Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 13°C | Anul XI Nr. 532

Știri

Statistică a acordării burselor în județul Călărași

Published

on

Consiliul Județean al Elevilor Călărași, unica structură reprezentativă a elevilor la nivel județean, a inițiat o campanie menită să identifice localitățile din județul Călărași care acordă burse elevilor din unitățile de învățământ subordonate, în temeiul art. 82 din Legea educației naționale nr.1/2011.

Inițiativa a fost susținută de Inspectoratul Școlar al Județului Călărași, astfel încât în perioada 23-28 martie datele colectate au prezentat o situație exhaustivă în ceea ce privește acordarea burselor din unele venituri din bugetul de stat de către consiliile locale.

Astfel, statisticile obținute arată că la nivel județean 1073 de elevi din 29053 beneficiază de burse, ceea ce înseamnă 4% din numărul total al elevilor din clasele I-XII. Mai mult decât atât, acești 1073 de elevi provin din 22 de localități din 82 în care se află unități de învățământ cu personalitate juridică, ceea ce înseamnă 27%.

Din cele 1073 de burse acordate, 548 sunt burse sociale,  280 sunt burse de merit, 98 sunt burse de studiu, în timp ce 76 au fost acordate elevilor ce suferă de boli, iar 26 celor orfani.

Advertisement

În ceea ce privește cuantumurile alocate, municipiul Călărași nu se mândrește decât cu cel mai mare număr de burse acordate, și anume 196. În timp ce în Călărași s-au alocat 176 400 de lei, în Fundulea veniturile alocate constau în 379 175 de lei, pentru 142 de burse. Municipiul Oltenița, prin comparație, a acordat mult mai puțin : 50 489 de lei pentru 165 de burse, fiind urmat la distanță considerabilă de comunele Perișoru și Ștefan cel Mare. La polul opus al clasamentului se situează localitățile Dorobanțu, Alexandru Odobescu și Gălbinași, sumele acordate de acestea fiind mult prea mici pentru a asigura o creștere a calității învățământului la nivel local, precum și pentru a ajuta într-o manieră relevantă elevii cărora le sunt destinate bursele.

Dintre cele 5 orașe din județul Călărași, doar Lehliu-Gară nu acordă burse.

Nr. Crt.

Localitate

Număr de burse acordate

Advertisement

Cuantum

1.

Fundulea

142

379 175

Advertisement

2.

Călărași

196

176 400

3.

Advertisement

Oltenița

165

50 489

4..

Perișoru

Advertisement

56

22 400

5.

Ștefan cel Mare

48

Advertisement

17 040

6.

Chirnogi

31

13 450

Advertisement

7.

Radovanu

15

12 400

8.

Advertisement

Plătărești

48

9600

9.

Frumușani

Advertisement

26

8320

10.

Șoldanu

23

Advertisement

8160

11.

Ileana

18

7920

Advertisement

12.

Valea Roșie

Nu s-a stabilit numărul

6000

13.

Advertisement

Unirea

10

5900

14.

Sărulești

Advertisement

19

5016

15.

Mânăstirea

20

Advertisement

5000

16.

Belciugatele

6

4800

Advertisement

17.

Sohatu

58

3999,68

18.

Advertisement

Căscioarele

8

4000

19.

Ulmeni

Advertisement

8

3968

20.

Gălbinași

13

Advertisement

2464

21.

Alexandru Odobescu

5

1000

Advertisement

22.

Dorobanțu

4

680

Privind în perspectivă statistica realizată, putem afirma că județul Călărași se confruntă cu o lipsă de asumare a educației drept prioritate, având în vedere că un număr atât de redus de localități realizează investiții, cu atât mai puțin care să fie și de impact.

Advertisement

În acest context, aducem în atenția opiniei publice și faptul că, la nivel județean, învățământul se confruntă cu probleme precum absenteismul și abandonul școlar. În conformitate cu raportul privind starea educației, publicat de Inspectoratul Școlar al Județului Călărași la începutul anului școlar 2016-2017, în anul școlar precedent s-au înregistrat 1 129 831 de absențe, dintre care 74% nemotivate, de unde rezultă o medie de 20.8 de absențe/elev. În ceea ce privește abandonul școlar, la nivel liceal s-a înregistrat o rată de 0,78%, iar la nivel gimnazial, de 1.16%. De asemenea, nici promovabilitatea nu se remarcă prin cifre mai încurajatoare: ea scade progresiv, începând cu clasa a IX-a până la finalul clasei a XII-a,  cu aproape 4 procente.

