Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași anunță organizarea unui nou eveniment dedicat perioadei premergătoare sărbătorilor pascale. Joi, 2 aprilie 2026, începând cu ora 18:00, în Sala „Barbu Știrbei”, va avea loc spectacolul coral „Vin Floriile cu soare”, ajuns la ediția a XV-a.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Protopopiatul Călărași și va reuni pe scenă mai multe coruri din județ, care vor interpreta pricesne și cântări specifice acestei perioade, într-un program menit să aducă publicului liniște și reflecție.
Deschiderea spectacolului va fi asigurată de Corul „Mihail Vulpescu” al Protopopiatului Călărași, iar din partea Centrului Județean de Cultură și Creație va urca pe scenă Corul Camerata Danubii.
Organizatorii transmit că evenimentul își propune să fie mai mult decât un simplu spectacol:
„Ne dorim să fie o întâlnire a sufletelor, un moment de liniște și reflecție, în care muzica ne aduce mai aproape unii de alții.”
Intrarea este gratuită, iar publicul este invitat să participe la această seară dedicată tradiției, credinței și armoniei muzicale.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.