Connect with us

Breaking News

„Vine Șoșoaca să distrugă cloaca!”. Lidera SOS România, prezentă la Călărași pentru a o susține pe Amalia Bellantoni, candidata la Consiliul Județean Călărași

Published

on

Duminică, 2 iunie, senatoarea Diana Șoșoacă a venit la Călărași pentru a o susține pe Amalia Bellantoni, candidata partidului SOS România la Consiliul Județean Călărași!

În cadrul evenimentului, care reprezintă punctul culminant al campaniei electorale a Amaliei Bellantoni, sunt prezenți, în acest moment, zeci de oameni care își arată susținerea intensă față de călărășeanca îndârjită să îl detroneze pe Vasile Iliuță, actualul președinte al Consiliului Județean Călărași: „Nu vă fie frică! Iliuță pică! Nu vă fie frică! SOS se ridică!”.

În aceste momente, Diana Șoșoacă și amazoanele defilează în vestimentație militară pe străzile Călărașiului, punctul de pornire fiind Parcul Dumbravă. Acestea par să fie o prezență efervescentă, greu de trecut cu vederea, întrucât strigă în gura mare promisiunile pentru cetățeni. De asemenea, acestea cântă, în aceste momente, imnul României și scandează numele Dianei Șoșoacă, lidera SOS România.

Ulterior, acestea, împreună cu aproximativ 50 de persoane, au mărșăluit, spre Consiliul Județean Călărași, pe ritmurile faimoasei melodii „Vine Șoșoaca”, pentru a face un ritual inedit: darea găinii negre peste mormânt. Astfel, Diana Șoșoacă, Amalia Bellantoni și susținătorii lor s-au adunat în fața ușii instituției pentru a face această datină, în semn de ironie, întrucât, de obicei, aceasta se practică la înmormântări.

Advertisement

Odată cu acest lucru, acestea au adus în prim-plan cazul lui Vasile Iliuță cu DNA și l-au acuzat de diverse abuzuri în funcție, spălare de bani, furt de terenuri de la cetățeni și demiterea neîntemeiată din funcție a mai multor consilieri.

Advertisement