Connect with us

Știri

Iulian Iacomi: PSD consolidează proprietatea națională asupra terenurilor agricole

Published

on

PSD a decis să sprijine și să consolideze proprietatea națională asupra terenurilor agricole și a celor din extravilan, având în vedere nevoia acută de sprijinire a agriculturii românești.
Conform statisticilor, la nivel național există aproximativ 800 de entități străine sau persoane fizice din străinătate care dețin în proprietate terenuri agricole românești. Cu tot respectul pe care îl avem pentru toți agricultorii, indiferent de naționalitatea lor, care au contribuit la dezvoltarea agriculturii românești, considerăm că am ajuns într-un moment în care trebuie să punem pe primul plan interesele agricultorilor români.
Suntem al doilea exportator de cereale din UE, după Franța, iar locul României ne onorează, dar ne și obligă să păstrăm această comoară a țării care ne făcea odată să fim cunoscuți drept ”grânarul Europei”.
Cu riscul de a fi din nou acuzați că suntem naționaliști într-o Europă care se prezintă a fi o mare familie de popoare, am ales să protejăm și să dezvoltăm agricultura națională așa cum fac toate țările europene, fără să încălcăm angajamenteleluate de România ca membru al UE. PSD a ales să pună pe primul loc interesele agricultorilor români, cu respectarea strictă a legislației europene.
Astfel, săptămâna aceasta PSD a votat în Camera Deputaților, for decizional, pentru adoptatea proiectului caremodifică legea privind tranzacțiile cu terenurile agricole (Legea17/2014). Este o schimbare care va avea un impact semnificativ și asupra județului nostru, un județ în care agricultura este unul dintre domeniile care contribuie din plin la dezvoltarea economiei locale.
Prin modificările aduse legii se clarifică o serie de aspecte. În primul rând, se stabilește ordinea de preemțiune în achiziția terenurilor agricole. Străinii vor putea cumpăra terenuri doar după ce dreptul de preemțiune al co-proprietarilor, al membrilor familiei, al altor agricultori români, etc., a fost exercitat.
Legea, în noua ei formă, consacră dreptul firesc al coproprietarilor, rudelor de gradul întâi, soților,rudelor și afinilor, de a fi primii care să poată cumpăra terenurile agricoleextravilane disponibile la vânzare.
Dacă titularii dreptului de preemțiune refuză, au, în ordine, prioritate la cumpărarepersoanele fizice care:
 au domiciliul/reședința pe teritoriul național pe o perioada de cel puțin5 ani, anterior înregistrării ofertei de vânzare;
 desfășoară activități agricole pe teritoriul național de cel puțin 5 ani,anterior datei ofertei de vânzare;
sunt înregistrate de autoritățile fiscale române cu minimum 5 ani
anteriori înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate înextravilan.

Mai mult, se se înființează un Registru Unic Special al Tranzacțiilor.

Pentru a răspunde unor preocupări ale celor care văd în această lege doar o împiedicare a străinilor din a deține terenuri extravilane în România, trebuie să menționăm că achizițiile de teren agricol de către entități străine sunt permise și posibile în continuare. Totuși, ele vor avea loc după ce se epuizează ordinea de preemțiune precizată în lege. În acest fel, românii vor avea posibilitatea să protejeze, cumpărându-l înaintea străinilor, pământul românesc.

Considerăm că prin aceste modificări aduse legislației existente, se consolidează proprietatea națională asupra terenurilor agricole. Totodată, sunt încurajați șisusținuți tinerii fermieri, mai ales cei care vor să inițieze și să dezvolte o exploatațieagricolă.
În plus, legea constituie un pilon important care contribuie la dezvoltarea durabilă a agriculturii românești.

Advertisement

Suntem români, înainte de a fi europeni! Avem grijă de români, înainte de orice!

Președintele PSD Călărași
Iulian Iacomi

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Marius Dulce (PSD) refuză o dezbatere cu Alin Dragulin (PNL): „Ce să discute omul cu șobolanul?”

Published

on

Marius Dulce, președinte al PSD în municipiul Călărași și primar, răspunde negativ la invitația publică lansată de Alin Drăgulin (PNL), contracandidatul acestuia de la alegerile locale din 9 iunie. Dulce a spus că nu e dispus să participe la o dezbatere și că pot avea un dialog abia după alegeri. ”Nu, nu știu de ce aș face. Ce să discute omul cu șobolanul?”, a declarat acesta. 

Marius Dulce argumentează refuzul prin prisma programului încărcat: „Ce să discutăm în dezbatere publică. Eu nu mi-am luat concediu, de la ora 08:00 sunt în primărie până la ora 17:00, apoi intru în campanie. Dânsul să își spună proiectele, iar după 10 iunie putem discuta”.

Întrebat despre dreptul călărășenilor de a avea o dezbatere publică între cei doi contracandidați, Marius Dulce a spus că „cetățenii merită dezbaterea cu noi, în primul rând, când ne ducem să prezentăm în fața dânșilor ceea ce vrem să facem, iar dânsul trebuie să prezinte în fața cetățenilor ce vrea să facă”. 

