Broasca Pacman (Ceratophrys ornata), cunoscută și sub denumirea de broască cu coarne, este un amfibian fascinant originar din pădurile tropicale ale Americii de Sud, mai exact din țări precum Argentina, Uruguay, Paraguay, Bolivia, Surinam și Brazilia. Numele său, „Pacman”, provine de la gura sa largă și apetitul vorace, care amintește de celebrul personaj de joc video. Această specie face parte din familia Leptodactylidae și este una dintre cele mai populare broaște în rândul pasionaților de amfibieni datorită aspectului său unic și comportamentului interesant.

Broasca Pacman are un corp compact, rotunjit, cu un cap mare și o gură proeminentă, care ocupă o mare parte din fața sa. Deasupra ochilor, prezintă excrescențe sub formă de „coarne”, o trăsătură distinctivă a genului Ceratophrys. Femelele sunt mai mari, atingând până la 16,5 cm lungime, în timp ce masculii nu depășesc, de obicei, 11,5 cm. Pielea sa, presărată cu „negi”, poate varia în culori, de la verde deschis cu pete roșii, maronii sau negre, la nuanțe mai închise sau chiar albinoase (galbene). Masculii se deosebesc de femele prin pernuțele copulatorii de pe degete și pigmentarea mai închisă a pielii.

În mediul natural, broasca Pacman trăiește în păduri tropicale, preferând zonele umede unde se poate ascunde în solul moale. În captivitate, este un amfibian ușor de îngrijit, ideal pentru începători, dar necesită condiții specifice. Un acvariu de minimum 40 de litri este suficient pentru un singur exemplar, deoarece aceste broaște pot manifesta comportamente canibalice dacă sunt ținute împreună. Substratul trebuie să fie moale (mușchi de turba sau fibră de cocos), evitându-se pietrișul sau nisipul, care pot fi ingerate accidental. Un vas cu apă plată, nu adânc, este esențial, deoarece apa de la robinet (cu clor) poate fi letală. Umiditatea trebuie menținută între 60-70%, iar temperatura între 25-28°C.

Broasca Pacman este renumită pentru apetitul său uriaș. Este un prădător de ambuscadă, consumând orice vietate mai mică decât ea, de la insecte (greieri, viermi) la pești, alte broaște sau chiar păsări mici. În captivitate, hrana se oferă la fiecare 3-4 zile, dar frecvența trebuie monitorizată pentru a preveni obezitatea, o problemă comună datorită apetitului său. În sezonul rece, hrănirea poate fi redusă la o dată pe lună.

Advertisement

Femelele sunt mai mari și mai puțin pigmentate decât masculii, care au pernuțe copulatorii pe degete, folosite pentru a se agăța de femelă în timpul împerecherii. Reproducerea în captivitate este posibilă, dar necesită condiții controlate, inclusiv un mediu umed și ouăle depuse în apă, fără cochilie, tipice amfibienilor.

Curiozități

• Broasca Pacman își folosește gura mare și limba lipicioasă pentru a captura prada rapid, asemănător personajului Pacman.
• În ciuda aspectului său „drăguț”, este un prădător agresiv, capabil să consume chiar și animale de dimensiuni apropiate.
• Unele exemplare albinoase sunt foarte căutate de colecționari datorită culorii lor galbene vibrante.

Lupul, un animal fascinant, este singura specie cunoscută care manifestă un comportament remarcabil de grijă față de părinții săi vârstnici. În haitele de lupi, structura socială este complexă și bazată pe ierarhie, dar și pe legături strânse de familie. Lupii tineri, în special cei din generațiile recente, își asumă responsabilitatea de a-și sprijini părinții bătrâni, care nu mai pot vâna sau contribui activ la supraviețuirea haitei.

Acest comportament altruist se manifestă prin împărțirea hranei: lupii mai tineri aduc pradă membrilor vârstnici, care sunt mai puțin capabili să participe la vânătoare. De asemenea, lupii bătrâni sunt protejați de haită, beneficiind de siguranța grupului. Acest lucru este unic în regnul animal, unde multe specii își abandonează sau ignoră părinții odată ce aceștia îmbătrânesc.

