12 tone de îngrășăminte chimice au fost depozitate ilegal în comuna Cuza-Vodă

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Călărași au identificat 12 tone de îngrășăminte chimice depozitate necorespunzător de un bărbat de 54 de ani din comuna Cuza-Vodă, județul Călărași, potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție (IPJ) Călărași. Controlul a fost efectuat de polițiști ieri, 29 iulie 2021, pentru a combate infracțiunile împotriva mediului.

Bărbatul, administrator al unei societăți comerciale, s-a ales cu dosar penal pentru punerea în pericol a vieții și sănătății umane, animale sau vegetale prin săvârșirea infracțiunii de nerespectare a obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice numai ambalate și în locuri protejate.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Colindători la Consiliul Județean Călărași

Consilierii județeni au fost colindați astăzi, 21 decembrie 2020, la

Avarie la rețeaua de apă din Lehliu – furnizarea a fost oprită temporar pe strada Islaz

O avarie apărută în această dimineață la rețeaua de apă