Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 542

Știri

Reacția judecătorilor călărășeni, față de tăierea pensiilor speciale: suspendă activitatea

Published

on

Magistrații Tribunalului Călărași au decis, în majoritate, ca de miercuri să nu mai judece decât cauzele care se soluționează în regim de urgență. Motivul ține de proiectul legislativ care prevede tăierea tuturor pensiilor speciale, care în cazul magistraților înseamnă eliminarea ”pensiilor de serviciu”.

 

Judecătorii din cadrul Tribunalului Călărași s-au reunit în Adunare Generală în cursul zilei de marți, 22 ianurie,  pentru  “a formula un punct de vedere motivat relativ la iminenta abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu”.

Iar decizia judecătorilor călărășeni este de a protesta începând de miercuri. Forma de protest va însemna amânarea ședințelor de judecată stabilite de miercuri (22 ianuarie 2020) încolo. Dacă va fi unul prelungit, protestul judecătorilor călărășeni ar urma să afecteze și alegerile locale din acest an, deoarece magistrații anunță că refuză să participe la constituirea birourilor electorale locale.

Aceste forme de protest vor fi menținute, deocamdată, cel puțin o săptămână, ”urmând ca în data de 29.01.2020 (miercuri – n.r.) într-o altă Adunare Generală a judecătorilor să fie reluate discuţiile în raport cu măsurile care se adoptă în mediul legislativ până la această dată”, după cum se arată într-un comunicat dat publicității de Tribunalul Călărași.

Advertisement

De altfel, mai multe instanțe din țară au anunțat că își vor suspenda activitatea pe același motiv: Cluj, Craiova, Sibiu, Iași sau București sunt doar câteva orașe în care presa centrală anunță că cele mai importante instanțe își suspendă activitatea.

Pensiile speciale, propuse a fi tăiate

Reacțiile magistraților vin ca urmare a proiectului legislativ care urmează să fie dezbătut pe 28 ianuarie 2020 și care prevede eliminarea tuturor pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor. Tot o excepție ar putea deveni artiștii și sportivii, pentru care președintele Camerei Deputaților a anunțat că se va renunța la un amendament care îi privea.

Eliminarea pensiilor de serviciu pentru magistrați le afectează acestora independența și imparțialitatea, consideră judecătorii călărășeni. “Pensia de serviciu nu constituie un privilegiu, ci o compensaţie pentru incompatibilităţile şi interdicţiile la care magistraţii sunt supuşi tocmai pentru asigurarea independenţei şi imparţialităţii lor, dar şi pentru condiţiile concrete în care se desfăşoară activitatea judecătorilor”, se arată în comunicatul Tribunalului Călărași – publicat la data de 23 ianuarie 2020

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Tavan prăbușit peste piscina unui hotel din Sibiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Published

on

Un incident grav a avut loc în cursul acestei după-amiezi în municipiul Sibiu, unde tavanul de deasupra piscinei unui hotel s-a prăbușit peste persoanele aflate în apă. În urma evenimentului, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Sibiu, pentru gestionarea eficientă a situației și mobilizarea rapidă a resurselor de urgență.

La fața locului au fost alocate trei echipaje de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transportul victimelor multiple, două ambulanțe SMURD și patru ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, urmează să fie operaționalizat un punct medical avansat, destinat triajului și acordării asistenței medicale victimelor.

Echipajele de intervenție acționează pentru extragerea persoanelor surprinse de prăbușire și pentru acordarea primului ajutor medical celor afectați. Intervenția este în plină desfășurare, iar misiunea se află în dinamică.

Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele producerii incidentului, precum și eventualele responsabilități, după finalizarea operațiunilor de salvare și evaluarea completă a situației.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Bucuria Crăciunului, trăită alături de cei mici în comuna Roseți

Published

on

Spiritul sărbătorilor de iarnă a ajuns și în comuna Roseți, acolo unde copiii au fost în centrul unui moment dedicat bucuriei, generozității și emoțiilor. Primarul comunei, George Chiriță, a transmis un mesaj public în care a vorbit despre importanța acestor clipe petrecute alături de cei mici, subliniind că adevărata bucurie a Crăciunului se vede cel mai bine prin ochii copiilor.

Edilul a participat la o acțiune dedicată copiilor din comunitate, prilej cu care le-a oferit cadouri și a fost martorul unor zâmbete care au umplut întreaga încăpere. Potrivit mesajului transmis, emoția sinceră din privirea celor mici a fost cea care a dat valoare reală momentului, transformând întâlnirea într-o amintire specială de sărbători.

„Copiii știu cel mai bine să ne reamintească ce înseamnă bucuria adevărată, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă”, a transmis primarul, evidențiind rolul acestor gesturi simple, dar pline de semnificație, în consolidarea legăturii dintre administrație și comunitate.

Acțiunea s-a desfășurat într-un cadru festiv, specific Crăciunului, și a avut ca scop aducerea unui strop de fericire copiilor din Roseți, dar și reafirmarea valorilor de solidaritate și apropiere umană care definesc această perioadă a anului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Bucuria Crăciunului, trăită din plin la Căminul „Sfântul Antim Ivireanul” din Călărași

Published

on

Spiritul sărbătorilor de iarnă s-a simțit din plin și în aceste zile la Căminul Sfântul Antim Ivireanul din municipiul Călărași, acolo unde beneficiarii au avut parte de momente speciale, încărcate de emoție, muzică și amintiri frumoase.

Sub coordonarea directorului, Ilinca Enescu, căminul a fost gazda unei întâlniri cu adevărat de suflet. Invitatul special a fost artistul călărășean Walter Ghicolescu, care le-a oferit seniorilor un dar neprețuit: colinde, muzică folk și o întoarcere simbolică în timp, spre anii tinereții.

Cu chitara în mână, Walter Ghicolescu a colindat fiecare colț al căminului, iar melodiile sale au creat o atmosferă caldă, de sărbătoare. Beneficiarii au cântat alături de artist, au zâmbit, au retrăit amintiri și au simțit, poate mai intens ca oricând, bucuria Crăciunului trăit împreună.

Momentul a fost mai mult decât un simplu recital. A fost o întâlnire între generații, o dovadă că muzica are puterea de a aduce oamenii mai aproape și de a aprinde lumină în suflete, indiferent de vârstă.

Advertisement

Pentru seniorii de la Căminul „Sfântul Antim Ivireanul”, această zi va rămâne o amintire prețioasă, iar pentru comunitatea locală, un exemplu că sărbătorile capătă adevăratul lor sens atunci când sunt împărtășite.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading