Interviuri și Opinii
Violeta Mușat reprezintă România la masa deciziilor europene privind agricultura și pescuitul

Interviuri și Opinii
Deputatul AUR Mihai Gheorghe, față în față cu cetățenii din Călărași: facturile la energie și sărăcia, principalele probleme ridicate la audiențe

Deputatul AUR de Călărași, Mihai Gheorghe, a continuat și în luna septembrie tradiția întâlnirilor directe cu cetățenii, organizând audiențe pentru a asculta problemele comunității.
Potrivit parlamentarului, majoritatea celor care i-au trecut pragul au adus în discuție costurile tot mai greu de suportat pentru electricitate și gaze, precum și lipsa lemnelor necesare pentru încălzirea locuințelor în sezonul rece. La acestea se adaugă nivelul tot mai ridicat al sărăciei și scumpirile din ultima perioadă, care fac ca traiul de zi cu zi să devină o povară pentru numeroase familii din județ.
„Oamenii nu mai cer lucruri exagerate. Ei își doresc să poată plăti curentul, să aibă cu ce-și încălzi casele și să asigure strictul necesar pentru copii. Din păcate, politicile actualului guvern îi lasă în frig și în sărăcie. Ca deputat, am obligația să duc mai departe aceste strigăte de ajutor și să cer soluții reale, nu promisiuni de campanie”, a declarat Mihai Gheorghe.
Parlamentarul a mai subliniat că va continua să mențină deschise ușile biroului său pentru cetățeni, pe care îi încurajează să își exprime problemele direct, în speranța găsirii unor rezolvări concrete.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Interviuri și Opinii
Deputatul PNL Ciprian Pandea: „Am votat împotriva moțiunii simple, dar cer dialog real între Ministerul Mediului și agricultori”

Deputatul PNL de Călărași, Ciprian Pandea, a anunțat că a votat împotriva moțiunii simple la adresa ministrului Mediului, Diana Buzoianu, considerând că inițiativa parlamentarilor din Opoziție este un simplu joc politic. Totuși, parlamentarul liberal a subliniat importanța ca fermierii să fie consultați atunci când politicile de mediu au un impact direct asupra agriculturii.
„Asta nu mă împiedică să îi cer doamnei ministru să aducă agricultorii la masa discuțiilor atunci când politicile de mediu au impact direct asupra agriculturii”, a precizat Pandea.
Acesta a exemplificat câteva situații concrete:
-
aplicarea strictă și inflexibilă a legislației privind gestionarea resurselor de apă pentru irigații;
-
normele propuse pentru Legea mirosurilor, care pot afecta activitatea fermierilor;
-
proiectele de amenajări hidrotectnice, cu impact nu doar în energie, ci și în agricultură, respectiv în protejarea zonelor expuse la inundații.
„În calitate de membru al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, o invit pe doamna ministru la un dialog real, pentru a găsi cele mai bune soluții împreună cu agricultorii”, a mai declarat deputatul PNL Ciprian Pandea.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Interviuri și Opinii
Deputatul PSD Ion Samoilă, prezent la conferința națională despre culturile de orz și hamei din România

Deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a anunțat că a participat marți, 23 septembrie, la conferința „Evoluția ale culturii de orz de bere și hamei în România”, un eveniment de referință pentru sectorul agricol și pentru industria berii. Parlamentarul este secretar al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților.
Conferința a fost organizată de Asociația „Berarii României”, în parteneriat cu Comisia pentru agricultură, și a reunit fermieri, specialiști, reprezentanți ai industriei alimentare și factori de decizie politică.
„A avut loc un dialog despre provocările fermierilor, dar și despre stadiul culturilor de hamei și orz de bere”, a precizat deputatul Ion Samoilă într-o postare pe o rețea de socializare.
Acesta a subliniat că dezvoltarea culturilor de orz de bere și hamei reprezintă o investiție în viitorul rural, aducând cu sine locuri de muncă și produse românești competitive pe piața europeană. Totodată, Samoilă a reafirmat sprijinul său constant pentru agricultori: „Voi rămâne un susținător activ al agricultorilor!”.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.