Deși la nivel național, PSD și PNL se află într-o alianță politică, la nivel local au existat de mai multe ori neînțelegeri între organizațiile județene ale partidelor.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Mutări în PSD Călărași. Partidul înlocuiește doi candidați, iar în alte patru localități nu are adversari. Vasile Iliuță: „Pot să spun că m-am bucurat”

Published

on

Partidul Social Democrat Călărași a avut astăzi prima conferință de presă de la începutul campaniei electorale, în cadrul căreia Vasile Iliuță a prezentat situația primarilor propuși să candideze din partea partidului la alegerile de pe 9 iunie. În mai multe localități, PSD nu are contracandidați, iar doi candidați au fost schimbați cu alte variante, precizează președintele organizației politice județene. 

Doi candidați au fost înlocuiți de Partidul Social Democrat Călărași, în urma unor analize interne efectuate, precizează Vasile Iliuță. E vorba de comuna de Cuza Vodă, unde Nelu Mușat a fost înlocuit cu Marian Vlășceanu, și de Lehliu Gară. 

„În urma analizei pe care am făcut-o la Cuza Vodă, s-a retras Nelu Mușat și a intrat în competiție fermierul nostru, Marian Vlășceanu. E clar că acum am găsit o soluție mai bună, acceptată de marea majoritate a cetățenilor și a agenților economici din Cuza Vodă. Am mai înlocuit și în Lehliu Sat vechiul candidat cu Stancu Cristian, un nou candidat. Celălalt era șofer pe un microbuz și nu putea să vină în campania electorală. Ne-am dat seama că dacă nu vom fi prezenți în campaniile electorale să susținem Partidul Social Democrat, o să avem o problemă”, a precizat Iliuță.

PSD Călărași are patru localități fără contracandidați: Mânăstirea, Frăsinet, Gurbănești și Vâlcelele. 

Advertisement

„Numai Partidul Social Democrat a depus liste de consilieri și de candidați în comunele Mănăstirea, Frăsinet, Gurbănești și Vâlcelele. Pot să spun că m-am bucurat. În localitățile unde nu avem primari, am văzut o echipă mult mai puternică decât în 2020 și cred că rezultatele vor fi pe măsura investiției politice pe care am făcut-o în cei trei ani jumate de când sunt președinte al Partidului Social Democrat și de când sunt președinte al Consiliului Județean Călărași”, a mai precizat președintele PSD Călărași în conferința de presă. 

Vasile Iliuță spune că a inclus toate nevoile oamenilor cu care a discutat în proiectele viitoare de guvernare și că „împreună vom moderniza Călărașiul așa cum vor cetățenii cu care stăm de vorbă și le promitem că vom duce la bun sfârșit proiectele propuse de către ei”. 

Continue Reading

Știri

Un contract istoric în regiunea Sud-Muntenia a fost semnat astăzi la Consiliul Județean Călărași. Ce presupune acesta și ce valoare are

Published

on

sursă imagini: Vasile Iliuță/Facebook

Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, alături de Vasile Iliuţă, președintele Consiliului Județean Călăraşi, au semnat astăzi (16 mai 2024) un contract istoric al regiunii pentru modernizarea drumurilor judeţene din Călărași. E vorba de un contract în valoare de peste 77 de milioane de euro, al doilea ca valoare totală și primul în regiunea Sud-Muntenia ca lungime, potrivit lui Vasile Iliuță. În total, peste 100 de kilometri vor fi reabilitați. 

Proiectul „ Modernizarea şi reabilitarea drumurilor judeţene DJ201B tronson DN31 – Ulmeni – Lunca (Ostrovu) – Frăsinet km 49+730 – km 81+290, DJ305 tronson Lunca (Ostrovu) – Lehliu Sat – Săpunari km 0+000 – km 33+529, DJ 313 tronson Săpunari – limită judeţ Ialomiţa km 28+700 – km 30+500 și DJ 309 – tronson Bogata – DJ 307A – Alexandru Odobescu – N. Bălcescu – Zimbru (DJ 304) – Făurei – Dănești (DJ 303) – Nucetu (DN3)”, finanţat în cadrul Programul Regional (PR) Sud-Muntenia (SM) 2021-2027, Prioritatea 4 – „O regiune mai accesibilă”, componenta dedicată drumurilor judeţene, are o valoare totală de peste 77,3 milioane de euro și a fost semnat astăzi de către Consiliul Județean Călărași, în calitate de beneficiar, împreună cu ADR Sud-Muntenia. 

Consiliul Judeţean Călăraşi va reconstrui şi moderniza 101,55 kilometri de drumuri judeţene şi aproximativ 24 kilometri de piste de biciclete.

„Un moment istoric pentru județul Călărași, care ne aduce tot mai aproape de obiectivul proiectului meu administrativ de a nu mai avea drumuri neasfaltate și să finalizăm astfel modernizarea și reabilitarea totală a infrastructurii rutiere județene. Colaborarea fructuoasă dintre CJ și ADR Sud-Muntenia este una consistentă, reală și îmi doresc să aducem cât mai multe fonduri în județul Călărași, pentru bunăstarea și dezvoltarea tuturor localităților”, a transmis Vasile Iliuță pe pagina personală. 

Advertisement

La evenimentul desfăşurat la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi au mai participat Gabriela Călin, director Autoritatea de Management PR SM 2021-2027, Andreea-Mirela Tache, directorul Cabinetului Directorului General din cadrul ADR Sud-Muntenia, Mihai Bogdan, administratorul public, şi primarii localităţilor străbătute de drumurile judeţe modernizate prin proiect.

Continue Reading

Cele mai vizualizate