Connect with us

Știri

VIDEO. Vasile Iliuță îi prezintă pe cei patru primari dezamăgiți care au plecat din PNL Călărași

Published

on

Tabăra organizației județene a PSD Călărași s-a mărit cu încă patru membri. Un primari independent, în trecut PSD, recent exclus din PNL Călărași. Ion Iacomi – primarul din Dor Mărunt,  Nelu Negoiță – fostul edil din Ulmu și nu în ultimul rând Alin Ploieșteanu, primarul din comuna Frăsinet.

După lovitura puternică pe care Iliuță a dat-o în PNL Călărași și codul roșu anunțat în rândul primarilor, Ciprian Pandea a reacționat cu un mesaj postat pe Facebook:

“În orice Coaliție, fair-play-ul politic trebuie să primeze. Pe lângă cuvântul dat și respectat. În ultimele luni, în această Coaliție, doar unii au fost nevoiți să dea dovadă de înțelegere. În fața atacurilor, declarațiilor mincinoase, hărțuirea colegilor. Însă, uneori, se impun anumite linii, peste care nu vom trece. Cu toții, în echipă, vom construi în continuare, indiferent de câte coduri roșii ne sunt anunțate prin presa locală. Dezvoltarea comunităților locale rămâne obiectivul nostru asumat, pe care îl vom îndeplini, susținuți de Guvern și de premierul Nicolae Ciucă, alături de colegii noștri primari. Aceia care nu trec peste cuvântul dat.” se arată într-o postare a senatorului Ciprian Pandea.
Șeful liberalilor vorbește despre fair-play-ul politic, însă uită că este ex-președinte PSD și recent și-a criticat chiar unul dintre foștii colegi de partid, fost primar PSD din Oltenița despre care a spus că nu a reușit să lase vreun proiect de dezvoltare  în urmă pentru noul primar Milescu.
“Domnul primar Costinel Milescu, în octombrie 2020, la preluarea mandatului, a găsit zero proiecte cu finanțare europeană. Este un adevăr trist.”  Ciprian Pandea, 25 iunie, via Facebook.
În conferința de astăzi susținută la sediul PSD Călărași, președintele organizației politice, Vasile Iliuță, a prezentat cele patru nume care s-au alăturat echipei pe care o conduce. 

“Astăzi, așa cum am promis în conferința trecută, venim cu trei primari în funcție care vor devenii liderii noștri în teritoriu. Este vorba de Iulian Iacomi, primarul orașului Lehliu-Gară, de Alin Ploieșteanu, primarul comunei Frăsinet și de Ion Iacomi, primarul comunei Dor-Mărunt, iar fostul primar și viitor primar pe care îl reprezentăm astăzi – Nelu Negoiță.

PSD își mărește numărul de lideri în teritoriu. Le mulțumesc că s-au alăturat proiectului de dezvoltare al județului Călărași celor trei primari în funcție și viitorului primar, Nelu Negoiță. Vreau să vă spun că și Organizația de Femei s-a îmbogățit cu doamne din partea PNL, e vorba de Nicolae Doinița, directorul Agenției Județene de Formare și Ocupare a Forței de Muncă, e vorba de Bârcă Ruxandra – Centrul Regional de Perfecționare, e vorba de Caraion Raluca, fost inspector general al învățământului județean Călărași. Vom continua și cu Organizația de Tineret și Organizația de Seniori, care și ea s-a îmbogățit cu cei care au condus PNL, e vorba de Florea Gigi, care a venit cu toată echipa de conducere a PNL chiar după alegerile locale din 2020.

Pot spune că proiectul politic al PSD este un proiect care în 2024 ne duce să câștigăm și municipiul Călărași, și orașul Lehliu-Gară, și Consiliul Județean Călărași, pentru că din punct de vedere al votului care l-am luat în 2020 suntem câștigători pentru alegerile din 2024. Cu acești primari vom câștiga alegerile europarlamentare, prezidențiale, locale și cele care sunt la nivel național.” – a declarat președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță..

IULIAN IACOMI: DORIM CA ALEGERILE DIN 2024 SĂ PUTEM CANDIDA DIN PARTEA PARTIDULUI SOCIAL-DEMOCRAT

“Vă mulțumesc domnul președinte pentru faptul că în urma discuțiilor purtate cu dumneavoastră și cu forurile superioare am găsit soluția pentru a dezvolta comunitățile noastre, din care provenim eu, cu fratele meu, cu finul meu, Alin Ploieșteanu, primarul comunei Frăsinești, și cu Nelu Negoiță. Avem același obiectiv pentru localitățile noastre și dorim ca în alegerile din 2024 să putem candida pe listele Partidului Social Democrat.
Ziua de azi dacă am putea s-o dăm înapoi să fim în anul 2020 era altfel situația. Eu îi mulțumesc fratelui meu că am găsit soluția să venim împreună într-o echipă câștigătoare și să putem duce la bun sfârșit proiectele noastre, prin sprijinul dumneavoastră, al Consiliului Județean și al PSD. Avem multe în comun – cetățenii sunt dornici să dezvoltăm comunitățile, dar fără un sprijin concret și fără să ținem cont de culoarea politică, am găsit ușile deschise chiar dacă făceam parte dintr-un alt partid. Împreună am găsit soluțiile pentru problemele comunităților din Lehliu-Gară cu care ne-am confruntat.” – spune Iulian Iacomi.

Advertisement

ALIN PLOIEȘTEANU – PRIMARUL DIN FRĂSINET ÎI APRECIAZĂ PE AMBII PREȘEDINȚI DE ORGANIZAȚII, DAR IULIAN IACOMI ESTE MAI IMPORTANT

“Voi candida doar pe listele unde se află Iulian Iacomi!”

“Vreau să vă spun că îi apreciez în egală măsură pe cei doi președinți – pe domnul Vasile Iliuță și pe domnul Ciprian Pandea, dar intervine o a treia persoană, numele lui, Iulian Iacomi, tot așa de bun politician ca dânșii. Să dăm puțin timpul înapoi, în urmă cu doi ani. Înainte de alegerile locale am ieșit în conferința de presă la PNL, alături de nașul meu Iulian Iacomi, și am spus următorul lucru: voi candida doar pe listele unde se află Iulian Iacomi. Pentru mine este foarte simplu – unde o să candideze Iulian Iacomi, acolo o să fiu și eu peste doi ani.” – spune Alin Ploieșteanu

NEGOIȚĂ: “Nu am candidat din respect pentru cetățenii din UlmuVoi pune umărul și pentru județ cu ce pot și unde am relații umane și de afaceri”

Eu puteam să candidez și la alegerile din 2020, nu mi s-a interzis să candidez, dar din respect și pentru PNL, și pentru cetățenii din comuna Ulmu, nu am candidat. Am vrut să fiu serios până la capăt cu mine, cu cetățenii și cu PNL. Decizia cred că am luat-o acum 6 luni de a mă alătura echipei, acum s-a întâmplat. Vreau ca împreună cu colegii mei să dezvoltăm și comuna Ulmu, o comună mică, dar frumoasă. Nu în ultimul rând, voi pune umărul și pentru județ cu ce pot și unde am relații umane și de afaceri.– a declarat fostul primar din Ulmu, Nelu Negoiță.

Ion Iacomi: Mă bucur să fac parte din această echipă în viitorul apropriat, urmând alegerile din 2024. Sunt conștient că pot să dezvolt localitatea Dor Mărunt și de a duce la final unele proiecte pe care le am începute și viitoarele proiecte pe care le-am propus cu sprijinul Consiliul Județean și cu sprijinul PSD. Am optat să vin în această echipă, pentru că am în spate o lungă carieră de 14 ani. Ca să dezvolți localitatea ai nevoie să fii sprijinit și să fii ajutat de către Guvern, de partidele puternice și care pot să dea o mână de ajutor. Asta este decizia mea, voi candida peste doi ani în Partidul Social Democrat, alături de fratele meu, de Alin Ploieșteanu, de Nelu Negoiță și alături de domnul președinte.

Știri

Un bărbat de 50 de ani din Călărași și-a obligat iubita să se prostitueze. Anchetatorii spun ca tânăra a fost bătută și terorizată psihic

Published

on

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Călărași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Călărași, au efectuat, la data de 16 aprilie a.c., o percheziție domiciliară, într-un dosar de trafic de persoane.

Din cercetări a reieșit că, în perioada august 2021 – aprilie 2024, un bărbat, de 50 de ani, ar fi recrutat o persoană vătămată majoră prin inducere în eroare (metoda loverboy), pe care ulterior ar fi determinat-o prin acte de violență fizică și psihică să practice prostituția în folosul lui, atât pe teritoriul României (în localități din județele Călărași, Harghita, Hunedoara și Arad), cât şi în străinătate (Olanda şi Italia).

Astfel, bărbatul ar fi transportat și adăpostit victima în diverse locuințe închiriate, ar fi asigurat monitorizarea și paza acesteia și ar fi postat anunțuri pe site-uri de profil pentru atragerea de clienți. Sumele de bani obținute din activitatea infracțională ar fi fost însușite de acesta.

În cauză, a fost efectuată o percheziție domiciliară, în județul Harghita, în urma căreia au fost ridicate 5 telefoane mobile și mai multe obiecte contondente.

La data de 16 aprilie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea bărbatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Advertisement

La data de 17 aprilie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Călărași a dispus arestarea preventivă a persoanei cercetate, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale, iar activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din Poliția Română.

La acțiuni au participat și polițiști de combatere a criminalității organizate din Harghita și jandarmi din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Călărași și Harghita.

Continue Reading

Politică

Reconcilierea din culisele PSD Călărași. Cum a reușit Vasile Iliuță să-l aducă înapoi pe senatorul Nicușor Cionoiu

Published

on

După o serie de dispute care au pus la încercare coeziunea Partidului Social Democrat din județul Călărași, liderul Vasile Iliuță a reușit, spun colegii din partid, să treacă peste situațiile interne care l-au pus în dificultate și au tulburat partidul de lângă Borcea.

Ultimul episod tensionat l-ar fi avut în prim-plan pe senatorul PSD, Nicușor Cionoiu și pe Iliuță însuși.

Deși inițial au existat tensiuni și speculații, cei doi lideri politici au găsit o soluție comună și își doresc să continue proiectul politic început împreună. Cel puțin pentru moment. 

Vasile Iliuță, cel mai mare vânător politic a reușit să readucă unitatea în partid, spun surse apropiate acestuia.

Potrivit  surselor, Cionoiu ar fi luat în calul să candideze din partea Partidului Social Democrat în Organizația județeană Constanța, lângă Felix Stroe, asta dacă nu și-au găsit încă locul în continuare la Călărași.

Advertisement

Chiar dacă ușa către alte opțiuni politice părea să se deschidă pentru unii, în final, situația s-a aplanat, iar focusul rămâne pe colaborare și pe agenda politică comună.

În ciuda unor momente de incertitudine, liderul PSD Călărași continuă să fie o prezență marcantă  în peisajul politic local. Cu toate că viitorul politic al lui Nicușor Cionoiu este în continuare subiect de speculație, reconcilierea recentă ar putea să ofere speranța că PSD Călărași va continua să progreseze într-o manieră constructivă și unită, așa cum și-a dorit din totdeauna liderul Vasile Iliuță.

Continue Reading

Știri

AUR Călărași își prezintă lista completă de candidați pentru alegerile locale

Published

on

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din județul Călărași și-a făcut publică lista completă de candidați pentru alegerile locale. Cu Daniel Florea în fruntea Consiliului Județean și Dragoș Coman candidat la primăria municipiului Călărași, AUR prezintă o echipă formată din 22 de membri hotărâți să aducă schimbări și să reprezinte interesele cetățenilor din diverse localități ale județului.

Printre candidați se numără o gamă variată de profesioniști și reprezentanți ai comunității locale, printre care se regăsesc Florin Bogdan Cernea-Platarești, Cristea Mihai-Nana, Niculae Eftimie-Luica, și mulți alții, fiecare aducându-și propria perspectivă și expertiză în echipa AUR.

Cu o listă atent selecționată de candidați, AUR își propune să ofere o alternativă puternică și reprezentativă pentru județul Călărași.

Candidații AUR sunt:

• Daniel Florea pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași

Advertisement

• Dragoș Coman pentru funcția de primar al municipiului Călărași

Lista completă a candidaților este:

• Florin Bogdan Cernea-Plătărești

• Cristea Mihai-Nana

• Niculae Eftimie-Luica

• Petre Tone-Oltenița

Advertisement

• Gigel Greceanu-Dor Mărunt

• Bogdan Stroe-Nicolae Bălcescu

• Paul Martac-Modelu

• Ștefan Lăduncă-Frumușani

• Jan Apostol-Dorobanțu

• Niculae Voineagu-Fundeni

Advertisement

• Gavrilă Dimitru-Fundulea

• Nicușor Ionuț Gălbinăsu-Radovanu

• Popa Poppel Dumitru-Tămădău Mare

• Marin Baltag-Dragalina

• Valentin Anghel-Borcea

• Robert Ovidiu Damian-Perișoru

Advertisement

• Ioan Florin Mihalache-Spăntov

• Emil Iustin Muller-Ștefan cel Mare

• Georgiana Lucian Florea-Sârulești

• Silviu Petrișor-Chirnogi

• Adrian Dumitrescu-Ileana

• Luvian Moldoveanu-Valea Argovei

Advertisement

• Ionuț Vișan-Cuza Vodă

• Florin Nae-Budești

• Simona Nicola-Lehliu Gară

Continue Reading

Cele mai vizualizate