Un tânăr în vârstă de 26 ani din municipiul Călărași, str. Victoriei, a încercat să se sinucidă în această seară tăindu-și gâtul cu un cuțit. Semne de automutilare au fost identificate și pe membrele inferioare. Bunicii tânărului l-au gasit în pat, plin de sânge. Apelul prin SNUAU-112 a fost dat la ora 19.40 de bunica tânărului. Un echipaj de ambulanță tip-C2 (cu medic) din cadrul SAJ Călărași a preluat solicitarea, ajungând la fața locului în foarte scurt timp. Alături de aceștia au fost și polițiștii de ordine publică din cadrul IPJ Călărași care desfășoară cercetări privind această situație șocanță. Se pare că tânărul nu a mai fi avut, în trecut, astfel de tentative de suicid. Încă nu se știe motivul pe care l-a avut de a recurs la acest gest extrem.
Ambulanța cu medic a ajuns în scurt timp la tânărul care a încercat să își pună capăt zilelor. I-au fost acordate îngrijiri la fața locului, stabilizat, urcat în ambulanță și transportat la spital pentru verificări amănunțite. Polițiștii vor cerceta acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a modului în care s-a produs incidentul.
https://youtu.be/AYAsIJUJxLY