Așadar, dacă la radiografia inițială, privind situația acordării burselor în județul Călărași, adăugăm și aceste cifre, putem să conchidem cu ușurință că se impun măsuri sociale și financiare care să acționeze simultan în sensul combaterii absenteismului și ratei de părăsire timpurie a școlii și al stimulării performanței, iar o astfel de măsură este indubital respectarea art. 82 din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Consiliul Județean al Elevilor va milita pentru conștientizarea acestui aspect stringent în contextul climatului educațional călărășean, sperând ca din ce în ce mai multe consilii locale să își asume educația drept o prioritate, care necesită predominant implementarea unor măsuri sociale și financiare cu impact vizibil imediat, precum acordarea burselor.

Odată cu finalizarea demersului, Alexandra TUȚĂ, președintele structurii, a  declarat: ”Consider că acest demers este de bun augur pentru învățământul călărășean și mulțumesc, pe această cale, Inspectoratului Școlar al Județului Călărași pentru deschiderea cu care a abordat propunerea noastră și pentru sprijin. Acum că această statistică s-a realizat și dat fiind faptul că ea prezintă situația exhaustivă a acordării burselor, se pot trage câteva concluzii cât se poate de clare. În primul rând, educația nu este percepută drept o prioritate, în special în mediul rural, unde bursele se acordă în foarte puține localități și unde sumele sunt unele modice, irelevante la nivel calitativ și insuficiente pentru numeroșii elevi care se confruntă cu situații materiale dificile. În al doilea rând, este de lăudat faptul că orașele, exceptând Lehliu-Gară, iau în calcul respectarea art. 82 din Legea 1/2011, fapt ce mă determină să îmi mențin optimismul. Cuantumurile sunt decente, numărul în schimb poate fi crescut. În orice caz, reproșuri nu se pot face în această direcție, deși este loc de mai bine. Per ansamblu, cred că ne situăm destul de bine la nivel național în ceea ce privește acordarea de burse, dar scopul nostru este să sporim nivelul de conștientizare a importanței acordării lor și în localitățile din mediul rural unde se pare că astfel de măsuri nu se aplică și, totodată, să susținem o creștere a cuantumurilor acolo unde sumele sunt absolut ridicole în raport cu necesitățile elevilor. Consiliul Județea al Elevilor Călărași a trimis o scrisoare către consiliile locale din județ în luna februarie vizând această chestiune, însă va continua demersurile și anul viitor, în speranța că beneficiarii primari ai educației vor fi tratați corespunzător de autoritățile locale.”

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Cultură

Filme de acțiune, aventuri SF și animații pentru toate vârstele – programul Cinema Călărași din 16 până pe 30 octombrie 2025

Published

on

cjcc calarasi

Călărășenii se pot bucura de o selecție spectaculoasă de filme în a doua jumătate a lunii octombrie, de la blockbustere SF și thrillere cu distribuții de top, până la animații pentru copii și superproducții românești.
Proiecțiile au loc la Cinema 3D/2D Călărași, în incinta Centrului Județean de Cultură și Creație, iar filmele rulează de marți până duminică, cu pauză în ziua de luni.

🎞️ 16 – 23 octombrie: Aventură SF și comedie divină

🔹 TRON: Ares (3D)
📅 10–16 octombrie 2025, ora 17:00
Regia: Joachim Ronning
Cu: Gillian Anderson, Jeff Bridges, Jared Leto, Evan Peters
🎟️ Rating: AP12
⏱️ Durata: 119 minute
TRON: Ares aduce o nouă generație de eroi într-o lume unde digitalul și realul se ciocnesc spectaculos. Programul Ares este trimis din lumea virtuală în cea reală, marcând prima întâlnire a omenirii cu inteligența artificială.
🎬 Trailer: YouTube

🔹 Roofman: Hoțul de pe acoperiș (2D)
📅 10–16 octombrie 2025, ora 20:00
Regia: Derek Cianfrance
Cu: Channing Tatum, Juno Temple, Ben Mendelsohn, Kirsten Dunst, Peter Dinklage
🎟️ Rating: N15
Un thriller bazat pe fapte reale, despre spărgătorul evadat Jeffrey Manchester, interpretat de Channing Tatum, și perioada în care a reușit să se ascundă de autorități.
🎬 Trailer: YouTube

🧵 17 – 26 octombrie: Emoție, comedie și adrenalină

🔹 Micul erou peticit (2D, animație pentru copii)
📅 17 octombrie, ora 12:30; 18–19 octombrie, orele 10:00 și 12:30; 24 octombrie, ora 12:30; 25–26 octombrie, orele 10:00 și 12:30
Regia: Steve Hudson, Toby Genkel
Cu: Asa Butterfield, Joel Fry, Alison Steadman
🎟️ Rating: AG
Stitch Head, un mic erou construit din petice și piese, trăiește într-un castel plin de monștri și aventuri amuzante. O animație ideală pentru întreaga familie, plină de emoție și învățăminte.
🎬 Trailer: YouTube

Advertisement

🔹 Doamne, ce noroc! (2D, comedie, acțiune)
📅 17–23 octombrie 2025, ora 17:00
Regia: Aziz Ansari
Cu: Keanu Reeves, Seth Rogen, Sandra Oh
🎟️ Rating: AP12
Keanu Reeves interpretează un înger stângaci care provoacă haos în încercarea sa de a ajuta oamenii. O comedie plină de ironie și momente imprevizibile.
🎬 Trailer: YouTube

🔹 Telefonul negru (2D, horror)
📅 17–23 octombrie 2025, ora 20:00
Regia: Scott Derrickson
Cu: Ethan Hawke, Madeleine McGraw
🎟️ Rating: N15
Un thriller psihologic intens în care o tânără primește mesaje din vise printr-un misterios telefon negru. O poveste plină de suspans, ideală pentru iubitorii genului horror.
🎬 Trailer: YouTube

🚗 24 – 30 octombrie: Producții românești și drame de Oscar

🔹 Cursa (2D, acțiune românească)
📅 24–30 octombrie 2025, ora 17:00
Regia: Anghel Damian, Millo Simulov
Cu: Codin Maticiuc, Denis Hanganu, Cristina Ștefania, Andi Vasluianu
🎟️ Rating: AG
Un film românesc de acțiune spectaculos, plin de mașini de lux, cascadorii și adrenalină. Bulevardele Bucureștiului devin circuitul unei competiții periculoase unde viteza și curajul fac legea.
🎬 Trailer: YouTube

🔹 După vânătoare (2D, thriller, dramă)
📅 24–30 octombrie 2025, ora 20:00
Regia: Luca Guadagnino
Cu: Julia Roberts, Andrew Garfield, Ayo Edebiri
🎟️ Rating: N15
O profesoară universitară este prinsă între scandaluri, acuzații și secrete din trecut. Un film tulburător despre moralitate, carieră și decizii imposibile.
🎬 Trailer: YouTube

🎟️ Cinema Călărași își așteaptă spectatorii în sala 3D/2D a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, situat pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 1.
📞 Detalii și program complet: www.culturalcl.ro

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Legea care ar permite intervenții în ariile protejate, contestată dur de ecologiști. Deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a votat împotrivă

Published

on

Sursa: Facebook

Camera Deputaților a respins miercuri, 15 octombrie 2025, propunerea legislativă PL 14/2023 privind completarea Ordonanței de Urgență nr. 57/2007 referitoare la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Proiectul, care ar fi permis realizarea unor lucrări de infrastructură și construcții de hidrocentrale în interiorul ariilor protejate, a stârnit reacții dure din partea societății civile și a mai multor lideri politici locali și naționali.

Potrivit datelor oficiale ale Camerei Deputaților, 239 de parlamentari au fost prezenți la vot, dintre care 149 s-au pronunțat împotrivă, 41 pentru, iar 49 s-au abținut. Proiectul a fost, astfel, respins.

Cum au votat partidele

Cele mai multe voturi împotrivă au venit din partea PSD (74 de deputați), urmat de AUR (43), PNL (3), SOS România (10) și UDMR (niciun vot „pentru”). Singurii care au susținut retrimiterea proiectului la comisie au fost USR (30 voturi pentru), alături de câțiva deputați neafiliați și minorități.

