favorabil…

Fostul primar social-democrat, Belu Florian, a fost bine cotat în alegerile parțiale la care a participat în vara anului 2017, abținând atunci 67,81% din voturi – 1009 voturi.

Cetățenii veniți în fața ultimei secții de votare și-au strigat nemulțumirile și l-au huiduit de Belu Florian, rugându-l să plece departe de primăria Unirea. Tot comunitatea spune că fostul primar a reușit să toarne un trotuar în satul Oltina și să achizitioneze un buldoexcavator prin fonduri guvernamentale.

Situația voturilor din secția 225 s-a clarificat abia după miezul nopții, iar tânărul candidat Ciprian Olteanu a ieșit din secție și a făcut primele declarații presei. Zecile de oameni care îl așteptau l-au felicitat și îmbrățișat. Le-a declarat acestora că mai presus de toate este cetățeanul și că va urma o perioadă de multă muncă în folosul cetățeanului. Candidatul a mulțumit pentru încrederea acordată de către cetățeni și a declarat că le va răsplăti susținerea prin muncă și implicare. 

Advertisement

În ciuda faptul că vârsta tânărului primar este curajoasă, experiența și pregătirea profesională și-au spus cuvântul în viața acestuia. Proiecte europene coordonate și câștigate, campanii agricole mari ce sunt gestionate de acesta, responsabilitatea angajaților din societatea familie, conducerea unei echipe de fotbal și dansuri populare, toate acestea l-au format pe tânărul primar. Iată că visul tatălui, a fostului primarul din Unirea, Anghel Olteanu, este continuat de fiul său. Performanța va fi continuată începând cu anul 2020, după o stagnare de 3 ani de zile…

https://youtu.be/QJ9f3PGHqA4

Belu Florian a publicat pe pagina personală de Facebook un mesaj prin care mulțumește cetățenilor care au mai avut curaj să-l voteze. Fostul primar spune că n-are regrete… cele 53 de voturi au făcut diferența.

Belu Florian: “Am pierdut , este voința voastra, diferenta este mica. Comparând numărul de voturi, diferenta este de 53 voturi! Am fost optimist până în ultimul moment. Asta e viata, fără regrete! Mi-ar fi placut ca obiectivele pentru care am luptat sa fie asociate cu al doilea mandat al meu. Eu sunt fericit cu ce am realizat până la vârsta mea.
Mulțumesc celor 759 de electori care m-au votat!
Mulțumesc, de asemenea, colegilor din PSD, echipei care mi-a stat alaturi !
Fie ca Unirea și Oltina să aibă un viitor fericit!”

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Poliția, în stradă de Crăciun: măsuri speciale dispuse de IPJ Călărași pentru minivacanța de iarnă

Published

on

Poliția, în stradă de Crăciun: măsuri speciale dispuse de IPJ Călărași pentru minivacanța de iarnă

Pentru ca sărbătorile de iarnă să se desfășoare fără incidente, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași vor fi prezenți zilnic în teren și vor acționa suplimentar în perioada 24–28 decembrie, în contextul minivacanței de Crăciun.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Călărași, la nivelul inspectoratului au fost dispuse măsuri speciale pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru asigurarea unei intervenții rapide în situații de risc.

Polițiștii vor intensifica activitățile de patrulare, cu precădere în zonele aglomerate, în apropierea piețelor, centrelor comerciale și în locurile unde sunt anunțate evenimente cu public numeros. Scopul principal este descurajarea comportamentelor antisociale și aplicarea fermă a legii.

Totodată, o atenție sporită va fi acordată verificării respectării legislației privind comercializarea produselor alimentare specifice acestei perioade, dar și modului de comercializare și utilizare a articolelor pirotehnice, un subiect sensibil în preajma sărbătorilor.

Advertisement

Pe linie rutieră, polițiștii atrag atenția asupra valorilor ridicate de trafic din aceste zile și fac apel la responsabilitate din partea conducătorilor auto. Echipajele de la Rutieră vor fi zilnic pe drumurile județului pentru prevenirea accidentelor, fluidizarea traficului și sprijinirea participanților la trafic.

Reprezentanții IPJ Călărași le recomandă cetățenilor ca, în cazul în care au nevoie de ajutor sau sunt martorii unor fapte antisociale, să apeleze cu încredere la cel mai apropiat polițist sau la 112 – Apelul Unic de Urgență.

Autoritățile transmit, în final, un mesaj de sărbători liniștite și în siguranță pentru toți locuitorii județului Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

„Poveste de Crăciun pentru oameni mari” – de Dan Bițuică

Published

on

Îmi este frig. Un frig care pătrunde până în măduva oaselor, în timp ce zăpada continuă să cadă lin, cu fulgi calmi și pufoși, ca într-un vis shakespearian, plutind lent peste umbrele orașului. Oare câte ierni au trecut peste mine? Nu le mai țin socoteala – nu pentru că ar fi fost prea multe, ci pentru că ultimele zece au fost toate la fel: lipsite de culoare, doar alb infinit și negru profund, ca o pânză pe care viața a uitat să mai picteze.

Acum zece ani, printr-o întâmplare crudă și nefericită, am pierdut totul: familia, casa, prietenii, chiar și rudele îndepărtate. Singurul companion fidel care mi-a rămas este un cățel vesel, un suflet mic și blănos, la fel de înfrigurat ca mine. Împreună suntem flămânzi, dar fericiți în sărăcia noastră simplă. În serile geroase, după ce găsim un adăpost precar – o bancă în parc, un colț sub un pod –, îl bag în haina mea uzată și ne încălzim unul pe altul. El are norocul să fie acoperit complet de blana lui, dar mie îmi degeră picioarele uneori, obligându-mă să mă ridic somnoros din amorțeală și să mă mișc, să alerg în loc, doar ca să alung gerul.

Zilele sunt mai grele decât nopțile. Oamenii trec pe lângă mine cu priviri pline de dispreț, etichetându-mă în grabă: alcoolic, ratat, cerșetor prefăcut. Dar eu nu cerșesc. Niciodată nu am făcut-o. Chiar și așa sărac și murdar, mai păstrez o fărâmă de mândrie omenească – acea demnitate pe care nimeni nu ar trebui să o piardă. Nu am vrut să primesc nimic gratis, să apelez la ajutoare de la primărie sau de la stat. Îmi câștig pâinea cinstit, muncind la deszăpezire. Câștig atât cât să-mi umplu burta o dată pe zi – și, firește, să nu-l las pe amicului meu să flămânzească.

Muncesc din greu. Uneori, omul pentru care lopătez zăpada nu-mi dă nimic, ba chiar mă alungă cu înjurături. Dar eu nu mă supăr. Știu că voi găsi altul, mai bun. În viață, nu primim întotdeauna doar ce ne dorim – asta e lecția pe care gerul mi-a întipărit-o adânc în suflet.

Advertisement

E Ajunul Crăciunului. Luminile orașului scapără ca niște stele căzătoare captive în geamuri, iar ferestrele blocurilor înalte dezvăluie scene de basm: brazi împodobiți cu globuri strălucitoare, mese încărcate cu bucate, familii adunate la căldură. Mirosul de cozonaci și sarmale plutește în aer, amestecat cu râsul copiilor care îl așteaptă pe Moș Crăciun. Totul e pregătit pentru minune: fulgii de nea acoperă încet străzile, transformând orașul într-un tărâm de turtă dulce, din care să se înfrupte toți pruncii lumii.

Eu stau pe o bancă, privind în sus. Zăpada mă acoperă treptat, ca un giulgiu alb și rece, iar corpul îmi devine din ce în ce mai amorțit. Ochii mi se ațintesc spre cerul înstelat, sperând că printre puținele luminițe care străpung norii îl voi zări pe Moș Crăciun. Vreau să-l strig, să-i cer să-mi aducă înapoi viața pierdută – familia, căldura unui cămin adevărat.

Ușor, ochii mi se închid. O căldură binefăcătoare, neașteptată, începe să-mi inunde trupul înlemnit. Prietenul meu cel mic îmi linge fața cu limba lui moale și caldă, încercând să îndepărteze stratul de zăpadă așternut pe obraji. Dar eu simt altceva: căldura copilăriei, mirosul sobei cu lemne arzând, îmbrățișarea mamei. E o seară magică, plină de minuni nevăzute. Parcă îi văd pe părinții mei chemându-mă la ei, cu brațele deschise, îmbiinndu-mă cu bucate tradiționale – sarmale aburinde, cozonaci proaspeți, vin fiert cu scorțișoară – pe care nu le pot refuza.

Privesc cățelul de lângă mine, cu ochii lui credincioși, și-i șoptesc: „A sosit vremea să merg la familia mea. Tu va trebui să te descurci singur de acum.“ Se uită la mine cu o înțelegere adâncă, de parcă ar ști totul, și își trece limba peste degetele mele înghețate, în semn de rămas-bun și recunoștință.

Atunci apare și Moșul, cu sania lui strălucitoare trasă de reni invizibili. Îmi spune blând: „Ți-am adus ce ți-ai dorit cel mai mult – să fii din nou cu cei dragi.“ E primul dar cu adevărat generos pe care-l primesc în viață. Sus, în ceruri, răsună colinde eterice, ca un cor de îngeri, iar eu pășesc ușurel printre ele, eliberat de povara pământului.

Advertisement

Demult așteptam să trăiesc o poveste de Crăciun cu adevărat fericită.

A doua zi, trecătorii descoperă pe bancă un om înghețat, acoperit de un strat gros de zăpadă, și un cățel zgribulit lângă el – credincios până în ultima clipă, chiar și după ce stăpânul său plecase spre ceruri, în sania magică a Moșului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Tavan prăbușit peste piscina unui hotel din Sibiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Published

on

Un incident grav a avut loc în cursul acestei după-amiezi în municipiul Sibiu, unde tavanul de deasupra piscinei unui hotel s-a prăbușit peste persoanele aflate în apă. În urma evenimentului, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Sibiu, pentru gestionarea eficientă a situației și mobilizarea rapidă a resurselor de urgență.

La fața locului au fost alocate trei echipaje de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transportul victimelor multiple, două ambulanțe SMURD și patru ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, urmează să fie operaționalizat un punct medical avansat, destinat triajului și acordării asistenței medicale victimelor.

Echipajele de intervenție acționează pentru extragerea persoanelor surprinse de prăbușire și pentru acordarea primului ajutor medical celor afectați. Intervenția este în plină desfășurare, iar misiunea se află în dinamică.

Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele producerii incidentului, precum și eventualele responsabilități, după finalizarea operațiunilor de salvare și evaluarea completă a situației.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading