Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 19°C | Anul XI Nr. 535

Știri

Nou scandal de proporții: ALDIS face, Drăgulin desface!

Published

on

FOTO – IMOBIL CU O ZI ÎNAINTE DE DEMOLARE/ 1.10.2019

Coordonatorul Alina Naghi, prin compania ALDIS S.R.L., cel mai mare angajator privat din Călărași, societate ce are peste 1.200 de salariați ce lucrează la Combinatul de Carne, a demarat  o acțiune proprie de finanțare și  de reabilitare a Școlii Gimnaziale Carol I din Călărași. Situația este una incredibilă, greu de crezut, chiar și de cele mai luminate minți. Gravele probleme pe care Școala Carol I le are și în acest moment au fost semnalate de presă, părinți, chiar și profesori. Personal, ministrul Culturii, Daniel Breaz a fost urcat în podul instituției de învățământ pentru a vedea starea degradabilă în care a ajuns acoperișul și zidurile din care cad bucăți imense de beton și ornamente arhitecturale vechi. Problemele au persistat, iar administrația a fost delăsătoare, motivând că s-au alocat sume de bani, dar nu exista firmă, sau alte motive pe care noi nu le știm.

BINELE FĂCUT, GREU DE VĂZUT

Iată că acum, după mulți ani, cineva cu suflat bun s-a gândit că trebuie să ia atitudine privind aceste grave probleme ce pun elevii zilnic în pericol. Să nu uităm un aspect destul de important și interesant: Școala Carol I se află la câțiva zeci de metri de Primăria Călărași. Condițiile insalubre în care elevii erau obligați să participe la cursuri, au determinat-o pe Alina Naghi de la ALDIS să reacționeze, finanțând din resurse proprii achiziționarea de mobilier, dotarea grupurilor sanitare din incinta instituției, care se aflau într-o stare greu de imaginat.

ȘOBOLANII DE SUB WC-URI

Un muncitor ne povestește că, atunci când au demolat mobilierul vechi din grupurile sanitare, șobolani de dimensiuni foarte mari au fost găsiți morți, iar alții fugeau din cauza gălăgiei.

https://youtu.be/r29Z1sgDc84

PROBLEMA NU SE OPREȘTE AICI

O altă amplă lucrare ce a demarat în incinta Școlii Carol I din Călărași a fost construirea de la zero a unui imobil care ar fi trebuit să fie o sală de mese pentru cel puțin 50 de copii, un cabinet medical și o cameră unde să se depoziteze în condiții optime cornul și laptele pe care elevii  îl mănâncă zilnic. Totul a fost pus la pământ! Construcția a fost demolată la cererea primarului Drăgulin. Alina Naghi a rămas fără cuvinte când a fost înștiințată de Drăgulin și de Samoilă Laurențiu, arhitectul-șef al orașului, că trebuie să demoleze tot ce s-a ridicat până acum. Nu puțini au fost cei iritați de bâlbele și aberațiile marelui om Drăgulin. Motivul invocat de primar fiind acela că nu există o autorizație de construire…

Advertisement

De aici putem trage câteva concluzii clare: Lipsa de pregătire profesională și caracterul care spune multe. Un primar ar fi trebuit să sprijine astfel de inițiative private. Rar va fi un afacerist privat care să vină să finanțeze o școală care are probleme mari… Aparatul ăla de specialitate, ce dracu face? După drumuri și piețe demolate, acum a venit rândul Școlii Carol I! Ce mai urmează?

FOTO – IMOBIL DEMOLAT- 2 10 2019

Reacții DURE ÎN ACEST SCANDAL

Primul om care a reacționat la această problemă a fost Grama Eduard, directorul Direcţiei Dezvoltare din cadrul CJ Călărași.

“În calitate de părinte, am rămas înmărmurit când am auzit de ultima ispravă a primarului Drăgulin. Cunosc foarte bine situaţia din şcoală, ştiu de problemele existente acolo şi pot să spun că m-am bucurat enorm când am văzut spiritual civic al doamnei Alina Naghi. În acelaşi timp, să ştiţi că şi eu m-am izbit în dese rânduri de incompetenţa primarului, de caracterul să duplicitar, de obrazul gros pe care-l afişează în chestiuni concrete care vizează comunitatea noastră. Până la urmă, care sunt priorităţile dumitale, domnule primar? Chiar vă permiteţi să puneţi beţe în roate şi celor care din proprie iniţiativă doresc să dea o mână de ajutor reabilitării infrastructurii şcolare, deşi e treaba Primăriei? Sigur, că trebuie să respectăm legea pe care o invocaţi doar atunci când vă convine însă cred că oamenii aflaţi în subordinea dumneavoastră ar trebui să devină partenerii şi nu adversarii unităţilor de învăţământ!” a declarat pentru www.arenamedia.ro, Eduard Grama, apoi continuă

„Personal, pe mine m-aţi convins demult că sunteţi incapabil să conduceţi chiar şi o comunitate mică precum a Călăraşiului. Şi cum nicio faptă bună nu rămâne nici ea nepedepsită, mă aştept ca până la finalul mandatului să ne mai uimiţi şi cu alte isprăvi de acest gen.”

PRIMĂRIA CĂLĂRAȘI S-A TREZIT. IATĂ PUNCTUL DE VEDERE

“Administrația publică locală călărășeană sprijină orice implicare socială care înseamnă investiții private în infrastructura școlară!

Totodată, Primăria Municipiului Călărași, prin primarul Daniel Ștefan Drăgulin și aparatul de specialitate, sprijină respectarea legii și găsirea unor soluții legale, rapide, pentru ca unele situații să fie preîntâmpinate și rezolvate.
Acest lucru s-a întâmplat în cursul zilei de miercuri, 2 octombrie, când s-a dispus oprirea unor lucrări la o anexă a Școlii Gimnaziale Carol I, lucrări realizate din fonduri private în zona de protecție a unui monument istoric, așa cum este corpul principal al școlii. Aceste lucrări de construire sunt supuse unei autorizări a Comisiei zonale de cultură!
S-a preîntâmpinat o încălcare a legii, iar de ieri, 2 octombrie, a fost demarată, împreună cu managementul unității de învățământ, procedura de obținere a autorizației de construire, urmând a fi făcute toate demersurile ca documentațiile să fie realizate în cel mai scurt timp posibil.

Necunoașterea legii, din păcate, este propagată în spațiul public ca o piedică pusă de primarul Daniel Ștefan Drăgulin unor astfel de investiții. Denigrările unor persoane și publicații sunt menite să inducă ideea, mai ales în rândul părinților ai căror copii frecventează cursurile Școlii gimnaziale Carol I, că administrația publică locală refuză sau întârzie unele investiții.

Advertisement

Legea este clară și obligatorie pentru toți cei care vor să contribuie la dezvoltarea municipiului Călărași. Cei care denigrează numai în scop politic să demonstreze dacă primarul Drăgulin și arhitectul-șef Samoilă au făcut altceva decât să fie respectată legea!” PMC Călărași

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Recomandare de carte -„Crematoriul înghețat: Mărturie de la Auschwitz” – de Jozsef Debreczeni

Published

on

În peisajul literaturii Holocaustului, dominat de voci monumentale precum Primo Levi sau Elie Wiesel, apare târziu, dar cu o forță devastatoare, mărturia lui József Debreczeni – un jurnalist și poet maghiar care a supraviețuit iadului nazist nu prin minuni, ci prin observație acută și o rezistență interioară de fier. Publicată inițial în 1950 în Iugoslavia comunistă sub titlul Hideg Krematórium, cartea sa a fost redescoperită și tradusă recent în română de Péter Demény (Editura Trei, 2024), după ce a cucerit deja 15 limbi și un loc meritat printre capodoperele genului. „Crematoriul înghețat” nu este doar o relatare a ororilor din lagărele de concentrare; este un rechizitoriu nemilos la adresa nazismului, scris cu precizia unui reporter care refuză să se lase înghițit de haos, ci îl disecă  gradual cu o claritate cinematografică.

Debreczeni, deportat în mai 1944 din Serbia ocupată de Ungaria – unde supraviețuise deja trei ani în batalioane de muncă forțată – ajunge în „Țara Auschwitz”, acel imperiu al morții care cuprindea nu doar lagărul principal, ci o rețea vastă de sublagăre. Norocos să nu fie trimis direct în camerele de gazare, el este aruncat în vagoane de vite, alături de mii de evrei maghiari, într-o călătorie sufocantă unde aerul devine un lux letal. Destinația finală: Dörnhau, un sublagăr al lui Gross-Rosen, supranumit „crematoriul înghețat” – o fabrică abandonată transformată în „spital” unde prizonierii prea slăbiți pentru muncă sclavă erau lăsați să moară de foame, frig și boli, fără a deranja „eficiența” industrială germană. Aici, în acest loc unde „legile gravitației morale” se inversează – răul devine bine, noaptea zi –, Debreczeni lucrează la săpături epuizante pentru companii naziste, luptând zilnic cu foametea, păduchii (vehiculul deliberat al tifosului) și ierarhia brutală a kapo-ilor, acea „aristocrație a lagărului” care trăda propriii semenii pentru o firimitură de putere.

Ce face cartea unică nu este doar groaza descrisă – de la apelurile nominale interminabile, unde cadavrele sunt „raportate” cu un umor macabru involuntar („Raportați dacă sunteți morți!”), la execuții sumare justificate cu un cinism kitsch („Chiar și cel mai bun evreu trebuie să cropească”) –, ci modul în care Debreczeni le fixează în cuvinte. Stilul său, lipsit de sentimentalism lacrimogen, este cel al unui etnograf al infernului: detaliile triumfă asupra abstracțiunii, umanizând ce nazismul voia să dezumanizeze. Văzută prin ochii unui intelectual, suferința devine panoramic: personală (visul de răzbunare, obsesia pentru o țigară furată), comunitară (lupta pentru un polonic de supă diluată) și obiectivă (analiza cum Germania „cultă” a coborât în barbarie). Ca un diamant literar, după cum o numește The Times, cartea meditează subtil asupra limbajului în fața ororii: „Horrorul este întotdeauna kitsch, chiar când e real”, notează autorul după o execuție arbitrară, amintind că descrierea nu e suficientă; doar înțelegerea morală poate salva memoria.

Criticii internaționali au salutat-o unanim ca pe o contribuție esențială: The New York Times o laudă pentru „descrierea panoramică a iadului”, The Telegraph pentru „claritatea cinematografică face detaliile să învingă dezumanizarea în masă”, iar The Guardian pentru echilibrul între crimă epică și minuțiozitatea zilnică a degradării. Pe Goodreads, cititorii o notează cu 4.3/5, subliniind impactul ei șocant, dar și duritatea lecturii – nu din plictiseală, ci din tragicitate pură. Unele recenzii americane (cum ar fi cea din Kirkus Reviews) subliniază tonul intelectual, cu replici ironice la sadismul SS-ist, în timp ce altele (Washington Post) o văd ca pe un document vital care șochează și luminează, amintind că trecutul poate deveni prolog.

Advertisement

„Crematoriul înghețat” nu oferă speranță ieftină sau lecții morale facile; ea te obligă să privești în abis, să recunoști că supraviețuirea lui Debreczeni – eliberat în mai 1945 de Armata Roșie – a fost un act de rezistență prin scriitură. După război, autorul s-a refugiat la Belgrad, unde a continuat să scrie poezie și romane, dar această mărturie rămâne moștenirea sa supremă. Recomandată oricui dorește să înțeleagă nu doar ce s-a întâmplat la Auschwitz, ci cum s-a simțit – o carte de 5 stele, esențială, dar sfâșietoare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Bonnie și Clyde: Povestea lor adevărată

Published

on

Bonnie și Clyde: Povestea lor adevărată

Bonnie Parker și Clyde Barrow sunt unul dintre cele mai infame cupluri de criminali din istoria americană, simboluri ale rebeliunii și romantismului tragic în epoca Marii Depresiuni. Deși filmul din 1967 cu Warren Beatty și Faye Dunaway i-a transformat în eroi romantici, realitatea lor a fost mult mai brutală: o serie de jafuri mici, crime violente și o fugă disperată, marcată de sărăcie și disperare. Iată povestea lor adevărată, bazată pe surse istorice și biografii detaliate.

Începuturile: O copilărie marcată de sărăcie

Bonnie Parker s-a născut pe 1 octombrie 1910, în Rowena, Texas, într-o familie săracă. A fost o elevă talentată, pasionată de scris poezii, dar a renunțat la școală la 16 ani pentru a se căsători cu Roy Thornton, un coleg de clasă. Căsătoria a eșuat rapid, iar Thornton a ajuns în închisoare pentru jaf în 1929. Bonnie a lucrat ca ospătară în Dallas, simțindu-se prinsă într-o viață monotonă.

Clyde Barrow s-a născut pe 24 martie 1909, în Telico, Texas, în sărăcie extremă. Familia sa s-a mutat în Dallas, unde trăiau în corturi și colibe. De mic, Clyde a furat mașini și a spart seifuri, influențat de fratele său mai mare, Buck. A fost arestat prima dată în 1926 pentru neîntoarcerea unei mașini închiriate și a încercat să se înroleze în Marina SUA, dar a fost respins din motive medicale (posibil malarie sau febră galbenă).

Cei doi s-au întâlnit pe 5 ianuarie 1930, la o petrecere în casa unui prieten comun din West Dallas. Bonnie, în vârstă de 19 de ani, pregătea ciocolată fierbinte când Clyde, de 20 de ani, a apărut. Chimia a fost instantanee – “dragoste la prima vedere”, după cum au descris-o apropiații. Au început să-și scrie scrisori pasionale, numindu-se “dragă” și “soție mică”, deși Bonnie era căsătorită legal cu Thornton (și a purtat inelul lui până la moarte).

Drumul spre crimă: De la furtișaguri la violență

Clyde era deja un hoț mic, iar Bonnie l-a urmat în lumea infracțională, atrasă de aventura pe care i-o oferea. În curând după întâlnire, Clyde a fost arestat pentru furt și închis. Bonnie i-a strecurat un pistol în închisoare, ajutându-l să evadeze – dar a fost recapturat rapid și condamnat la 14 ani. În închisoare, pentru a scăpa de munca forțată, Clyde și-a tăiat doi degete de la picior cu un topor (ceea ce l-a lăsat șchiop pe viață).

Eliberat condiționat în februarie 1932 (după intervenția mamei sale), Clyde s-a reîntâlnit cu Bonnie. Au format “Barrow Gang”-ul împreună cu fratele lui Clyde, Buck Barrow, soția lui Blanche, și alți complici precum Ray Hamilton și W.D. Jones. Au jefuit magazine mici, benzinării și bănci rurale – niciodată sume mari (maximum 1.500 de dolari) – în state precum Texas, Oklahoma, Missouri și New Mexico. Nu erau “Robin Hood”-i; jefuiau oameni săraci, nu bănci mari, contrar mitului.

Advertisement

Violența a escaladat rapid: au ucis cel puțin 9 polițiști și 3 civili. Printre crime: uciderea a doi ofițeri în Atoka, Oklahoma (iunie 1932), un proprietar de magazin în Sherman, Texas, și un cetățean în Temple. În aprilie 1932, Clyde l-a împușcat pe comerciantul J.W. Butcher în Hillsboro. Bonnie a fost arestată singură în martie 1932 pentru un jaf eșuat, dar eliberată ulterior.

Au devenit celebrități involuntare în 1933, după un schimb de focuri în Joplin, Missouri, unde poliția a găsit poze scandaloase: Bonnie cu un trabuc și o armă, pozând ca o gangsteriță glamour. Aceste imagini, plus poeziile ei (cum ar fi “The Story of Suicide Sal” sau “The Ballad of Bonnie and Clyde”), au fost publicate în ziare, transformându-i în eroi populari ai Depresiunii – simboluri ale răzbunării împotriva băncilor.

Viața lor era departe de glamour: dormeau în mașini furate, se spălau în pâraie și mâncau fasole conservată. Un accident de mașină în 1933, cauzat de condusul imprudent al lui Clyde, i-a ars picioarele Bonniei cu acid din baterie, lăsând-o șchiopă și dependentă de el.

Sfârșitul: Ambuscada fatală

După doi ani de fugă (1932-1934), autoritățile i-au vânat fără milă. Frank Hamer, un ranger texan celebru, a fost angajat să-i prindă. Pe 23 mai 1934, în timp ce conduceau un Ford V8 furat pe o șosea din Bienville Parish, Louisiana, au fost prinși într-o ambuscadă de un grup de șase polițiști. Au fost mitraliați cu peste 130 de gloanțe (nu 187, cum se spune uneori) – Clyde a murit instant, Bonnie agonizând câteva minute. Au fost îngropați separat, la dorința familiilor, deși fanii au cerut un mormânt comun. Mulțimea a invadat scena, furând suveniruri morbide precum bucăți de haine sau tuburi de cartușe.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Doi bărbați reținuți pentru agresiune în comuna Independența

Published

on

Doi bărbați, în vârstă de 26 și 41 de ani, au fost reținuți de polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea după ce au agresat fizic un bărbat de 43 de ani din comuna Independența, județul Călărași. Incidentul s-a produs pe 26 octombrie, în jurul orei 15:40, în urma unui conflict spontan.

Victima se deplasa prin comună când a fost atacată de cei doi agresori. În urma sesizării la numărul unic de urgență 112, polițiștii au intervenit și au stabilit că între cei trei a izbucnit o discuție contradictorie, urmată de violențe fizice.

Persoanei vătămate i s-au adus la cunoștință prevederile legale privind emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă aceasta a refuzat măsura.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „lovire sau alte violențe”, iar cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Advertisement

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading