Știri
Weekend-ul infernal al pompierilor călărășeni: au stins 19 incendii de vegetație uscată, culturi agricole sau resturi menajere

Știri
Călărași: mobilier nou și echipamente moderne pentru toate școlile din municipiu, prin cel mai mare proiect educațional din ultimii 35 de ani

Primăria Municipiului Călărași a anunțat că, de la mijlocul săptămânii trecute, a început livrarea mobilierului școlar către unitățile de învățământ preuniversitar, în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, material didactic și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Călărași”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Este vorba despre cel mai mare proiect educațional implementat la Călărași în ultimele trei decenii și jumătate, cu o valoare totală de 23.917.247,19 lei (inclusiv TVA), derulat prin Componenta C15 – Educație, Pilonul VI: Politici pentru noua generație.
Mobilier nou pentru toate școlile și grădinițele din municipiu
Primele livrări au fost efectuate pentru loturile 1 și 2, care includ mobilier pentru sălile de clasă, laboratoare, cabinete și ateliere de practică.
🔹 Lotul 1 – Săli de clasă, în valoare de 5,82 milioane lei (fără TVA), cuprinde mii de piese de mobilier: bănci, scaune, catedre, dulapuri, biblioteci, paturi stivuibile pentru preșcolari, dar și table magnetice și mobilier pentru licee și grădinițe.
🔹 Lotul 2 – Laboratoare și ateliere, în valoare de 783.600 lei (fără TVA), include mese, dulapuri, cuiere, vestiare și mobilier pentru laboratoarele de științe și practicile elevilor.
Cine sunt beneficiarii proiectului
Prin acest amplu program de modernizare, vor beneficia peste 9.500 de elevi din 19 unități de învățământ din municipiu, la care se adaugă 60 de copii din Creșa nr. 1 Călărași și aproape 500 de elevi de la Clubul Sportiv Școlar Călărași.
Lista completă include toate liceele, școlile și grădinițele din oraș, precum și Creșa nr. 1 și Clubul Sportiv Școlar. Printre acestea se numără:
-
Colegiul Național „Barbu Știrbei”
-
Liceul „Danubius”
-
Liceul Pedagogic „Ștefan Bănulescu”
-
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”
-
Școlile gimnaziale „Carol I”, „Mihai Viteazul”, „Mircea Vodă”, „Nicolae Titulescu”, „Tudor Vladimirescu”
-
Toate grădinițele cu program prelungit și normal din municipiu
Tehnologie și materiale didactice moderne
Pe lângă mobilier, proiectul prevede:
-
Dotarea a 19 laboratoare de informatică,
-
Echipamente TIC pentru 321 de săli de clasă,
-
Mobilier și materiale didactice pentru 312 săli de clasă,
-
Echipamente educaționale pentru 12 laboratoare, 12 cabinete școlare, 9 cabinete psihopedagogice și 18 săli de sport,
-
Dotări moderne pentru 4 ateliere de practică.
De asemenea, fiecare unitate de învățământ va primi materiale educaționale specifice curriculei – software educațional, seturi magnetice, microscoape, planșe și hărți didactice.
Educație modernă pentru o nouă generație
Primăria Călărași subliniază că scopul proiectului este crearea unui mediu educațional modern și incluziv, care să faciliteze aplicarea unor metode de predare inovatoare, adaptate nevoilor actuale ale elevilor și profesorilor.
Prin această investiție istorică, școlile din municipiul Călărași devin printre cele mai bine dotate din regiune, atât din punct de vedere tehnologic, cât și logistic.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Știri
ANAF blochează sute de firme Uber și Bolt suspectate de fraudă fiscală cu flote auto luate în comodat

Pentru prima dată, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o amplă acțiune de verificare și blocare a unor firme care operează în sistemul de ride-sharing, prin platformele Uber și Bolt, suspectate că ar fi folosit mașini luate în comodat pentru a evita plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat.
Potrivit ANAF, numeroase companii care figurează cu flote active pe cele două platforme nu sunt, în realitate, proprietarele vehiculelor utilizate, ci le-au preluat în folosință de la alte firme prin contracte de comodat.
„Multe firme cu flote de mașini prezente pe Uber și Bolt nu sunt proprietarele acestora, ci le-au luat în comodat de la alte companii. În acest mod, se eludează obligațiile fiscale, iar bugetul de stat este prejudiciat prin neplata impozitelor și contribuțiilor aferente”, precizează reprezentanții ANAF.
Conform surselor citate, șoferii angajați sau colaboratori ai acestor firme sunt plătiți pentru curse, însă companiile care dețin mașinile în comodat nu virează impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente sumelor plătite. Când echipele Antifraudă intervin, prejudiciile constatate sunt considerabile, însă firmele intermediare nu dețin bunuri care să poată fi executate — nici măcar autoturismele folosite în activitate.
Fraudă estimată la peste 52 de milioane de euro
Oficialii statului estimează că pierderile provocate bugetului depășesc 52 de milioane de euro, sume care ar fi trebuit colectate sub formă de taxe și impozite din activitatea de ride-sharing.
Surse din cadrul instituției spun că, în unele cazuri, firmele implicate au fost special create pentru a gestiona aceste contracte de comodat, fiind ulterior dizolvate sau declarate fără active, tocmai pentru a evita răspunderea fiscală.
RAR ar putea fi implicat în verificările viitoare
În această schemă ar putea fi implicat și Registrul Auto Român (RAR), care supervizează stațiile ITP unde mașinile de ride-sharing sunt obligate să efectueze verificări la fiecare 6 luni. În eventualitatea unei colaborări între RAR și ANAF, verificarea tehnică ar putea fi suspendată pentru firmele care nu și-au achitat obligațiile fiscale.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Știri
VIDEO. „Mi-au luat copilul nevinovat și l-au băgat la pușcărie!” – strigătul disperat al unei mame din Dragalina

Toma Elena, mama unui tânăr de 30 de ani din comuna Dragalina, trăiește o dramă cutremurătoare. Băiatul ei a fost arestat și condamnat, deși, spune femeia, probele nu îl incriminează. Între lacrimi și neputință, mama povestește cum viața familiei s-a schimbat radical.
„M-am trezit cu poliția la poartă”
„Am un copil arestat pe nedrept. Într-o zi au venit polițiștii și l-au luat, spunând că există o filmare cu el. A doua zi, când m-am dus la reținere, mi-au zis că filmarea nu mai există”, povestește femeia.
Ea susține că, deși băiatul ei avea alibiuri clare – era la muncă și avea convorbiri telefonice care dovedeau unde se afla – aceste probe nu au fost luate în seamă. „Nu s-au uitat la nimic: nici telefoanele, nici faptul că era la Dragonul Roșu, nici măcar declarațiile altora din dosar care au spus că el nu e vinovat.”
„Am plătit avocați, dar adevărul n-a ieșit la lumină”
Ani la rând, Elena Toma a cheltuit bani pentru avocați, sperând că justiția va demonstra nevinovăția fiului ei. „Am aflat prea târziu că avocatul nostru era rudă cu anchetatorul. Dacă știam, nu-l luam niciodată. Mai bine mergeam cu un avocat din oficiu. Adevărul poate ieșea la suprafață.”
Femeia este convinsă că fiul ei a fost băgat la înaintare pentru ca alți inculpați să primească pedepse mai mici. „Grupul acela a spus la un moment dat că au lăsat pe altul în libertate și au dat vina pe copilul meu. De ce n-au zis de la început? Ca să-și scadă ei din pedeapsă.”
„Copilul meu e terminat”
Tânărul de 30 de ani se află de trei luni după gratii. „Când l-au arestat, a intrat într-un stres enorm. Îmi spune mereu: mamă, dacă eram vinovat, nu-mi părea rău, dar mă doare că sunt nevinovat și totuși stau închis.”
Pentru Elena Toma, fiecare vizită la penitenciar este o rană. „Îi duc pachet, încerc să-l încurajez, dar el e terminat psihic. Îmi spune că nu înțelege cum s-a putut întâmpla asta. Nici eu nu înțeleg. Justiția nu și-a făcut treaba.”
„În România intră oameni nevinovați la pușcărie”
Mama spune că trăiește cu frica și neputința că orice om ar putea ajunge în aceeași situație. „Doamne ferește să mai treacă cineva prin ce trecem noi. Copilul meu nu are nicio convorbire cu grupul, nu are legătură cu părțile vătămate. Și totuși, pentru că avea o suspendare mai veche, s-au gândit că e mai ușor să-l condamne.”
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.