Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 23°C | Anul XI Nr. 529

Știri

Fundeni/ Gheorghiță Cărtușanu: “Proiectele mele trebuie continuate pentru dezvoltarea localității”

Published

on

Primarul Gheorghiță Cărtușanu din Fundeni s-a ținut de cuvânt și a demarat toate proiectele se se aflau pe lista priorităților pentru mandatul care se încheie în toamna acestui an. Ultimul mandat s-a făcut remarcat prin modernizarea instituțiilor de învățământ, dispensar medical, racordare la apă-canal, asfaltare străzi și modernizarea iluminatului stradal din localitate.
Pentru că lucrurile se mișcă într-un ritm accentuat, primarul social-democrat a hotărât că este nevoie de o extindere a sediului primăriei. Numărul salariaților va crește, comptentențele acestora vor fi extinse, iar comunitatea se va putea bucura de servicii publice de bună calitate.
Primarul din Fundeni a fost mereu recunoscător pentru sprijinul pe care l-a primit din partea conducerii CJ Călărași, Vasile Iliuță. Drumul de acces din localitate a fost modernizat cu ajutorul societății Drumuri și Poduri prin CJ Călărași.
Parcurile și zonele verzi au fost igienizate și modernizate. Școlile din Fundeni vor fi modernizate cu terenuri de sport. Dispensarul uman din localitate va fi inaugurat în toamna acestui an.

Cărtușanu a transmis un mesaj pe o rețea de socializare prin care se adresează comunității din Fundeni:

“Proiectele mele trebuie continuate pentru dezvoltarea localității cu realizarea unui cămin cultural modern, a bazei sportive și unei săli de sport, a unui nou sediu al primăriei dar și clădirii de vizavi de aceasta căreia vrem să-i dăm o destinație utilă comunității noastre. Gazele naturale nu mai sunt un vis. Lucrăm la rețea și locuitorii vor avea branșare gratuită. Trebuie să reabilităm rețeaua de apă potabilă, să forăm noi puțuri pentru a face față consumului mare în perioada verii.
Sunt necesare grupuri de pompare în locațiile din Frunzănești pentru a compensa presiunea mică. Și calitatea apei este importantă pentru sănătatea noastră, a tuturor, de aceea nu voi abandona proiectul de modernizare a stației de apă.Sunt multe lucruri de făcut și aștept orice propunere de la cetățeni, oricând primăria este deschisă și pot fi solicitat. Mulțumesc echipei de consilieri care m-au susținut, mulțumesc colegilor mei din primărie și cetățenilor care mi-au fost și îmi vor fi alături pentru dezvoltarea localității noastre. Le promit că încrederea din mine le-o voi răsplăti prin muncă.
Cu sinceritate,
Gheorghita Cartusanu

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Ecoaqua / Furnizarea apei potabile, sistată pe mai multe străzi din Călărași din cauza unei avarii

Published

on

Ecoaqua Călărași anunță că miercuri, 24 septembrie 2025, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pe tronsonul cuprins între străzile Panduri și Mihai Viteazu, ca urmare a unei avarii apărute pe rețeaua de apă de pe strada Sulfinei.

Compania precizează că echipele de intervenție sunt deja la fața locului și depun toate eforturile pentru remedierea avariei în cel mai scurt timp posibil. Timpul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de aproximativ trei ore.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile provocate și vă mulțumim pentru înțelegere!”, transmit reprezentanții Ecoaqua Călărași.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Vaccinul antigripal, gratuit pentru categoriile vulnerabile. Campanie de prevenire la Oltenița

Published

on

Spitalul Municipal Oltenița atrage atenția asupra importanței vaccinării antigripale în sezonul rece, subliniind că gripa nu este „o simplă răceală”, ci o boală ce poate provoca complicații severe, în special la copii, vârstnici, gravide și persoane cu afecțiuni cronice.

Medicii recomandă ca imunizarea să fie făcută încă din primele luni de toamnă, pentru a permite organismului să dezvolte anticorpi înainte de apariția valului de îmbolnăviri.

Cine beneficiază gratuit de vaccinul antigripal?

✔️ Copiii între 6 luni și 19 ani
✔️ Gravidele
✔️ Persoanele peste 65 de ani
✔️ Persoanele cu boli cronice
✔️ Personalul medical și auxiliar

„Fiți cu un pas înaintea gripei. Protejați-vă pe voi și pe cei dragi”, transmit reprezentanții spitalului.

Advertisement

Vaccinul este disponibil gratuit pentru categoriile menționate, iar medicii reamintesc că prevenția rămâne cea mai sigură cale de protecție împotriva gripei sezoniere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Sondaj Avangarde: AUR conduce detașat în preferințele electorale. Majoritatea românilor consideră că țara merge pe un drum greșit

Published

on

Un sondaj realizat de Avangarde ne arată faptul că românii sunt profund nemulțumiți de politica de austeritate a Guvernului Bolojan, iar asta ajută AUR să capitalizeze mai mult decât orice alt partid, scrie PSNews.ro

Sondajul Avangarde, despre care spune că a fost autofinanțat, a fost făcut în perioada 9-18 septembrie 2025, pe un eșantion de 1.300 de persoane, prin metoda CATI (Telefonic), cu o eroare maximă admisă a datelor este de ± 2,3%, la un grad de încredere de 95%.

AUR, pe primul loc în opțiuni dacă ar avea loc alegeri parlamentare duminică

Cercetarea sociologică dă partidul AUR în poziția de lider, urmat de partidele tradiționale PSD și PNL, dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare. Partidul condus de George Simion ar strânge un număr de voturi apropiat de totalul adunat de primele trei formațiuni politice aflate la guvernare.

PSD, PNL și USR ar însuma 44% din voturi, cu trei procente mai mult decât formațiunea condusă de George Simion, potrivit datelor sondajului Avangarde.

Advertisement

Pentru respondenții care au indicat o preferință politică (64% din total), ierarhia partidelor se prezintă astfel:

  1. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) – 41%
  2. Partidul Social Democrat (PSD) – 19%
  3. Partidul Național Liberal (PNL) – 13%
  4. Uniunea Salvați România (USR) – 12%
  5. Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) – 6%

Restul formaţiunilor au fiecare cel mult 2 la sută.

Rezultatele sondajului mai arată că 74% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce doar 21% cred că România merge într-o direcție bună. Restul de 5% nu pot aprecia situația.

Analiza comparativă pe ultimele luni evidențiază o deteriorare constantă a percepției publice:

Iunie 2025 : 38% direcție bună, 53% direcție greșită
Iulie 2025 : 27% direcție bună, 66% direcție greșită
August 2025 : 23% direcție bună, 73% direcție greșită
Septembrie 2025 : 21% direcție bună, 74% direcție greșită

Întrebați despre performanța actualului guvern comparativ cu așteptările pe care le aveau înainte de ianuarie 2025, espondenții exprimă o dezamăgire clară:

Advertisement
  • 51% se declară mai degrabă dezamăgiți de modul în care guvernul gestionează România
  • 23% sunt mai degrabă încântați de performanța guvernului
  • 23%nu aveau așteptări
  • 3% nu știu sau nu răspund

Printre principalele îngrijorări ale românilor pentru perioada următoare se numără o eventuală criză economică (28%), escaldarea războiului din Ucraina (26%), viitorul copiilor (19%), problemele de sănătate (12%) și ura din societate (10%).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading