Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 543

Știri

 Posturile de soldat gradat profesionist – Seria 2020

Published

on

Posturile de soldat/gradat profesionist – Seria 2020

🔴2810 locuri în 28 de județe și în București.
🔴 Apasă aici pentru detalii: shorturl.at/jlwzM

🔵 Te poți înscrie de la distanţă, online, până la data de 29 aprilie, în vederea participării la procesul de recrutare.
🔷 Candidații înscriși vor fi planificați pentru susținerea probelor de selecție aptitudinală generală DUPĂ încetarea stării de urgenţă.
🔷 Repartizarea pe unități militare, arme/servicii și specialități militare va avea loc în perioada 2-3 septembrie.
🔷 Primul modul de pregătire va începe în data de 28 septembrie.

🔵 Criterii de recrutare:
– vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 50 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
– absolvent cel puţin al învăţământului general obligatoriu, în condiţiile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (10 clase);
– permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C, eliberat de către autorităţile române – doar pentru arma “auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma “geniu”.

Advertisement

🔴 Cum te poţi înscrie:
Pentru începerea procesului de recrutare trebuie să contactezi personalul biroului informare-recrutare din cadrul centrului militar de care aparții cu domiciliul, la numerele de telefon și/sau adresele de e_mail care pot fi descărcate accesând unul dintre următoarele link-uri:
🔵 https://bit.ly/33DgbJV
🔵 https://bit.ly/3brzI2M
🔵 shorturl.at/dekQX şi shorturl.at/OY369
🔴Telefonic și/sau prin e-mail ori fax se vor obține informațiile solicitate și se vor transmite informațiile și documentele necesare înscrierii și/sau întocmirii dosarului de candidat, după caz.
🔴Pentru înscrierea în procesul de recrutare trebuie să trimiţi un e_mail la biroul informare-recrutare de care aparții, cu datele de contact (adresă, număr de telefon), data nașterii, studiile absolvite sau în curs de absolvire și opțiunea ta privind instituția de învățământ.

🔵 Selecția aptitudinală generală constă în parcurgerea:
– probelor psihologice (test de aptitudini, de personalitate și situațional);
– probelor fizice (traseu utilitar-aplicativ cu baremul 1 min. și 40 sec. ; alergare pe distanța de 2000 m cu baremul de 10 min.);
– interviului de evaluare finală.
Centrele zonale de selecție și orientare se află la Breaza, Alba Iulia, Câmpulung Moldovenesc și Constanța.

Candidații declarați ”Admis” la selecția aptitudinală generală vor efectua vizita medicală conform indicațiilor primite de la recrutor..
❗️Baremul medical, privind efectuarea examenului medical pentru admiterea în unităţile/instituţiile de învăţământ militar, precum și pentru ocuparea funcţiilor de soldat/gradat profesionist, poate fi consultat aici: https://bit.ly/2YLbmMq

Ultima etapă a procesului de recrutare constă în completarea-finalizarea dosarului de candidat si semnarea cererii de înscriere‼️

Toţi candidaţii admişi vor fi introduşi într-o bază de date unică, inclusiv punctajele individuale, calculate în momentul întocmirii dosarului de candidat, şi vor participa la repartizarea computerizată în funcţiile scoase la concurs. Atenţie! Concursul este pe post, nu pe total locuri. Fiecare candidat va intra în competiţie, pentru locul ales, cu ceilalţi candidaţi care au ales acelaşi post. Va ocupa locul acel candidat care va avea cel mai mare punctaj.

Advertisement

Sursa: MApN
#ArmataRomâniei #carieramilitară #recrutare #SGP

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Catedrala Națională “Mântuirea Neamului”, deschisă pentru credincioși

Published

on

Începând de miercuri, 24 decembrie a.c., și până pe 8 ianuarie 2026, Catedrala Naţională va fi deschisă pentru vizitatori, conform unui comunicat de presă transmis de Patriarhia Română.

Persoanele care doresc să viziteze Catedrala Mântuirii Neamului o pot face zilnic, în intervalul orar 9:00 – 17:00, în perioada 24 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026.

Catedrala Naţională va fi deschisă în perioada menţionată doar pentru vizitare, nu şi pentru oficierea serviciilor religioase, acestea fiind făcute, în continuare, în Catedrala Patriarhală istorică Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Din 9 ianuarie 2026, Catedrala Naţională va fi închisă, din nou, pentru continuarea lucrărilor la interior.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cinema Călărași / Acțiune și supraviețuire în junglă: „Anaconda”

Published

on

Finalul de an aduce adrenalină la Cinema Călărași cu filmul „Anaconda”, programat între 27 și 30 decembrie 2025. O trupă de artiști de circ rămâne captivă într-o junglă tropicală, unde o creatură mortală le transformă călătoria într-o luptă pentru viață.

Program:
• 27–28.12 – ora 17:00
• 29–30.12 – orele 17:00 și 20:00

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Poliția, în stradă de Crăciun: măsuri speciale dispuse de IPJ Călărași pentru minivacanța de iarnă

Published

on

Poliția, în stradă de Crăciun: măsuri speciale dispuse de IPJ Călărași pentru minivacanța de iarnă

Pentru ca sărbătorile de iarnă să se desfășoare fără incidente, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași vor fi prezenți zilnic în teren și vor acționa suplimentar în perioada 24–28 decembrie, în contextul minivacanței de Crăciun.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Călărași, la nivelul inspectoratului au fost dispuse măsuri speciale pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru asigurarea unei intervenții rapide în situații de risc.

Polițiștii vor intensifica activitățile de patrulare, cu precădere în zonele aglomerate, în apropierea piețelor, centrelor comerciale și în locurile unde sunt anunțate evenimente cu public numeros. Scopul principal este descurajarea comportamentelor antisociale și aplicarea fermă a legii.

Totodată, o atenție sporită va fi acordată verificării respectării legislației privind comercializarea produselor alimentare specifice acestei perioade, dar și modului de comercializare și utilizare a articolelor pirotehnice, un subiect sensibil în preajma sărbătorilor.

Advertisement

Pe linie rutieră, polițiștii atrag atenția asupra valorilor ridicate de trafic din aceste zile și fac apel la responsabilitate din partea conducătorilor auto. Echipajele de la Rutieră vor fi zilnic pe drumurile județului pentru prevenirea accidentelor, fluidizarea traficului și sprijinirea participanților la trafic.

Reprezentanții IPJ Călărași le recomandă cetățenilor ca, în cazul în care au nevoie de ajutor sau sunt martorii unor fapte antisociale, să apeleze cu încredere la cel mai apropiat polițist sau la 112 – Apelul Unic de Urgență.

Autoritățile transmit, în final, un mesaj de sărbători liniștite și în siguranță pentru toți locuitorii județului Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading