Știri
Ordonanță militară: Fără grupuri mai mari de 3 persoane pe străzi. Părăsirea domiciliului între orele 22-6 fără motiv, interzisă
Published
6 ani agoon
By
C.C
Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a prezentat sâmbătă seară o ordonanță militară prin este interzisă circulația pe domeniul public a grupurilor mai mari de 3 persoane.
Au fost introduse recomandări de circulație pe timpul zilei și mai ales pe timpul nopții. Măsurile intră în vigoare de duminică, de la ora 22:00.
- Art 1 se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară. Se permit intervențiile de urgență
- Art 2 se suspendă activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici. Este vorba de mall-uri
- Art 3 circulația în afara locuinței se efectuează cu respectarea măsurilor de prevenire a epidemiei și evitarea formării grupurilor de persoane. Se înțeleg mai mult de trei persoane
- Între 6 – 22 se recomandă ca circulația să se efectueze doar pentru: deplasarea în interese profesional, pentru bunuri de bază, asistență medicală care nu se poate amâna, îngrijire copil ori deces, deplasări scurte în apropierea locuinței
- pArt 5 Intervine permiterea circulației doar în anumite condiții. Între 22 – 6, circulația în afara locuinței e permisă doar pentru motivele de la art 4. Pentru verificare motiv deplasare, persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau declarație proprie răspundere, care cuprinde nume, data nașterii, adresa, motiv deplasare. Fac excepție sistemul de ordine publică și securitate națională, guvern, administrație prezidențială. Se aplică din 22 martie ora 22,00
- Art 6. Se interzice intrarea în România a cetățenilor străini și apatrizi.
- Ne asteptam sa fie mai multa responsabilitate si implicare. Persoane izolate la domiciliu care parasesc locatia in care au fost plasate fara aprobare din partea autoritatilor sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate si sunt conduse si plasate direct in carantina sub paza. Persoanele carantinate ce parasesc locatia fara aprobarea autoritatilor sunt carantinate pentru o noua perioada de 14 zile. M[surile nu exonereaza persoanele de raspunderea contraventionala sau penala
- Masurile se aplica cred ca de maine.
Citește mai jos, integral noua ordonanță 👇
ORDONANȚA MILITARĂ
nr. 2 din 21.03.2020
privind măsuri de prevenire a răspândire a COVID-19
Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 13 din 21.03.2020,
În temeiul art. 4 alin. (2) și (4) din Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență la nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct. 3 -5 din anexa nr. 2 la același decret și al art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare,
Ministrul afacerilor interne emite următoarea
Ordonanță militară
Art.1. – (1) Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară.
(2) Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.
Art. 2. – (1) Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
(2) Prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate”, astfel cum este reglementat în anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.
Art. 3. – (1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.
(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
Art. 4. – În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
Art. 5. – (1) În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
(5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.
Art. 6. – (1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.
(2) Prin excepție, este permisă intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:
a) sunt membri de familie ai cetățenilor români;
b) sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
c) sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;
d) sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
e) este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
f) sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
g) sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);
h) sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.
Art. 7. – (1) Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.
(2) Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
(3) Măsurile dispuse potrivit alin.(1) și (2) nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 8. – (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.
(2) Evidențele se actualizează și se raportează săptămânal la centrul județean/ al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
(3) Comitetele locale, județene și al municipiului București pentru situații de urgență identifică modalități de sprijin pentru persoanele prevăzute la alin.(1).
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 9. – (1) Ordonanța militară nr.1/2020 privind unele măsuri de primă urgență, care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.219 din 18 martie 2020, se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 se introduc două noi alineate, alin.(2) și (3), cu următorul cuprins:
„(2) Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.
(3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora”.
2. După alineatul (2) al articolului 4, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:
„(3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4t”.
3. După alineatul (2) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:
„(3) Alte excepții de la interdicția prevăzută la alin.(1) se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.”
(2) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 10. – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:
a) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.1 și 2;
b) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art. 3, 5 și 7;
c) Poliția de Frontieră Română, pentru măsura prevăzută la art. 6.
(2) Nerespectarea măsurilor de primă urgență prevăzute la art.1 – 7 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 11. – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Știri
Lovitură la buzunar pentru români: impozitele pe case, terenuri și mașini explodează. Guvernul spune clar: „Nu mai aveam de ales”
Published
5 ore agoon
11 ianuarie 2026
Românii se pregătesc pentru una dintre cele mai mari scumpiri fiscale din ultimii ani. Guvernul României anunță majorări masive ale impozitelor pe proprietate, care vor ajunge, în medie, la 70–80%, iar în unele cazuri pot fi chiar mai mari. Totul, spun oficialii, pentru bani și pentru a nu pierde fondurile europene.
De ce cresc taxele atât de mult
Explicația Guvernului este simplă: România colectează prea puțin din impozitele pe proprietate. În prezent, aceste taxe aduc doar 0,55% din PIB, de peste trei ori mai puțin decât media Uniunii Europene. Pe scurt, statul spune că:
- multe impozite erau prea mici;
- o parte importantă nici măcar nu era colectată;
- sistemul favoriza inechități între contribuabili.
În plus, presiunea vine direct din Planul Național de Redresare și Reziliență și de la Comisia Europeană. Fără reformă, România risca să piardă sute de milioane de euro din cererile de plată PNRR.
Cât câștigă statul din buzunarul tău
Executivul estimează că noile impozite vor aduce 3,7 miliarde de lei în plus doar în 2026:
- peste 1,4 miliarde lei din clădiri;
- peste 1 miliard lei din terenuri;
- aproape 1,2 miliarde lei din mașini.
Banii rămân la primării, care trebuie să se descurce cu mai puțini bani primiți de la bugetul de stat.
Ce se schimbă concret la case și terenuri
- Valoarea impozabilă sare cu aproximativ 70%, până la aproape 2.700 lei/mp.
- Dispar reducerile pentru vechimea clădirii: nu mai contează dacă locuiești într-o casă veche de 100 de ani sau într-un bloc ridicat în anii ’70.
- Primăriile pot dubla impozitele, dacă vor, față de nivelul actual.
Pe scurt: acolo unde taxele erau minime, creșterea poate fi chiar peste media anunțată.
Mașinile, taxate după cât poluează
Impozitul auto nu mai e doar despre capacitatea motorului. Contează și norma de poluare:
- mașinile vechi, poluante – taxe mai mari;
- mașinile mai noi – creșteri mai mici;
- hibridele nu mai sunt automat avantajate, iar electricele nu mai sunt scutite.
- Principiul e clar: „poluatorul plătește”.
Probleme și haos la nivel local
Aplicarea noilor reguli a creat deja confuzii:
- erori în deciziile de impunere;
- blocaje și probleme pe ghișeul.ro;
- primării nepregătite tehnic.
Guvernul promite că situația va fi corectată.
De când plătim mai mult
Noile taxe intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026, iar din 2027 urmează pasul final: impozitarea la valoarea reală de piață a proprietăților.
Singura veste bună: dacă îți plătești taxele până pe 31 martie, primești în continuare reducerea de 10%.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Știri
Prefectura Călărași: utilitățile funcționează normal, traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă
Published
5 ore agoon
11 ianuarie 2026
În plină iarnă, Prefectura Călărași vine cu vești bune: fără pene de curent, fără gaze tăiate și fără drumuri blocate. La ora 12:00, autoritățile au anunțat că județul rezistă bine în fața vremii reci.
Curent electric: zero avarii mari. Doar câțiva consumatori izolați, punctual, în zone din baltă.
Gaze: nicio problemă. Totul funcționează normal.
Drumurile? Se circulă!
Pe A2, utilajele au ieșit la atac:
- București – Lehliu Gară: 15 utilaje, 190 tone de sare;
- Lehliu Gară – Ialomița: 32 utilaje, cu intervenții consistente la Drajna și Fetești (peste 450 tone de sare și NaCl).
În județ:
- Drumuri Naționale: 26 utilaje, 75 tone de sare;
- Drumuri Județene: 41 utilaje, 1.400 tone de sare și nisip.
Concluzia zilei: se merge, se aprinde lumina, gazele curg, iar utilajele rămân în priză. Iarna a venit, dar Călărașiul nu s-a oprit.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Știri
iPhone-uri „de lux” la AJOFM Călărași. Explicația șefei instituției după valul de revoltă: „Nu sunt bani de salarii, dar telefoanele sunt din fonduri europene”
Published
5 ore agoon
11 ianuarie 2026
Achiziția a 9 telefoane iPhone 17 Pro, în valoare de aproape 49.000 de lei, de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași a aprins spiritele în mediul online și a stârnit un val de reacții dure. Într-o perioadă în care se vorbește tot mai des despre austeritate, lipsă de fonduri și sacrificii, ideea că o instituție care se ocupă de șomeri își cumpără telefoane de ultimă generație a fost suficientă pentru a provoca indignare.
„Legal poate. Moral, fiecare judecă”, au comentat cetățenii, după ce documentele din platforma de achiziții publice au arătat că AJOFM Călărași a cumpărat 9 iPhone 17 Pro 256 GB, la un preț de peste 5.400 de lei bucata, bani publici.
Contactată de CălărașiPress, Doinița Nicolae, directoarea Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași, spune însă că lucrurile stau complet diferit față de situație expusă în spațiul public.
„Nu sunt telefoane pentru șefi și nu sunt din bugetul instituției”, susține aceasta.
Potrivit explicațiilor oferite, achiziția a fost făcută din fonduri europene, în cadrul unui proiect major – un Centru de Tineret, cu o valoare totală de aproximativ 2 milioane de euro, implementat la nivel național. AJOFM Călărași este beneficiar într-un proiect „în oglindă” cu alte județe din țară.
Mai mult, directoarea afirmă că nu beneficiază personal de niciun telefon și că nici măcar nu face parte din echipa de proiect.
„Eu folosesc un telefon vechi, primit cadou de Crăciun. În instituție nu avem bani nici de hârtie, suntem datori la gaze. Telefoanele astea nu au legătură cu bugetul nostru de funcționare”, a declarat șefa AJOFM.
Telefoanele sunt destinate angajaților implicați direct în implementarea proiectului, respectiv nouă persoane, dintre care șapte de la Oltenița, care lucrează zilnic cu sute de tineri: îi contactează, îi consiliază, îi înscriu în baze de date și merg pe teren.
Proiect pe 3 ani, mii de tineri vizați
Conform conducerii AJOFM, proiectul se întinde pe trei ani și vizează peste 1.800 – 2.000 de tineri, doar în zona Călărași–Ialomița. Activitatea presupune deplasări constante și comunicare permanentă, iar instituția nu are telefoane de serviciu în dotare.
„Fără aceste echipamente, proiectul nu poate funcționa. Sunt bani prevăzuți, aprobați și controlați la nivel european”, mai spune directoarea.
În încercarea de a calma spiritele, reprezentanții AJOFM anunță că vor publica toate detaliile proiectului și bugetului, pentru a elimina suspiciunile.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
O zi neplătită care zguduie sistemul: Dezbaterea fierbinte a concediilor medicale în România
De luni, 12 ianuarie, călărășenii pot începe plata taxelor și impozitelor locale pe 2026
Fermierii din Călărași, în pericol din cauza deciziilor de la Bruxelles. Senatorul Cristian Rusu susține moțiunea împotriva ministrului de Externe
Ședința Consiliului Județean Călărași, plină de emoție și bucurie. Zeci de colindători au creat o atmosferă de sărbătoare
Un călărășean a descoperit că pe adresa sa figurau șase persoane necunoscute: «Am fost obligat să plătesc taxe nedrepte»