Poziția deputaților de Călărași

Din datele obținute de Călărași Press, deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a votat împotriva proiectului, alăturându-se celor care au respins inițiativa considerată periculoasă pentru patrimoniul natural al României.

Advertisement

Prin votul său, Samoilă a transmis un mesaj de responsabilitate față de protejarea mediului și conservarea ariilor naturale unice, în contextul în care legea era criticată pentru posibilitatea de a deschide calea exploatărilor în zone până acum protejate strict.

Reacția primarului Dominic Fritz

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a criticat dur inițiativa, numind-o „cea mai mare trădare împotriva pădurilor României”. Într-o postare pe Facebook, acesta a scris:

„Se pregătește cea mai mare trădare împotriva pădurilor României. AUR și unii aliați de serviciu din PSD vor să dea liber, printr-un proiect de lege, distrugerii tuturor ariilor naturale protejate. Tocmai AUR, care s-a jurat că va proteja pădurile, vrea acum să le taie pentru a construi hidrocentrale. Distrugerea comorilor naturale este o crimă împotriva viitorului copiilor noștri.”

Proiectul de lege PL 14/2023 urmărea modificarea articolului 56¹ din OUG 57/2007, oferind posibilitatea construirii unor obiective de interes public în perimetrul ariilor protejate, inclusiv hidrocentrale și alte lucrări de infrastructură energetică. Specialiștii în mediu au avertizat însă că o asemenea modificare ar duce la pierderea unor ecosisteme unice în Europa.

 

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Călărașiul investește în verde: Parcul Dumbrava și Parcul Dendrologic vor fi modernizate complet, cu sisteme de irigații și iluminat nou

Published

on

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a anunțat la Radio Voces Campi că administrația locală va demara lucrările de modernizare a Parcului Dumbrava și a Parcului Dendrologic, două dintre cele mai importante spații verzi ale orașului. Proiectul vizează refacerea completă a aleilor, iluminatului public, introducerea unui sistem automat de irigații și colectarea apelor pluviale pentru reutilizare.

Primăria Municipiului Călărași continuă programul de modernizare a spațiilor verzi, vizând acum cele două parcuri-simbol ale orașului — Parcul Dumbrava și Parcul Dendrologic. În ultimii ani, vegetația acestor zone a fost afectată de perioadele de secetă și de lipsa unui sistem de udare eficient.

„Anul ăsta tot ce însemna verde, copacii noștri din toate parcurile, au fost supuși stresului termic. Nu am avut în anumite zone, în afară de parcul de pe lac, sisteme de irigații. Ele nu au fost prevăzute niciodată, de când s-au înființat aceste parcuri”, a explicat primarul Marius Dulce.

Administrația locală a decis să acceseze fonduri pentru modernizarea completă a celor două zone verzi, urmând să fie reconfigurate aleile, să fie montat iluminat public modern și să fie implementat un sistem de irigații inteligente cu alimentare din puțuri forate.

„Vom moderniza atât Parcul Dendrologic, cât și Parcul Dumbrava. Vom schimba tot – de la alei la iluminat. În plus, vom realiza un sistem de colectare a apelor pluviale, pe care o vom filtra și o vom folosi la irigat. Nu mai mergem cu furtunul, trecem la soluții sustenabile”, a declarat edilul.

Proiectul prevede și o zonă de drenaj și reutilizare a apei, astfel încât ploile să devină o sursă utilă de întreținere a vegetației.

Advertisement

„Vrem ca aceste investiții să fie durabile. Pe lângă puțurile forate, vom face și un sistem de colectare a apei de ploaie, pe care o vom folosi la udarea spațiilor verzi. Este o soluție ecologică și economică”, a adăugat Dulce.

Componentă Descriere / Intervenție Observații
Parcuri incluse Dumbrava și Dendrologic reamenajare completă
Lucrări principale Alei noi, mobilier urban, iluminat modern
Irigații Sistem automat, alimentare din puțuri forate control digital
Apele pluviale Colectare, filtrare, refolosire la irigat sistem sustenabil
Valoare estimată ≈ 4 milioane lei posibilă cofinanțare locală
Termen estimat 2025 lucrări etapizate

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading