Connect with us

Știri

85% dintre pensionarii din Călărași primesc de la 1 septembrie pensii mărite, însă unii rămân cu neclarități. Ce spune conducerea Casei Județene de Pensii Călărași

Conducerea Casei Județene de Pensii (CJP) Călărași a anunțat, pe 6 septembrie 2023, că toate deciziile de pensie recalculate au fost puse în plată de la începutul lunii septembrie. În cadrul unei conferințe de presă, directoarea executivă a instituției, Tatiana Zaharia, a precizat că recalcularea a afectat aproximativ 57.491 de dosare, iar majoritatea pensionarilor din județ au înregistrat creșteri ale veniturilor. Pentru 8.347 dintre aceștia, procesul de recalculare nu a adus nicio mărire. La conferință a mai fost prezentă și Elena Dincă, directoarea adjunctă a CJP Călărași. 

Potrivit directoarei CJP Călărași, 85% dintre pensionari au beneficiat de creșteri ale pensiilor, iar 3.500 dintre aceștia au depășit pragul de 1.281 de lei, ieșind astfel din indemnizația socială. Cu toate acestea, în cazul a 8.347 de dosare s-a înregistrat o scădere a cuantumului pensiei, însă aceasta este doar pe hârtie, fără a afecta pensiile aflate în plată. Aproximativ 14.000 de pensionari din județ continuă să primească indemnizația socială, care reprezintă diferența dintre pensia de contributivitate și pensia minimă garantată de 1.281 de lei.

„Din 1 septembrie, toate deciziile recalculate au fost puse în plată. La nivelul județului Călărași, în urma recalculării, un procent de aproape 85% din dosare au înregistrat creșteri. Tot datorită recalculării drepturilor de pensie, din 1 septembrie, au ieșit din indemnizația socială 3.500 de pensionari, deci au depășit pragul de 1.281 de lei”, a declarat Tatiana Zaharia. 

Indemnizația socială pentru pensionari, cunoscută în trecut drept pensia socială minimă garantată, este o măsură adoptată de statul român în 2009 pentru reducerea sărăciei și îmbunătățirea standardului de viață al populației, acordată pensionarilor sistemului public de pensii ale căror venituri din pensii sunt sub nivelul stabilit prin lege. „Acea pensie minimă garantată se aplică tuturor pensionarilor, indiferent de data deschiderii drepturilor de pensie”, mai explică Tatiana Zaharia. În 2024, nivelul veniturilor care permit acordarea acestei indemnizații este de 1.281 lei, potrivit legii. 

Advertisement

Neclaritățile pensionarilor 

Cu toate acestea, procesul de recalculare a generat neclarități pentru unii pensionari. Mai mult de 1.100 dintre aceștia au solicitat clarificări legate de stabilirea stagiului de cotizare sau cuantumul pensiei. Aproximativ 200 dintre ei au depus cereri scrise pentru a primi răspunsuri oficiale. „Neclaritățile fac referire la perioada necontributivă, perioada asimilată sau la neluarea în calcul al sporului suplimentar privind activitatea desfășurată în grupe superioare de muncă”, arată directoarea executivă. 

Directoarea executivă adjunctă a CJP Călărași, Elena Dincă, a precizat că, în urma procesului de recalculare, deși unele pensii au înregistrat scăderi pe hârtie, nicio pensie aflată în plată nu va scădea efectiv. 

„La nivelul județului Călărași, am avut, în perioada de recalculare, 57.491 de dosare. Din acestea, avem o scădere la un număr de 8.347 de dosare, care reprezintă 14,52%, iar creștere până în 25% la un număr de 24.199 de dosare, creștere între 50% și 75% pentru 5.496 de dosare, creștere între 75% și 100% pentru 429 de dosare, iar creștere de 100% pentru 45 de dosare. Sunt pensii care au scădere, dar doar pe decizie, ca și cuantum, însă nicio pensie aflată în plată nu scade”, a punctat Elena Dincă în cadrul conferinței. 

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea, chiar dacă în urma recalculării va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată. În aceste cazuri, valoarea pensiei va rămâne egală cu cea primită înaintea recalculării.

Pensiile ar trebui să ajungă în principiu în prima jumătate a lunii septembrie. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat că primele pensii vor sosi însă prin Poșta Română, începând cu data de luni, 2 septembrie. Pe card, pensiile ar trebui să fie virate joi, 12 septembrie.

Advertisement

Știri

Autogara Obor, controlată de mafia microbuzelor. Călătorii spre Călărași, prinși la mijloc într-un război al transportatorilor

Un adevărat scandal mocnește, zi de zi, în Autogara Obor din Capitală, acolo unde noua rută legală București – Călărași este sabotată de metode care ating zona penalului. Călătorii care vor să urce în microbuzele firmelor călărășene – intrate legal pe piață în urma liberalizării transportului de la 1 iulie – sunt întorși din drum, agresați verbal și îndrumați forțat spre alte mașini, aparținând unei firme deja cunoscute pentru practici neloiale.

„Vin, te scuipă, te înjură, iau oamenii de lângă mașină!”

Șoferii care refuză să cedeze presiunilor vorbesc, cu teamă și resemnare, despre monopolul forțat pe care unii vor să îl păstreze cu orice preț, chiar și cu încălcarea flagrantă a legii:

„Ei au făcut 50 de lei cursa până acum. Acum vin cu 10 lei, doar ca să ne scoată de pe traseu. Dacă rămân iar singuri, o urcă la 100! Se urcă la tine-n mașină și ia călătorii cu japca. ‘Hai cu mine gratis! Hai cu mine 10 lei!’”, povestește un șofer, aproape singur în microbuzul său.

Călătorii sunt zăpăciți, împinși de colo-colo, în timp ce alții, aflați în misiune de „descurajare”, nu ezită să aplice intimidări directe. Un bărbat tatuat, devenit „paznic neoficial” al autogării, le ordonă celor care vor să urce la firmele călărășene:
„Stai la mașină, mă! Ce cauți aici?”

Un sistem cu rădăcini vechi: dosare penale, abuzuri și condamnări

Problema nu este nouă. În spatele haosului din autogară stau ani de practici abuzive tolerate de instituții ale statului.
Potrivit presei, în 2017, Daniela Dobrilă, fost director în cadrul Autorității Rutiere Române – Direcția Licențe, a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru luare de mită, complicitate la spălare de bani și folosirea de informații nepublice.

Advertisement

Mai mult, în același an, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi suprapus licențe de transport pe ruta Călărași – București, exact traseul care astăzi generează conflictul.

Lucian Carapidis, administratorul SC TUDAN SRL, a reclamat situația la toate instituțiile posibile: Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Consiliul Concurenței și Ministerul Administrației și Internelor.

Deocamdată, poliția tace, iar haosul din Autogara Obor continuă nestingherit.

„Este un monopol. Concurență neloială în toată regula! Dar nu se întâmplă nimic…”, adaugă un șofer.

Cât mai costă o călătorie? Cât mai valorează legea?

În tot acest scenariu, prețul unei călătorii București – Călărași a ajuns la 10 lei, doar pentru ca unele firme să rămână singure pe piață, așa cum au făcut ani la rând, când tarifele ajungeau și la 50 lei.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Meci de vis pentru Spicul Vâlcelele: amical de gală împotriva Rapidului București!

Un moment istoric pentru fotbalul din județul Călărași! Echipa Spicul Vâlcelele a disputat, sâmbătă, un meci amical de prestigiu împotriva uneia dintre cele mai iubite și titrate formații din România – FC Rapid București.

Partida s-a desfășurat pe terenul de la Baza Constructorul Mobexpert din București, iar pentru echipa călărășeană a fost o adevărată onoare să se afle față în față cu o formație de Liga 1, cu o istorie bogată și o galerie legendară.

Pe lângă emoția întâlnirii, meciul a fost și o lecție de profesionalism și angajament, în care Spicul Vâlcelele a reușit să-și testeze potențialul în compania unui adversar de top. Atmosfera de pe teren a fost una de respect reciproc, iar intensitatea jocului a pus la încercare pregătirea fizică și tactică a echipei din Vâlcelele.

Întâlnirea a avut și o încărcătură emoțională aparte: în prezentul lot al Spicului se regăsesc jucători care au scris, la rândul lor, pagini din istoria Rapidului:

Advertisement
  • Marian Vlada, actualul antrenor principal și fost atacant important al giuleștenilor
  • Raul Costin, mijlocaș experimentat care a evoluat pentru Rapid și alte echipe din Liga 1
  • Bogdan Barbu, jucător care a purtat tricoul vișiniu în anii săi de glorie

„A fost un moment cu adevărat special pentru clubul nostru. Ne motivează să muncim și mai mult pentru a ne atinge obiectivele. Mulțumim Rapidului pentru invitație și pentru ospitalitate!”, au transmis reprezentanții Spicului Vâlcelele.

Meciul cu Rapid va rămâne un reper important în istoria clubului și un imbold în plus pentru noul sezon competițional.

Continue Reading

Știri

Avarie majoră pe conducta de gaze din comuna Modelu – evacuări și mobilizare de urgență

În dimineața zilei de 5 iulie 2025, o avariere a unei conducte de gaze naturale din comuna Modelu, în apropierea localității Tonea, a declanșat o intervenție de urgență din partea autorităților locale și județene. Strada afectată a fost complet blocată și izolată, iar mai multe persoane au fost evacuate din zonele cu risc, inclusiv dintr-o biserică situată în imediata apropiere.

Echipe formate din pompieri de la ISU Călărași, inclusiv o brigadă CBRN specializată și o autospecială de stingere, au intervenit rapid la fața locului. Au fost mobilizate de asemenea forțe de la SMURD, poliție, jandarmerie și reprezentanți ai operatorului de distribuție Distrigaz .

Pentru evitarea oricărui pericol major, autoritățile au dispus evacuarea locuitorilor din mai multe case și din biserica din zonă, situată în aria de risc.

Advertisement
Continue Reading