CAS Călărași, întâlnire cu medicii de familie din județ. Modificări importante privind prevenția, riscul cardiovascular și testarea HPV

Casa de Asigurări de Sănătate Călărași a organizat o întâlnire de lucru cu furnizorii de servicii medicale de medicină de familie din județ, discuțiile fiind găzduite în sala de ședințe a Consiliului Județean Călărași.

Potrivit directorului CAS Călărași, Ștefan Stan, întâlnirea a avut ca principal obiectiv prezentarea și clarificarea modificărilor de interes pentru medicii de familie, dar și crearea unui cadru de dialog direct în care aceștia să poată semnala problemele întâmpinate în activitate și să formuleze propuneri.

Noi reguli și clarificări pentru medicii de familie

Printre principalele noutăți prezentate în cadrul întâlnirii s-au numărat modificările privind evaluarea inițială a cazului nou depistat, precum și schimbările referitoare la evaluarea și monitorizarea riscului cardiovascular.

Un alt subiect important a vizat introducerea HDL-colesterolului în activitatea de prevenție, dar și o serie de precizări referitoare la urmărirea testării HPV.

Discuțiile au inclus și aspecte legate de prescrierea anumitor medicamente pentru pacientul cronic internat, modificarea criteriilor de evaluare a riscului cardiovascular și a investigațiilor preventive, în funcție de factorii de risc.

Totodată, medicilor de familie le-au fost prezentate modificările privind formula de calcul a sumei destinate cheltuielilor cabinetului medical.

Medicii au cerut actualizarea mai rapidă a datelor pacienților

O parte importantă a întâlnirii a fost rezervată problemelor ridicate direct de medicii de familie din județul Călărași.

Printre solicitările formulate se numără actualizarea în timp real a istoricului medical al pacientului, dar și clarificarea modului în care medicii sunt notificați atunci când are loc înlocuirea unui medic de familie.

Au fost cerute, de asemenea, informații suplimentare despre implementarea platformei „e-Sănătatea Mea”, precum și o delimitare mai clară a categoriilor de asigurați în platforma PIAS.

Conducerea CAS Călărași a precizat că propunerile formulate vor fi analizate, iar problemele care nu intră în competența instituției județene vor fi centralizate și transmise către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în vederea identificării unor soluții.

„Mulțumesc medicilor de familie din județul Călărași pentru participare, pentru implicare și, mai ales, pentru deschiderea către un dialog constructiv”, a transmis Ștefan Stan, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Călărași.

Întâlnirea vine în contextul în care medicii de familie reprezintă primul punct de contact al majorității pacienților cu sistemul medical, iar modificările administrative și informatice aplicate în activitatea acestora pot avea un impact direct asupra accesului populației la servicii medicale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Cupa Mărțișor de Aur, la final. Gest emoționant făcut de echipa câștigătoare

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp În perioada 1-10 martie, municipiul

Pompierii ISU “Barbu Știrbei” Călărași: 99 de misiuni în 3 zile — incendiile de vegetație și accidentele rutiere, principalele provocări

În ultimele trei zile, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru