Connect with us

Știri

Cercetați de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului 

Cercetați de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului 

Polițiștii rutieri desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic.

La data de 30 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier aflându-se în verificarea unei sesizări cu privire la identificarea unui autoturism abandonat în afara părții carosabile și care prezenta avarii, au depistat la volan un bărbat în vârstă de 34 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,13 mg/l alcool în aerul expirat.

Advertisement

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești au oprit pentru control pe DN 4, în interiorul localității Frumușani, județul Călărași, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Greaca, județul Giurgiu.

În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,41 mg/l alcool în aerul expirat.

Cei în cauză a fost conduși la spital, unde le-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele celor doi bărbați, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g./l. alcool pur în sânge (0,40 mg./l. în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reținut fără drept de circulație.

Advertisement

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de polițiști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depus în penitenciar o femeie condamnată la închisoare.

La data de 30 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Poliției Municipiului Oltenița, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele

Știri

Deputatul AUR Mihai-Claudiu Gheorghe cere un Program Național pentru Protecția Civilă: „România nu trebuie să afle cât de nepregătită este într-o zi de criză”

Deputatul AUR Mihai-Claudiu Gheorghe cere un Program Național pentru Protecția Civilă: „România nu trebuie să afle cât de nepregătită este într-o zi de criză”

Într-o declarație politică depusă în Parlamentul României, deputatul AUR Mihai-Claudiu Gheorghe atrage atenția asupra stării critice a sistemului de protecție civilă din țară și solicită inițierea unui Program Național pentru construirea și modernizarea adăposturilor de urgență.

Parlamentarul avertizează că, în prezent, România nu este capabilă să-și protejeze cetățenii în caz de cutremur, inundații sau conflicte armate. „Adăposturile civile lipsesc cu desăvârșire în multe localități, iar cele existente sunt fie nefuncționale, fie necunoscute de populație”, a subliniat Gheorghe.

În contextul instabilității geopolitice și al intensificării fenomenelor climatice extreme, deputatul AUR cere autorităților centrale și locale să trateze siguranța populației ca pe o prioritate națională.

Printre măsurile propuse în declarația politică se numără:

Advertisement
  • reabilitarea și dotarea adăposturilor existente, în funcție de densitatea populației;
  • construirea de adăposturi noi, în special în zonele dens populate;
  • alocarea de fonduri dedicate în bugetul de stat și, acolo unde este posibil, prin PNRR;
  • organizarea de simulări de urgență și campanii de informare în colaborare cu IGSU și autoritățile locale.

„Siguranța cetățeanului nu mai poate fi o promisiune electorală. Este o obligație morală și constituțională. Cer acțiune, nu scuze!”, afirmă Mihai-Claudiu Gheorghe.

Deputatul subliniază că această temă nu are culoare politică și solicită un efort colectiv pentru ca România să fie pregătită în fața oricărei crize.

Continue Reading

Știri

Atenție, călărășeni! A fost filmată pantera neagră la noi în oraş – [Pamflet]

Călărășeni, aveți mare grijă: A fost filmată pantera neagră la noi în oraş! Bineînţeles, facem haz de necaz. Micuţa felină surprinsă de noi imagini (video jos) nu poate decât să topească inimi.

În context, reamintim că pantera neagră văzută în Bulgaria, care în urmă cu câteva zile se afla la Ruse, ar fi ajuns în Giurgiu. Oamenii au sunat la 112 duminică şi luni dimineaţă.

Peripeţiile panterei negre care a speriat Bulgaria şi, mai nou, ar fi ajuns şi în România, nu contenesc să fie sursă de amuzament pentru internauţi. Amintim că animalul a evadat în urmă cu două săptămâni de la o grădină zoologică din ţara vecină.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Incendiu de proporții la ieșirea din municipiul Călărași, zona clădirilor Siderca — mai multe echipaje ale ISU intervenind în această seară

În această seară, în jurul orei 21:40, un incendiu de proporții a izbucnit în extravilanul municipiului Călărași, în zona clădirilor Siderca. Potrivit surselor, mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași au fost mobilizate imediat la fața locului pentru a interveni și a stinge flăcările.

Flăcările au fost raportate în seara zilei de marți, 1 iulie 2025, în extravilanul municipiului Călărași, în apropierea clădirilor industriale Siderca.

Mai multe autospeciale cu apă și spumă, împreună cu echipe de intervenție rapidă ale ISU Călărași, se află în acest moment la fața locului, acționând pentru limitarea incendiului și prevenirea extinderii acestuia.

În prezent, nu există informații oficiale despre victime sau pagube materiale estimate. Cauza incendiului urmează să fie stabilită de autorități după finalizarea operațiunii.

Advertisement

Continue Reading