Acest devotament reflectă nu doar instinctul de supraviețuire al haitei, ci și o formă profundă de solidaritate familială, care a contribuit la succesul lupilor ca specie. Comportamentul lor subliniază importanța cooperării și a respectului pentru membrii mai în vârstă, oferind o lecție valoroasă despre unitate și grijă în comunitate.

Advertisement

În primăvara anului 1942, în Munții Alborz din Iran, începe una dintre cele mai neobișnuite povești din istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Un pui de urs brun sirian, rămas orfan după ce mama sa a fost ucisă de vânători, a fost găsit de un băiat local. Acesta l-a oferit ulterior soldaților polonezi din Corpul II de Armată, care traversau regiunea, în schimbul unor conserve de mâncare și a unui briceag. Astfel, micuțul urs a intrat în viața unor oameni care, la rândul lor, căutau alinare după greutățile războiului.

Un camarad neașteptat

Soldații polonezi, eliberați recent din lagărele sovietice și deplasați în Iran, l-au adoptat pe urs și l-au numit Wojtek, un nume care înseamnă „cel căruia îi place războiul” sau „războinicul zâmbitor”. La început, l-au hrănit cu lapte condensat din sticle goale de vodcă, apoi cu fructe, miere și sirop, iar pe măsură ce creștea, i-au oferit și bere – care a devenit rapid preferata sa. Cu timpul, Wojtek a dezvoltat și alte obiceiuri „umane”, precum fumatul și mestecatul țigărilor, devenind o sursă de bucurie și moral pentru trupele obosite.

Crescut ca un membru al unității, Wojtek dormea în corturile soldaților, călătorea în camioanele lor și se alătura la jocurile lor, inclusiv luptele de wrestling. Era un companion blând, care se împrietenea cu un dalmațian al unui ofițer britanic, deși evita caii și catârii după o întâlnire neplăcută. Într-o ocazie, a ajutat chiar la prinderea unui hoț dintr-un depozit de muniție, alertând soldații prin agitația sa.

De la mascotă la soldat

Pe măsură ce unitatea se îndrepta spre linia frontului, în 1943, autoritățile britanice au refuzat să permită prezența unui animal sălbatic pe navele către Italia. Pentru a-l păstra alături, soldații l-au înrolat oficial în armată, atribuindu-i un număr de serie și gradul de soldat în Compania 22 de Transporturi a Corpului II Polonez. Ulterior, a fost promovat la gradul de caporal. Cu documentele în regulă, Wojtek a putut călători cu trupele spre Napoli, spre uimirea curierului britanic Archibald Brown, care l-a întâlnit pentru prima dată în port.

Advertisement

Eroism pe câmpul de luptă

Momentul de glorie al lui Wojtek a venit în timpul Bătăliei de la Monte Cassino, în aprilie 1944, una dintre cele mai sângeroase confruntări ale războiului. Aici, ursul a demonstrat o forță impresionantă, căratând cu ușurință cutii de muniție de peste 45 de kilograme de la camioane la pozițiile de artilerie. Gestul său a inspirat atât de mult trupele, încât insigna Companiei 22 a fost schimbată, reprezentând acum un urs purtând muniție – un simbol al curajului său.

Ultimii ani

După încheierea războiului, în 1947, aproximativ 3.000 de soldați polonezi, împreună cu Wojtek, au fost staționați în Scoția. La demobilizare, ursul a fost dus la Grădina Zoologică din Edinburgh, unde a devenit o atracție populară. Vizitat frecvent de foștii săi camarazi, Wojtek se anima la auzul limbii poloneze și se bucura de momentele în care aceștia îi aduceau bere sau se jucau cu el. A murit pe 2 decembrie 1963, la vârsta de 21 de ani, lăsând în urmă o moștenire unică.

Moștenirea lui Wojtek

Wojtek a devenit un simbol al solidarității dintre Polonia și Scoția, fiind comemorat prin statui în Edinburgh și plăci memoriale în muzee precum cel Imperial de Război din Londra și Muzeul Canadian de Război din Ottawa. Povestea sa, un amestec de umor, curaj și prietenie, rămâne o mărturie a felului în care, chiar și în mijlocul războiului, umanitatea poate găsi momente de lumină.

Advertisement