Unirea: Primarul Florian Belu a depus proiectul pentru modernizarea a 29 de străzi

Primarul localității Unirea, Florian Belu, a depus in urmă cu câteva zile proiectul pentru modernizarea tuturor strazilor din comuna Unirea. Ambițiile și proiectele primarului social democrat sunt prioritățile pe care vrea să le finalizeze in cel mai scurt timp. 

„Cu efort și insistență, ne apropiem de unul dintre cele mai importante obiective pe care mi-am propus să le ating: modernizarea tuturor drumurilor din comuna noastra. Este greu, dar nu imposibil. Nu renunț până nu îmi îndeplinesc toate promisiunile făcute unirenilor! Administrația publică locală a depus spre finanțare un alt proiect, care vizează modernizarea ultimelor 29 de străzi ramase neasfaltate.

Așadar, anul 2020 pare să fie unul de bun augur pentru toți locuitorii comunei, care vor scăpa definitiv de chinul prafului și a noroiului, indiferent de zona unde locuiesc.” – scrie Florian Belu pe o rețea de socializare
* Cele 29 de străzi incluse în cel mai nou proiect de modernizare sunt următoarele:

SAT OLTINA
Str. Luntrei – 144.26 ml;
– Str. Republicii– 308.04ml;
– Str. Sulfinei – 298.32 ml;
– Str. Valeni– 297.13 ml;
– Str. Toamnei – 300.60 ml;
– Str. Primaverii – 100 ml;
– Str. Rasaritului – 111.03 ml;
– Str. Doinei – 89.79 ml;
– Str. Marasesti -90.50 ml
– Str Mioarei – 409.7 ml
– Str. Romana -261.87 ml
SAT UNIREA
– Str. Alunului – 700 ml;
– Str. Stejarului – 400 ml;
– Str. Belsugului – 200 ml;
– Str. Berzei – 200 ml;
– Str. Trandafirilor – 69.65 ml;
– Str. Macului – 140 ml;
– Str. Turturelelor – 132.88 ml;
– Str. Musetelului – 147.47 ml;
– Str. Liliacului -848.19 ml
– Str. Lujerului – 341.01 ml
– Str. Zorilor -305.35 ml
– Str. Viitor– 104.86 ml
– Str. Fierariei – 106.24 ml
– Str. Parcului – 142.84 ml
– Str. Infundata – 60.97 ml
– Str. Duzilor -355 ml
– Str. Gradinitei -94.13 ml
– Str. Nufarului – 128.03 ml
In total, 6887.86 m de drum vor fi asfaltati in viitorul apropiat, dacă proiectul depus de primărie obține finantare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

În weekend, la ora 17 și 21, din mașinile de poliție se va auzi „Deșteaptă-te, române!”

Un ordin dat sâmbătă de ministrul Internelor, Marcel Vela, prevede

Un nou sens giratoriu în municipiul Călărași

Începând de astăzi, 21 iunie a.c., intersecția străzilor Prelungirea București