Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 5°C | Anul XI Nr. 542

Știri

Secretarul de Stat Dragoș Coman: MTS susține continuarea tuturor activităților în ritm susținut pentru finalizarea obiectivelor asumate

Published

on

Astăzi, 28 februarie, la Palatul Victoria, a avut loc ședința lunară a Comitetului Interministerial de coordonare și organizare a Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020. Ministerul Tineretului și Sportului a fost reprezentat de către secretarul de stat, Dragoș Coman, întâlnirea fiind prezidată de consilierul onorific al primului ministru, Gheorghe Popescu.

Din cauza situației generate de răspândirea virusului COVID-19 (coronavirus) și a posibilelor implicații pe care acest fapt le-ar putea avea asupra desfășurării Campionatului European de Fotbal EURO 2020 la București, la întâlnire a fost invitat și secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Recomandarea acestuia, în ceea ce privește organizarea și desfășurarea evenimentului fotbalistic ce va avea loc în vară, a fost de a continua activitățile stabilite conform graficului. Acesta a mai spus că orice decizie va fi luată tinându-se cont de hotărârile Organizației Mondiale a Sănătății, a Direcției de Sănătate Publică a Uniunii Europene și a UEFA. Până atunci însă, lucurile trebuie să decurgă normal.

Secretarul de Stat Dragoș Florin Coman a declarat că Ministerul Tineretului și Sportului susține continuarea tuturor activităților în ritm susținut pentru finalizarea tuturor obiectivelor asumate fără a ne prevala de situația actuală.

Și reprezentantul FRF, managerul de proiect Florin Șari, a anunțat că UEFA a transmis Federației să nu se abată pentru niciun pretext de la procedura organizatorică.  Momentan nu este nevoie de a schimba ceva în privința organizării EURO 2020. 

Advertisement

În continuarea discuțiilor, reprezentanții instituțiilor implicate în organizarea Euro 2020 au prezentat situația la zi în ceea ce privește demersurile finalizate, precum și stadiul în care se află lucrările de infrastructură. 

În ceea ce privește evoluția lucrărilor la stadioane, stadionul Steaua se află în stadiul cel mai avansat, până la sfârșitul lunii aprilie urmând să se monteze gazonul. Și la Arcul de Triumf lucrările au avansat destul de mult, ajungându-se la un grad de execuție de 70%.  La stadionul Giulești s-a ieșit la cota 0 și s-au montat grinzile la tribuna oficială iar gradenele sunt montate în proporție de 50%.

Cele două aeroporturi, Băneasa și Henri Coandă, sunt pregătite să primească delegațiile oficiale și suporterii inclusiv din punct de vedere al formalităților vamale.

În ceea ce privește continuarea lucrărilor la calea ferată care va lega Gara de Nord cu Aeroportul Otopeni, Ministerul Transporturilor a anunțat că s-a ajuns la un acord cu reprezentanții hotelului din zonă, urmând ca săptămâna viitoare să se semneze un protocol prin care se va permite executarea de foraje pentru montarea celor două pile. Cel târziu la sfârșitul lunii mai lucrările vor fi finalizate.

La ședința Comitetului Interministerial au participat reprezentanți la nivel de secretari de stat și directori ai instituțiilor care, alături de Ministrul Tineretului și Sportului, sunt implicate în pregătirile pentru Euro 2020: Ministerul Educației și Cercetării, Sănătății, Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Finanțelor Publice, Muncii și Protecției Sociale, Afacerilor Externe, Sănătății, Mediului, Apelor și Pădurilor, Afacerilor Interne. De asemenea, au fost reprezentanți și din partea Companiei Naționale de Investiții, ai Federației Române de Fotbal, ai Prefecturii Municipiului București, ai Primăriei Generale a Municipiului București și ai Agenției Naționale Antidoping.

Advertisement

S-a stabilit ca următoarea ședință a Comitetului Interministerial de coordonare și organizare a Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020  să se desfășoare pe 20 martie a.c..

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Lifestyle și Timp Liber

10 ani de la absolvirea liceului, moment de zâmbete și bucurie

Published

on

La Muzeul Municipal Călărași a avut loc, recent, reuniunea de 10 ani de la absolvirea liceului a promoției 2015, profil Matematică-Informatică, intensiv engleză, din cadrul Colegiului Național „Barbu Știrbei” Călărași. Evenimentul a adus împreună foști colegi care au pășit emoționați în spațiul revederii, mulți dintre ei nemaivăzându-se din momentul absolvirii.

Deși nu toți absolvenții au putut fi prezenți, evenimentul a fost plin de căldură, încărcat de nostalgie, zâmbete și bucuria reîntâlnirii. Sala muzeului a devenit, pentru câteva ore, un loc al amintirilor vii, unde anii de liceu au prins din nou contur prin povești și emoții împărtășite.

La reuniune au participat și câțiva dintre profesorii care le-au fost alături în anii de formare, prezența lor fiind primită cu respect și afecțiune. Unul dintre cele mai așteptate momente a fost strigarea catalogului, care a readus în prim-plan chipuri, întâmplări și replici rămase în memoria colectivă a generației.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

„Suflete Unite”, ediția a II-a: șase zile dedicate animalelor fără voce, la Ceacu

Published

on

Asociația Alături de tine 2007, fondată de Mirela Marcu, organizează cea de-a doua ediție a evenimentului caritabil „Suflete Unite”, o inițiativă dedicată sprijinirii animalelor abandonate și fără adăpost.

Timp de șase zile – 19, 20, 21, 26, 27 și 28 decembrie, începând cu ora 16:00, iubitorii de animale sunt așteptați pe Strada Morii nr. 10, Ceacu, în clădirea viitoarei clinici veterinare HOPE CLINIC, un spațiu pregătit special pentru a deveni loc de întâlnire între oameni și sufletele care încă așteaptă o șansă.

Evenimentul aduce laolaltă accesorii pentru animale, decorațiuni realizate cu suflet, ceai fierbinte, cafea, colinde și momente de emoție autentică. Fiecare cadou ales înseamnă hrană, îngrijire și speranță pentru animalele aflate în grija voluntarilor, iar fiecare gest, oricât de mic, contribuie direct la bunăstarea acestora.

„Suflete Unite” nu este doar un târg caritabil, ci o invitație la solidaritate și empatie. Este locul în care animalele și oamenii stau umăr lângă umăr, uniți de convingerea că niciun suflet nu ar trebui să fie singur.

Advertisement

Participarea este deschisă tuturor, cu sau fără animale de companie, iar organizatorii îi încurajează pe cei care ajung la Ceacu să vină cu inima deschisă și dorința de a dărui.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Accident pe DN3, între Radu Vodă și Lupșanu: șapte persoane implicate

Published

on

Un accident rutier grav a avut loc în această dimineață pe drumul național DN3, între localitățile Radu Vodă și Lupșanu, din județul Călărași. În urma impactului, șapte persoane au fost implicate.

Martorii spun că un șofer care circula dinspre București către Călărași ar fi fost băut și ar fi intrat pe contrasens. Acesta a lovit un microbuz în care se aflau mai multe persoane, aflate în drum spre serviciu.

Impactul a fost puternic, iar la fața locului au ajuns rapid mai multe echipaje de intervenție. Au intervenit autospeciale ale Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași, ambulanțe ale Serviciul Județean de Ambulanță Călărași, dar și polițiști rutieri.

Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar traficul pe DN3 a fost afectat temporar. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul și dacă șoferul indicat de martori se afla sub influența alcoolului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading